ICCJ. Decizia nr. 2855/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2855/2012
Dosar nr. 1513/96/2011
Şedinţa de la 7 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul B.L. - primarul Comunei M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Conturi a României - Departamentul pentru coordonarea verificării unităţilor administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Harghita, ca urmare a controlului operativ pe anul 2009, efectuat în perioada 28 iunie - 23 iulie 2010, la sediul primăriei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea contestaţiei în sensul anulării pct. 1, 4 şi 5 din decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Harghita.
2. Hotărârile care au declanşat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 2373 din 28 septembrie 2011, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, reţinând că sunt incidente normele de competenţă de la pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanţă cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., deoarece încheierea contestată este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
2.2. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1513/96/2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 47 din 9 martie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a decis înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că actul administrativ a cărui desfiinţare formează obiectul cauzei este decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Harghita, care este o autoritate publică locală, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială revine Tribunalului Harghita.
Totodată, a reţinut instanţa că, în condiţiile în care Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la normele de competenţă instituite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt lipsite de relevanţă prevederile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care nu pot fi aplicate prioritar faţă de o normă cu putere de lege.
3. Regulatorul de competenţă pronunţat de Înalta Curte
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Harghita în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. 1, 4 şi 5, precum şi anularea Încheierii nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Conturi a României, emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionată irevocabil în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării faptului că sunt nelegale dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Harghita a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Primarul Comunei M. - B.L. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4262/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2452/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
