ICCJ. Decizia nr. 2541/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2541/2012
Dosar nr. 6355/2/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15 iulie 2010, reclamantul C.A. a chemat în judecată M.A.I., solicitând anularea Hotărârii nr. 39 din 09 iunie 2010 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I., a Hotărârii nr. 1 din 15 martie 2010 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei din cadrul Direcţiei Generale de Informaţie şi Protecţie Internă şi implicit a Deciziei de imputare nr. 1503100 din 20 ianuarie 2010 emisă de D.G.I.P.I. Bucureşti, prin care i-a fost imputată suma de 12.627,44 RON, reprezentând cheltuieli de şcolarizare în perioada 2007 - 2009; suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 1503100 din 20 ianuarie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 1619 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 39 din 09 iunie 2010 emisă de M.A.I. - Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor şi Hotărârea nr. 1 din 15 martie 2010 a D.G.I.P.I. - Comisia de soluţionare a contestaţiei, ambele în ceea ce îl priveşte pe reclamant, precum şi Decizia de imputare nr. 1503100 din 20 ianuarie 2010 emisă de D.G.I.P.I., iar cererea de suspendare a executării deciziei de imputare a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cercetarea administrativă a reclamantului a fost efectuată cu încălcarea termenului imperativ de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.
Instanţa a apreciat că termenul menţionat curge de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei, iar potrivit pct. 81 din Instrucţiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999 prin data constatării existenţei pagubei se înţelege data înregistrării la secretariatul unităţii a actului de sesizare, dacă a precedat ordinul de rezoluţie.
S-a reţinut că actul de sesizare, cu privire la paguba produsă de reclamant, este adresa M.A.I. nr. 239445 din 02 noiembrie 2009, prin care s-a adus la cunoştinţa D.G.I.P.I. exmatricularea şi trecerea în rezervă a reclamantului, ca urmare a nepromovării unui examen. Adresa menţionată a fost înregistrată la secretariatul D.G.I.P.I. la data de 04 noiembrie 2009, aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, având în vedere că actul de sesizare precede dispoziţia zilnică nr. S/218 a şefului D.G.I.P.I. care a fost emisă la data de 12 noiembrie 2009.
Cum procesul-verbal de cercetare administrativă a fost înregistrat la data de 11 ianuarie 2010, instanţa a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 101 C. proc. civ., termenul de 60 zile a fost depăşit, reţinând că atât decizia de imputare, cât şi hotărârile prin care au fost soluţionate căile de atac, au fost adoptate cu nerespectarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei de imputare atacate, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există dovada posibilităţii producerii unei pagube iminente în patrimoniul reclamantului, atâta timp cât, potrivit susţinerilor acestuia din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu realizează venituri.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs M.A.I., care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, argumentează autoritatea publică recurentă, instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând în mod eronat că decizia de impunere a fost emisă cu nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Mai susţine recurentul, data de la care curge termenul de 60 de zile este data când a fost emisă Dispoziţia nr. S/218 din 12 noiembrie 2009 prin care s-a constatat existenţa pagubei în legătură cu cheltuielile de şcolarizare suportate în cazul reclamantului exmatriculat.
2.2. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul formulat este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, "termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei".
În cauză, este necontestat că procesul-verbal de cercetare administrativă a fost înregistrat la data de 11 ianuarie 2010 în baza căruia a fost emisă Decizia de imputare nr. 1503100 din 20 ianuarie 2010, iar instanţa de fond a calculat termenul de 60 de zile începând cu data înregistrării Adresei nr. 239445 din 2 noiembrie 2009 care a fost înregistrată la secretariatul D.G.I.P.I. la data de 4 noiembrie 2009.
Or, prin Adresa nr. 239445 din 2 noiembrie 2009 Direcţia de formare iniţială şi continuă din cadrul M.A.I. a comunicat comandantului D.G.P.I. faptul că Senatul Academiei Tehnice Militare, în şedinţa din 2 octombrie 2009, a hotărât exmatricularea şi trecerea în rezervă a 3 studenţi militari, între care şi intimatul-reclamant, fără plata cheltuielilor de şcolarizare, cu stagiul militar satisfăcut şi cu posibilitatea de transfer la o altă instituţie de învăţământ superior.
Având în vedere conţinutul acestui document, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că prin adresa respectivă comandantul unităţii a luat cunoştinţă de producerea vreunei pagube, comunicarea fiind limitată la faptul exmatriculării, în timp ce referirea la cheltuielile de şcolarizare era confuză şi necesita documentare/verificare suplimentară.
Astfel fiind, rezultă că actul şi data când comandantul unităţii a luat cunoştinţă de producerea pagubei îl reprezintă Dispoziţia zilnică nr. S/218 din 12 noiembrie 2009, înregistrarea Procesului-verbal de cercetare administrativă la data de 11 ianuarie 2010 fiind făcută în cadrul termenului de 60 de zile prevăzut la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.
De asemenea, este întemeiat şi motivul de ordine publică invocat în şedinţa de astăzi, instanţa de fond judecând şi admiţând o cerere de anulare a Deciziei de imputare nr. 1503100/2009 fără citarea autorităţii emitente, D.G.I.P.I., care trebuia introdusă în cauză.
În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa pronunţată va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de M.A.I. împotriva Sentinţei nr. 1619 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2012. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2559/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
