ICCJ. Decizia nr. 2459/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2459/2012
Dosar nr. 1320/59/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 septembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.V.”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Ordinului A.N.V. nr. 7250 din 2 august 2011 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia deţinută, reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reclaculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă.
La termenul de judecată din 5 decembrie 2011, reclamanta a formulat cerere de suspendare a executării ordinului contestat, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că executarea imediată a ordinului atacat îi produce o pagubă iminentă de vreme ce este privată de drepturile salariale, iar, pe de altă parte, este vorba şi de o atingere adusă statului socio-profesional şi vechimii sale în muncă.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, reclamanta a arătat că ordinul de eliberare din funcţie a fost emis cu încălcarea art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 188/1999 şi H.G. nr. 611/2008, fără respectarea dispoziţiilor legale privind reorganizarea instituţiei, de vreme ce nu au fost modificate atribuţiile postului în proporţie de peste 50%, iar, pe de altă parte, acest post nu trebuia desfiinţat, întrucât existau posturi vacante.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 7250 din 02 august 2011 formulată de reclamanta L.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul A.N.V. nr. 7250 din 2 august 2011, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei L.A., aceasta fiind eliberată din funcţia publică de execuţie deţinută la Biroul Vamal Aeroport Timişoara.
Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Sub aspectul cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că ordinul contestat se bucură de prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate şi, fără a cerceta în fond legalitatea argumentelor invocate de reclamantă privind încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 şi H.G. nr. 611/2008, actul a fost emis ca urmare a rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18 - 29 iulie 2011 pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul instituţiei pârâte, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011. Instanţa a reţinut că nu a fost relevat un indiciu de nelegalitate în privinţa actului contestat, atâta timp cât măsura de eliberare din funcţie a fost dispusă în aplicarea prevederilor cuprinse în Ordinele A.N.A.F. nr. 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011, care reglementează o măsură distinctă de reorganizare a instituţiei pârâte, precum şi un caz de încetare a raporturilor de serviciu (nepromovarea examenului de testare profesională) diferit de cel cuprins în art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată. A mai reţinut instanţa că reclamantei îi sunt aplicabile în principal prevederile cuprinse în cele două ordine emise de A.N.A.F., care reglementează noua structură organizatorică a autorităţii pârâte, precum şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici, în speţă nefiind identificată vreuna din situaţiile de încetare a raportului de serviciu reglementate de art. 99-100 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că nemulţumirea reclamantei faţă de măsura dispusă prin ordinul contestat nu este de natură a dovedi producerea unei pagube iminente care să nu poată fi reparată ulterior, cu atât mai mult cu cât măsura dispusă este rezultatul politicii ce urmăreşte eficientizarea activităţii instituţiei pârâte. Faţă de susţinerile reclamantei referitoare la faptul că este lipsită de drepturile salariale şi a suferit un prejudiciu moral prin afectarea statului socio-profesional, Curtea de apel a apreciat că, în ipoteza anulării ordinului atacat şi reintegrării în funcţia deţinută anterior, reclamanta va beneficia de drepturile salariale pe toată perioada cuprinsă între data emiterii ordinului şi reintegrarea în funcţie. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea într-o împrejurare determinată de pierderea drepturilor salariale, iar nu de însăşi suma de bani ce compune salariul reclamantei, pentru că altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţiei al instituţiei suspendării, reglementată de Legea nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de reclamanta L.A.
Împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta L.A., în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.
Prin criticile din recurs, recurentă - reclamantă susţine că actul contestat nu cuprinde nicio motivare în fapt referitoare la încetarea raporturilor de serviciu, iar examenul de testare profesională a fost organizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 1 alin. (2) C. muncii.
Susţine recurenta că este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, întrucât ordinul contestat a fost emis în baza Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011, acte administrative cu caracter normativ, inexistente din punct de vedere juridic şi inopozabile, întrucât nu au fost publicate în M. Of., cu încălcarea art. 3 alin. (1) şi (2), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 64 alin. (1), art. 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce atrage nulitatea examenului de testare profesională şi a ordinului contestat, precum şi cu încălcarea art. 30 alin. (4) C. muncii. În privinţa Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011, recurentă - reclamantă susţine că acestea încalcă principiul ierarhiei actelor juridice, întrucât, modificând procedura de organizare şi desfăşurare a examenului, contravin prevederilor H.G. nr. 611/2008 şi ale Legii nr. 188/1999 şi, nefiind publicate, contravin prevederilor art. 18 din Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
În continuare, recurentă-reclamantă susţine că Ordinele A.N.A.F. nr. 2406 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011, nr. 2589 din 12 iulie 2011 şi nr. 2619 din 15 iulie 2011 sunt nelegale, şi, nefiind publicate în M. Of., sunt inexistente din punct de vedere juridic şi inopozabile, fiind emise cu nerespectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, ale art. 55-59 şi art. 99-100 din Legea nr. 188/1999, ale art. 30 C. muncii şi ale art. 1, art. 4, art. 7, art. 8 şi art. 16 din H.G. nr. 611/2008.
Cu referire la condiţia pagubei iminente, recurentă - reclamantă susţine că, în calitate de funcţionar public, nu are altă sursă de venit din cauza interdicţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de lege şi este singura întreţinătoare a familiei, situaţie dovedită prin sentinţa de divorţ nr. 3021 din 17 martie 2005 pronunţată de Judecătoria Timişoara, având doi copii minori în întreţinere. Totodată, recurenta arată că măsura reorganizării instituţiei a afectat grav activitatea Biroului Vamal Aeroport Timişoara, unitate la care au fost detaşate alte persoane.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Conform celor expuse anterior, reclamanta L.A. a învestit instanţa, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 7250 din 2 august 2011 prin care s-a dispus că, începând cu data de 08 august 2011, îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal grad profesional principal, gradaţia 5, clasa de salarizare 48 la Biroul Vamal Aeroport Timişoara din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de recurentă - reclamantă sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.
Susţinerile din recurs, prin care recurenta tinde să demonstreze existenţa unei serioase îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, decurgând în principal din nelegalitatea actelor administrative în temeiul şi în aplicarea cărora a fost emis ordinul cu caracter individual atacat, presupun o analiză în fond a actelor indicate de recurentă, verificare ce nu poate fi realizată de instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte, ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în faţa instanţei de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor reclamantei în privinţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.A. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1320/59/2011, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2457/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2466/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
