ICCJ. Decizia nr. 2451/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2451/2012
Dosar nr.8779/2/2009
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Asociatia Comunitatea Armână din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Romaniei, anularea în parte a H.G. nr. 589/2001, privind înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale. A solicitat de asemenea reclamanta obligarea la emiterea unui act normativ care să înlăture discriminarea instituită prin art. 2 din H.G. nr. 589/2001 şi care să restabilească situaţia anterioară în sensul includerii în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând grupurilor etnice din România legal constituite la data de 27 septembrie 1992, necondiţionat de participarea acestora la alegerile parlamentare, precum şi la înscrierea sa în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prevederile art. 2 din H.G. nr. 589/2001, conform cărora Consiliul Minorităţilor Naţionale este format din câte 3 reprezentanţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, reprezentate în Parlamentul României, contravine principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. Consecinţa directă a acestui text este aceea că aromânii, ca grup etnic distinct, nu pot beneficia de posibilitatea de a-şi promova limba, tradiţiile şi cultura, respectiv de a-şi păstra identitatea.
A mai susţinut reclamanta că art. 2 din H.G. nr. 589/2001 are consecinţe cu atât mai grave cu cât grupurile etnice care nu fac parte din Consiliul Minorităţilor Naţionale nici nu pot dobândi în prezent o astfel de reprezentare parlamentară, întrucât legislaţia actuală în materie electorală prevede posibilitatea participării la alegeri numai a acelor organizaţii care fac parte din acest consiliu. În acest sens, reclamanta a menţionat prevederile art. 2 pct. 29 din Legea nr. 35/2008, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, care defineşte minoritatea naţională, din punct de vedere electoral, ca fiind acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale, precum şi pct. 16 din acelaşi articol, conform căruia competitorii electorali sunt partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile legal constituite ale cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale, care înaintează propuneri de candidatură, precum şi candidaţii independenţi.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia neîndeplinirii procedurilor prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 3312 din 02 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia Civilă nr. 3602 din 25 iunie 2009, casând sentinţa pronunţată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că procedura prealabilă a fost efectuată.
În fond după casare a fost formulată o cerere de intervenţie în interesul pârâtului de către intervenienta Societatea de Cultura Macedo - Romana, prin care au fost invocate excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, intervenienta a arătat că reclamanta nu face dovada încălcării vreunui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, astfel că nu poate invoca interesul public al aromânilor din România, relativ la excepţia lipsei de interes susţinându-se că aromânii nu sunt minoritate naţională, motiv pentru care nu pot face parte din Consiliul Minorităţilor Naţionale.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, intervenienta a arătat că reclamanta nu poate face dovada că este exponenta interesului public al tuturor aromânilor din România.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa Civilă nr. 5222 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, pe fondul cauzei respingându-se acţiunea formulată ca neîntemeiată.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, s-a reţinut că reclamanta nu invocă vătămarea unui interes public, ci a unor drepturi şi interese aparţinând unor persoane care au o anumită cultură şi tradiţii specifice. În plus, reclamanta a dobândit personalitate juridică prin sentinţa civilă nr. 167 din 28 februarie 1991, pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în considerentele acestei sentinţe reţinându-se că reclamanta are ca scop păstrarea şi dezvoltarea graiului, tradiţiilor şi a întregului specific spiritual şi cultural aromân în România. S-a apreciat că, prin promovarea acţiunii, reclamanta acţionează conform scopului pentru care a luat fiinţă, întrucât urmăreşte anularea unui act administrativ care, în opinia sa, îngrădeşte drepturile aromânilor la păstrarea tradiţiilor şi specificului spiritual şi cultural.
În considerarea argumentelor expuse, prima instanţă a respins şi excepţiile lipsei calităţii procesuale respectiv a lipsei de interes, reţinând că reclamanta a dobândit în mod legal dreptul de a proteja drepturile şi interesele specifice anumitor persoane, în temeiul sentinţei menţionate.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că potrivit art. 3 din H.G. nr. 589/2001, atribuţiile Consiliului au caracter general şi nu se limitează la minorităţile reprezentate în Parlament. Prin urmare, între modul de constituire a Consiliului şi atribuţiile acestuia nu există nicio legătură susceptibilă a leza interesele minorităţilor care nu au reprezentant în Parlament şi prin urmare nu au un membru în Consiliu.
Aşa fiind, a apreciat prima instanţă, nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că prevederile art. 2 din H.G. nr. 589/2001 instituie o discriminare a grupului etnic armân în raport cu celelalte comunităţi etnice, sub aspectul dreptului la identitate culturală, întrucât actul normativ în cauză nu instituie nicio legătură între componenţa Consiliului şi atribuţiile sale.
Susţinerile reclamantei privind lipsirea grupului etnic armân de dreptul de a fi reprezentat politic au fost analizate de instanţa fondului pornind de la situaţia existentă la momentul adoptării H.G. nr. 589/2001, la acea dată fiind în vigoare Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, act normativ ce nu interzicea minorităţilor naţionale legal constituite să participe la alegeri şi să obţină locuri în Parlament în raport cu rezultatele obţinute.
În plus, art. 5 alin. (8) din lege prevedea că organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot opta să depună, prin derogare de la prevederile alin. (3), (6) şi (7), aceeaşi listă de candidaţi pentru Camera Deputaţilor în mai multe circumscripţii electorale.
Examinând art. 2 din H.G. nr. 589/2001 în raport cu textele de lege reţinute, instanţa fondului a constatat că acest text instituie un criteriu obiectiv şi rezonabil în ce priveşte componenţa Consiliului, câtă vreme posibilitatea de a participa la alegerile parlamentare era, la acea vreme, deschisă oricărei minorităţi naţionale legal constituite, fără nicio condiţionare.
Legea nr. 68/1992 a fost abrogată de Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, această lege, la art. 4 alin. (1), definind noţiunea de minoritate naţională, din punct de vedere electoral, ca fiind acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale. Această prevedere a fost ulterior preluată de Legea nr. 35/2008, care a abrogat Legea nr. 373/2004.
S-a constatat că în mod similar se prezintă situaţia şi în cazul alegerilor locale, întrucât art. 7 din Legea nr. 67/2004 defineşte minoritatea naţională în acelaşi mod ca Legea nr. 35/2008.
În atare condiţii, a apreciat prima instanţă, condiţionarea impusă pentru participarea la alegerile locale şi parlamentare nu este efectul H.G. nr. 589/2001, ci al actelor normative ulterioare şi cu forţă juridică superioară, astfel că nu condiţia impusă de art. 2 din actul administrativ are aptitudinea de a leza dreptul unei minorităţi de a face parte din Consiliu, ci legile adoptate ulterior şi care fac referire la H.G. nr. 589/2001.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Asociaţia „Comunitatea Armână din România”, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbându-i înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prima instanţă a procedat la analizarea H.G. nr. 589/2001 exclusiv în raport de dreptul grupului etnic armân de a fi reprezentat politic, reţinând că limitarea dreptului la reprezentare politică a acestuia nu derivă din art. 2 al hotărârii de guvern, ci din acte normative ulterioare actului atacat. Or, nu este admisibil ca pe cale de interpretare, să se deturneze sensul neîndoielnic al actului dedus judecăţii şi să se schimbe astfel natura acestuia, câtă vreme instanţa nu a fost învestită cu o cerere care să privească imposibilitatea legală a asociaţiei de a participa la alegeri, ci cu constatarea discriminării existente între grupurile etnice reprezentate în parlament şi cele care nu au o astfel de reprezentare, fapt ce nu le permite intrarea în Consiliul Minorităţilor Naţionale;
- hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind lipsită de temei legal – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, prima instanţă a făcut o aplicare greşită a legii – limitându-se la analizarea legalităţii actului atacat doar prin raportarea la art. 3 din acelaşi act şi la legislaţia în materie electorală, cu care H.G. nr. 589/2001 nu are o sferă comună de aplicare. Nu există în considerentele hotărârii atacate nici o menţiune referitoare la verificarea concordanţei actului administrativ cu textele constituţionale şi prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului invocate în cuprinsul acţiunii de chemare în judecată. În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu sunt lezate interesele minorităţilor nereprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale întrucât nu ar exista o legătură între componenţa acestui organism şi atribuţiile sale stabilite prin art. 3 din H.G. nr. 589/2001 – atribuţii care au caracter general, referindu-se la toate minorităţile, iar nu numai la cele reprezentate în Consiliu. În acest fel definirea „minorităţii naţionale” a fost redusă la grupurile etnice reprezentate în parlament, ceea ce constituie, în mod evident, o discriminare.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta nu poate fi reţinut, instanţa de fond interpretând corect actul dedus judecăţii ca fiind o hotărâre de guvern ce are ca obiect înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale, solicitându-se anularea parţială a acesteia, respectiv a art. 2 care stabileşte componenţa Consiliului exclusiv din reprezentanţii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlamentul României. Faptul că instanţa de fond nu şi-a însuşit susţinerile reclamantei în privinţa constatării unei discriminări de ordin politic, social şi cultural, ajungând la o altă concluzie nu reprezintă critici ce pot fi subsumate acestui motiv de recurs, ci motivului de nelegalitate sau o aplicare greşită a legii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, cel de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prima instanţă a argumentat în mod temeinic că, în raport de legislaţia existentă la data adoptării hotărârii nu se poate reţine vreo discriminare în legătură cu componenţa Consiliului, deoarece Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului (în vigoare la acea dată) permitea tuturor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite să participe la alegeri şi să obţină locuri în parlament. Prin urmare, nu se poate reţine o discriminare în sens art. 14 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului deoarece actul normativ atacat nu instituie un tratament diferenţiat al unor persoane aflate în situaţii similare sau comparabile. Totodată, art. 3 din H.G. 589/2001 stabileşte atribuţii cu caracter general ale Consiliului, acestea nefiind limitate la minorităţile reprezentate în parlament.
În mod corect, s-a observat, de către prima instanţă, că o eventuală îngrădire a drepturilor reclamantei s-a produs ca efect al legislaţiei ulterioare H.G. 859/2001, respectiv ca efect al Legilor nr. 67/2001 şi 373/2004, care au stabilit un status quo în privinţa Consiliului Minorităţilor Naţionale, noţiunea de minoritate naţională ajungând să se identifice, din punct de vedere electoral, cu acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
La data de 9 octombrie 2007 problemele specifice comunităţii aromânilor au făcut obiectul unui Memorandum în cadrul Guvernului României (filele 16-21 dosar fond), fiind în atenţia instituţiilor statului român.
Faţă de conţinutul actului atacat şi în raport de probele dosarului de fond instanţa de control judiciar nu poate reţine existenţa unei vătămări în sensul art. 1 din Legea nr. 54/2004, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia Comunitatea Armână din România împotriva Sentinţei Civile nr. 5222 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2442/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2457/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
