ICCJ. Decizia nr. 2442/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2442/2012
Dosar nr. 646/36/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10 iunie 2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 646/36/2011, reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Tulcea să se dispună:
- anularea deciziei de impunere emise de către D.G.F.P. Tulcea la data de 24 februarie 2011;
- anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală emis de către D.G.F.P. Tulcea la data de 24 februarie 2011; obligarea D.G.F.P. Tulcea la restituirea sumei de 1.432.999 Ron, reprezentând TVA respinsă la rambursare în mod nelegal sau, alternativ, obligarea D.G.F.P. Tulcea la emiterea deciziei de rambursare a TVA în cuantum de 1.422.490 Ron.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele administrativ fiscale sunt netemeinice şi nelegale sub aspectul: stabilirii sumei de 3.303 Ron, aferentă perioadei 01 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, ca TVA nedeductibilă; stabilirii sumei de 7.206 Ron, aferentă perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, ca TVA nedeductibilă; stabilirii sumei de 1.422.490 Ron ca TVA, colectată suplimentar pe perioada 01 ianuarie 2010-30 septembrie 2010.
Considerând decizia de respingere a rambursării TVA ca nelegală, reclamanta a depus la data de 17 martie 2011 contestaţia administrativă înregistrată sub nr. 4887 prin care a solicitat organului fiscal reanalizarea motivelor pentru emiterea Raportului de inspecţie şi a Deciziei de impunere şi anularea actelor atacate.
A arătat reclamanta, că s-a adresat pârâtei prin adresa din 05 mai 2011, solicitând să i se comunice stadiul soluţionării contestaţiei administrative şi cauzele care au determinat nesoluţionarea contestaţiei până la data respectivă, la care D.G.F.P. Tulcea a formulat răspuns în sensul că termenul pentru soluţionarea Contestaţiei administrative s-a prelungit conform dispoziţiilor art. 70 C. proc. fisc., ca urmare a faptului că au fost solicitate informaţii suplimentare din partea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1 şi 2 prin adresele din 04 aprilie 2011 şi 04 aprilie 2011.
Faţă de răspunsul D.G.F.P. Tulcea, considerând că pârâta tergiversează soluţionarea Contestaţiei administrative, reclamanta a promovat acţiunea în contencios administrativ, apreciind că toate condiţiile de admisibilitate sunt îndeplinite.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii raportat la dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât reclamanta s-a îndreptat împotriva deciziei de impunere din 24 februarie 2011 şi nu împotriva deciziei privind soluţionarea contestaţiei ce urmează a fi emisă, aşa cum dispune imperativ art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
I.l. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 236/CA din 11 iulie 2011, Curtea de Apel Constanţa secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea reclamantei SC A.T. SRL, ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, stabilesc modalitatea de contestare a actelor administrative fiscale, procedura administrativă instituită fiind obligatorie.
Potrivit art. 218 alin. (2) din acelaşi act normativ „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei.";
Prin urmare, a reţinut Curtea, doar împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei contestatoarea are deschisă calea acţiunii în fata instanţei de judecată şi doar în această fază se poate analiza temeinicia şi legalitatea cererii de rambursare a TVA. Astfel că, instanţa nu se poate pronunţa asupra unei astfel de cereri mai înainte ca cererea să fie analizată de organul fiscal, iar soluţia acestuia să fie materializată într-un act administrativ fiscal.
Cum în speţă, reclamanta a formulat, în baza art. 205 din O.G. nr. 92/2003, contestaţie împotriva deciziei de impunere din 24 februarie 2011, contestaţie înregistrată la D.G.F.P. Tulcea la 17 martie 2011, fără ca organul fiscal să fi soluţionat contestaţia, interesul reclamantei de a solicita în faţa instanţei de judecată analizarea pe fond a cererii de rambursare a TVA nu este unul actual, sancţiunea fiind aceea a respingerii acţiunii ca prematur formulată.
În ceea ce priveşte principiul liberului acces la justiţie, Curtea a argumentat că impunerea unei proceduri prealabile cum este cea în faţa organului fiscal nu reprezintă o încălcare a dreptului la acţiune al reclamantei, care are deschisă calea acţiunii în justiţie după parcurgerea procedurii administrative, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2005, prin care a statuat că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Referitor la întârzierea pârâtei în soluţionarea contestaţiei, Curtea a considerat că, faţă de limitele învestirii, instanţa nu are posibilitatea de a aprecia în acest sens şi de a sancţiona pârâta pentru o eventuală „nesoluţionare în termen legal a unei cereri";, reclamanta având posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ fiscal prevăzut de art. 210 C. proc. fisc. în cazul în care consideră că termenul legal prevăzut pentru emiterea acestuia nu a fost respectat.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal şi că s-a făcut o greşită aplicare a art. 218 C. proc. fisc.
Astfel, Codul de procedură fiscală nu conţine dispoziţii derogatorii de la Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte acţiunea în contencios administrativ, acesta conţinând dispoziţii speciale doar în ceea ce priveşte calea de atac a contestaţiei, care reprezintă echivalentul procedurii prealabile din Legea nr. 554/2004.
A susţinut recurenta că, în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, Codul de procedură fiscală nu conţine nici o prevedere specială în acest sens, ci pur şi simplu trimite la dispoziţiile legii nr. 554/2004, legea generală în materie, astfel cum prevede art. 205 alin. (1) C. proc. civ. În acest context dispoziţiile Legii nr. 554/2004 sunt direct aplicabile acţiunii în contencios administrativ îndreptate împotriva actelor administrative fiscale, deci inclusiv prezentei cereri de chemare în judecată.
Totodată recurenta a mai arătat că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 reglementează obiectul acţiunii în contencios administrativ ca fiind actul administrativ şi nu răspunsul la plângerea prealabilă sau în cazul actelor administrative fiscale - decizia de soluţionare a contestaţiei, decizie echivalentă în domeniul fiscal cu răspunsul la plângerea prealabilă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., recurenta a precizat că acestea nu instituie o excepţie de la aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea introducerii cererii de chemare în judecată în cazul neprimirii unui răspuns din partea organului administrativ la plângerea prealabilă.
S-a susţinut deasemenea că actul administrativ fiscal care produce efecte în mod direct faţă de contribuabil este decizia de impunere fiscală şi nu decizia de soluţionare a contestaţiei, astfel că interesul contribuabilului este să atace în mod direct şi să obţină anularea acestui act administrativ fiscal şi nu a răspunsului primit la contestaţia administrativă, deoarece doar aceasta are capacitatea de a vătăma drepturile şi interesele legitime ale contribuabilului.
În aceste condiţii prima instanţă a interpretat dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. contrar principiilor constituţionale referitoare la atacarea actelor administrative şi la condiţiile constituţionale privind limitarea acestui drept.
Astfel, această interpretare restrânge în mod nejustificat dreptul contribuabilului de a ataca în contencios administrativ actele administrative fiscale în condiţiile în care nu sunt cuprinse în categoria finelor de neprimire reglementate de art. 5 din Legea nr. 554/2004; încalcă dispoziţiile art. 52 din Constituţia României; este contrară dreptului constituţional al cetăţenilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a solicitat instanţei de fond anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală în baza căruia i-au fost stabilite obligaţii fiscale în sumă de 1.432.999 lei TVA de rambursat, pentru că deşi a formulat contestaţie potrivit art. 205 C. proc. civ., nu a fost soluţionată până în luna iunie 2011, deşi a fost depusă la data de 17 martie 2011.
Potrivit art. 205 C. proc. civ., împotriva actelor administrative fiscale prin care sunt stabilite impozite, taxe sau contribuţii în sarcina contribuabililor, pot fi formulate contestaţii pe cale administrativă.
Această calificare legală a contestaţiei ca fiind o cale administrativă de atac a fost confirmată atât de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 63/2006, nr. 563/2006, dar şi de practica instanţei supreme).
Plecând de la această calificare, se poate concluziona că până la soluţionarea acestei contestaţii, care se finalizează cu emiterea unei decizii sau dispoziţii, nu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ actele administrativ-fiscale contestate la organele fiscale.
Impunerea unei proceduri prealabile cum este cea în faţa organului fiscal nu reprezintă o încălcare a dreptului la acţiune al reclamantei, care are deschisă calea acţiunii în justiţie după parcurgerea procedurii administrative. însăşi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2005, a statuat că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Or, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.";'
Prin urmare, doar împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei, contestatoarea are deschisă calea acţiunii în faţa instanţei de judecată şi doar în această fază se poate analiza temeinicia şi legalitatea cererii de rambursare a TVA. Instanţa nu se poate pronunţa asupra unei astfel de cereri mai înainte ca cererea să fie analizată de organul fiscal, iar soluţia acestuia să fie materializată într-un act administrativ fiscal.
În ceea ce priveşte întârzierea pârâtei în soluţionarea contestaţiei, înalta Curte reţine că prima instanţă în mod corect a apreciat că, faţă de limitele învestirii, instanţa nu are posibilitatea de a sancţiona pârâta pentru o eventuală „nesoluţionare în termen legal a unei cereri";, reclamanta având posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ fiscal prevăzut de art. 210 C. proc. fisc. în cazul în care consideră că termenul legal prevăzut pentru emiterea acestuia nu a fost respectat.
În concluzie, reţinând ă dispoziţiile Codului de procedură fiscală reprezintă dreptul special în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul general, impunându-se aplicarea cu prioritate în speţă a dreptului special, instanţa de recurs apreciază că recurenta-reclamantă putea formula acţiune la instanţa de contencios administrativ după epuizarea contestaţiei pe cale administrativă astfel cum aceasta este reglementată de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, modificată şi completată, în acest sens fiind şi prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.T. SRL împotriva sentinţei nr. 236/CA din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2441/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2451/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
