ICCJ. Decizia nr. 2502/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2502/2012
Dosar nr.75887/3/2011
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Titu Maiorescu s-a solicitat suspendarea Hotărârii Senatului Universităţii Titu Maiorescu nr. 29 din 12 septembrie 2011, prin care s-a dispus anularea Diplomei Seria nr. BI nr. 0023932 din 2009, până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea acestui act administrativ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 4408 din data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Titu Maiorescu, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul, având în vedere că pârâta a fost înfiinţată conform art. 1 din Legea nr. 239/2002 ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, a apreciat că Universitatea Titu Maiorescu poate fi asimilată unei autorităţi publice centrale.
Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a constatat că în cauză, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 1594 din 6 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a trimis cauza la ICCJ pentru soluţionarea acestui conflict.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Universitatea Titu Maiorescu nu este o autoritate publică centrală întrucât ea nu ocupă o poziţie la vârful ierarhie sistemului autorităţilor publice şi nici nu este învestită cu competenţe de conducere şi coordonare a celorlalte autorităţi din sistem.
Conchizând, Curtea de Apel a apreciat că împrejurarea potrivit căreia pârâta nu se regăseşte între autorităţile publice locale şi judeţene la care referă art. 120 - 123 din Constituţia României, nu poate conduce la concluzia că Universitatea Titu Maiorescu poate fi încadrată în categoria autorităţilor centrale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă se face în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Aşa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la suspendarea unui act administrativ emis de Universitatea Titu Maiorescu.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Universitatea „Titu Maiorescu" a fost înfiinţată prin Legea nr. 239/2002, ca instituţie de învăţământ superior, fiind persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din HG nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Aşadar, Universitatea Titu Maiorescu nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale.
De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie, în cauza de faţă, universitatea pârâtă neputând fi considerată decât autoritate publică locală.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, aşa încât în temeiul art. 10 alin. (1) Legea 554/2004 şi art. 2 pct. l lit. d) C. proc. civ., se constată că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea Titu Maiorescu este o autoritate publică locală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe privind pe reclamantul B.C. şi pe pârâta Universitatea Titu Maiorescu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 249/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2503/2012. Contencios. Conflict de... → |
---|