ICCJ. Decizia nr. 2503/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2503/2012
Dosar nr.7554/62/2011
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, reclamanţii Comuna Vulcan prin Primar, Consiliul Local al Comunei Vulcan, Primarul Comunei Vulcan şi intervenientul C.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI/222 din 17 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluţionare a Contestaţiilor şi a Deciziei nr. 3 din 17 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Braşov.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 272/CA din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Comuna Vulcan prin Primar, Consiliul Local al Comunei Vulcan, Primarul Comunei Vulcan, C.G. şi pe pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Braşov a reţinut, în esenţă, că în cauză s-a solicitat anularea unei încheieri emise de comisia prevăzută de pct. 213 din Anexa 1 din Hotărârea nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, încheiere pronunţată în soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii emise de o structură a Curţii de Conturi, respectiv de Camera de Conturi Braşov.
S-a reţinut că potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ., tribunalul judecă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel, astfel că prezentul litigiu intră în categoria celor date în competenţa Curţilor de Apel şi aceasta şi deoarece încheierea este emisă de Curtea de Conturi a României, organ central care atrage competenţa Curţii de Apel.
Tribunalul Braşov a constatat că nu se poate reţine incidenţa, în cauză, dispoziţiilor pct. 539 din Regulament, potrivit cărora "acţiunile de control/audit care la data intrării în vigoare a prezentului regulament se află în stadiu de execuţie sau valorificare a constatărilor vor fi finalizate în conformitate cu prevederile regulamentului aplicabil la momentul începerii acestor acţiuni".
În acest context, Tribunalul a reţinut că încheierea atacată este emisă de Curtea de Conturi a României la data de 17 mai 2011, deci după intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 130/2010 (01 ianuarie 2011) iar acţiunea formulată de reclamanţi este ulterioară acestei date, fiind introdusă la data de 3.06.2011.
Prin Sentinţa nr. 43/F din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Braşov.
Curtea de Apel Braşov a reţinut că potrivit soluţiei pentru unificarea practicii adoptată în şedinţa plenului judecătorilor, secţiei de contencios administrative şi fiscal a ICCJ, s-a stabilit că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor dispuse prin Decizia emisă de camera de conturi judeţeană.
Conchizând, Curtea de Apel a constatat că dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel, competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4522/2011 prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Braşov a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea măsurilor dispuse la pct. 2 din Decizia Camerei de Conturi Braşov nr. 3 din 17 ianuarie 2011, anularea Încheierii nr. VI/222 din 17 mai 2011 a Curţii de Conturi a României emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor pct. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este Decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit pct. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile referitoare la excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul
Împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 3 din 17 ianuarie 2011 a Camerei de Conturi Braşov a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/222 din 17 mai 2011, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Comuna Vulcan prin Primar, Consiliul Local al Comunei Vulcan, Primarul Comunei Vulcan, pe pârâta Curtea de Conturi a României şi pe intervenientul C.G., în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2502/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 254/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
