ICCJ. Decizia nr. 2507/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2507/2012
Dosar nr. 622/57/2011
Şedinţa publică din 22 mai 2012
Prin Sentinţa civilă nr. 401 din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de nelegalitate invocate de reclamanta SC L. SRL Sebeş, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi APIA - Centrul judeţean Alba.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Centrul Judeţean Alba a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de respingere pentru „Prima de exploataţie bovine” nr. AB-17537 din 9 decembrie 2010, obligarea pârâtei să emită Decizie de admitere a cererii pentru „Prima de exploataţie bovine” aferentă anului 2010 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a ridicat în apărarea sa excepţia de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în raport cu O.U.G. nr. 125/2006.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a susţinut că Ordinul nr. 215/2010 al M.A.D.R. conţine la art. 2 lit. d) o prevedere nelegală şi neconstituţională, că prin O.U.G. nr. 125/2006 sunt reglementate schemele de plăţi directe în agricultură pentru stimularea producătorilor agricoli, iar scopul subvenţiei este sprijinirea producătorului agricol autohton şi nu acoperirea datoriei către bugetele locale sau de stat, care sunt creanţe bugetare şi se execută automat.
La termenul din data de 5 octombrie 2011, reclamanta a depus o precizare a excepţiei de nelegalitate, solicitând să se stabilească că dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d) şi art. 4 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010 al M.A.D.R. contravin dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006.
În motivarea acestei precizări s-a susţinut că O.U.G. nr. 125/2006 nu prevede condiţia de a nu avea datorii restante la bugetul de stat/bugetul local la data solicitării primei pentru a beneficia de aceste plăţi naţionale directe complementare.
Curtea de Apel a reţinut că la elaborarea acestui act normativ, potrivit expunerii de motive, s-au avut în vedere prevederile art. 1 şi 13 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi prevederile comunitare în vigoare, respectiv art. 105 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, ale art. 66 şi 67 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, precum şi ale art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiţionării, a modulării şi a sistemului integrat de gestionare şi control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori.
Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006: „modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I”.
Deci, prin acest act normativ s-a delegat către legiuitorul secundar atributul legiferării prin tipul de act normativ arătat, printre altele, şi a criteriilor de eligibilitate pentru plăţi complementare, exigenţe pe care le îndeplineşte actul normativ contestat.
Instanţa de fond a considerat că O.U.G. nr. 125/2006 nu conţine criterii de eligibilitate pentru sectorul zootehnic, acestea fiind reglementate prin actul normativ contestat, aşa cum s-a arătat, în virtutea delegării de reglementare în favoarea Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Durabile.
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010 al M.A.D.R. a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, deoarece nu a fost invocată în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci prin precizarea depusă, la instanţa sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. d) din Anexa nr. 1 la Ordinul M.A.D.R. nr. 215/2010, la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2011.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, SC L. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit prin sentinţa recurată a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2, pct. 1, lit d) din Anexa nr. 1 la Ordinul MADR nr. 215/2010 instanţa reţinând că acestea nu contravin prevederilor O.U.G. nr. 125/2006.
Recurenta susţine că aceste dispoziţii contravin nu doar ordonanţei menţionate, ci şi reglementărilor comunitare care au stat la baza adoptării acesteia.
Astfel, prin O.U.G. nr. 125/2006, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 139/2007 şi prin O.G. nr. 16/2009, s-a stabilit cadrul general de acordare a plăţilor directe în agricultură, în sectoarele vegetal şi zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislaţia europeană.
Iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este instituţia responsabilă pentru implementarea schemelor de plăţi directe pentru agricultură, având ca sursă de finanţare Fondul european pentru garantare în agricultură şi Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi fonduri din bugetul naţional.
Aceste plăţi se acordă producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
În art. 13 din ordonanţă s-a prevăzut că prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale se stabilesc modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare.
Deci, pentru a beneficia de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic producătorii agricoli trebuie să facă dovada că deţin, cresc şi exploatează un anumit număr de animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
Recurenta mai arată că ordonanţa de urgenţă nu prevede condiţia de a nu avea datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei pentru a beneficia de aceste plăţi naţionale directe complementare.
Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, precum şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009, menţionat, care au fost avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 215/2010 nu prevăd că producătorii agricoli pot beneficia de plăţi naţionale complementare directe doar dacă nu au datorii la bugetul de stat naţional sau la bugetul local.
Ordinul nr. 215/2010 a suferit până în prezent 3 modificări, prin: Ordinul nr. 251/2010, Ordinul nr. 165/2011 şi Ordinul nr. 186/2011.
Prin Ordinul nr. 165 din 1 iulie 2011 a fost modificată Anexa nr. 1, iar din art. 2, pct. 1 a fost eliminată lit. d) - cea referitoare la condiţia de a nu avea datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data primei solicitări.
Ordinul nr. 186 din 29 iulie 2011 a fost emis în baza Referatului Direcţiei generale politici în zootehnie şi industrie alimentară nr. 95.688 din 28 iulie 2011 şi a Infogramei nr. 7188 din 22 iulie 2011 comunicată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Reprezentanţa permanentă a României la Uniunea Europeană.
Prin acest ordin s-au adus modificări la art. 4 din Ordinul nr. 215/2010.
Rezultă că începând cu anul 2011 a fost eliminată din Ordinul nr. 215/2010 condiţia prevăzută de art. 2, pct. 2, lit. d) şi cea prevăzută de art. 4, alin. 1, lit. e) ca fiind neconformă cu legea şi cu legislaţia comunitară parte integrantă a legislaţiei interne.
De asemenea, recurenta consideră că în mod greşit, prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 4 alin. (1), lit. e) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 215/2010.
Este adevărat că această excepţie a fost formulată, în scris, doar la instanţa de fond învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2, pct. 1, lit. d) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010, însă această excepţie este complementară, accesorie, derivând din excepţia dispoziţiilor art. 2, pct. 1, lit. d) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010, deoarece se referă la documentaţia pe care solicitanţii trebuie să o depună pentru a obţine prima de exploataţie, care cuprinde şi declaraţia pe propria răspundere că nu au datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării.
Intimaţii au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând practica judiciară a instanţei supreme.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 215/2010 care prevede că pentru anul 2010 prima de exploataţie se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiţii printre care şi cea referitoare la lipsa datoriilor la bugetul de stat şi/ sau la bugetul local, la data solicitării primei.
Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările şi completările ulterioare, pentru punerea în executare a acestui act normativ.
Astfel, legalitatea ordinului menţionat trebuie analizată în raport cu dispoziţiile actului normativ în temeiul şi pentru executarea căruia a fost emis.
Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, astfel cum a fost modificat, „modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea l".
În condiţiile în care în cuprinsul art. 13 se menţionează că modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, se vor stabili, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, este evident că actul atacat a fost emis în limitele competenţei acordate ministrului de resort, menţionat prin dispoziţiile O.U.G. nr. l25/2006.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că Ordinul MADR nr. 215/ 2010 nu încalcă prevederile O.U.G. nr. 125/2006 deoarece prin articolul a cărui nelegalitate este invocată, nu se aduc completări sau adăugiri la actul normativ, ci doar se stabilesc condiţiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea către producătorii agricoli a primei pe exploataţie bovine, astfel cum s-a dispus prin art. 13 menţionat anterior.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond, în mod temeinic a apreciat că dispoziţiile din ordinul ce constituie obiectul excepţiei de nelegalitate nu sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise în temeiul şi pentru executarea O.U.G. nr. 125/2006.
Nici susţinerea potrivit căreia instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010 a MADR, ca inadmisibilă, nu este nefondată şi nu poate fi primită.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect a apreciat că aceasta nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC „L.” SRL Sebeş, împotriva Sentinţei civile nr. 401 din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2453/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2576/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
