ICCJ. Decizia nr. 2576/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2576/2012
Dosar nr. 875/39/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A.E.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Administraţiei şi Internelor Bucureşti, anularea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/3831 din 13 septembrie 2010, reintegrarea în funcţie şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale. S-a solicitat de asemenea suspendarea executării ordinului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Ulterior reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul obligării angajatorului Ministerul Administraţiei şi Internelor să-l despăgubească moral cu suma de 300.000 RON, pentru umilinţa suportării unei destituiri nelegale, şi conform art. 274 C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtului MAI la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de proces. A solicitat şi anularea Ordinului 3830 al Ministrului Administraţiei şi Internelor având acelaşi conţinut, emis la aceeaşi dată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. II/3831 din 13 septembrie 2010 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a aplicării sancţiunii destituirii din poliţie prevăzută de art. 58 lit. d) pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, respectiv „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei”, reţinându-se că a purtat conversaţii pe aplicaţia „Y.M.” la data de 11 martie 2010 şi 20 aprilie 2010 prin intermediul ID - ului personal cu inculpatul C.S.S. cu privire la negocierea cumpărării unor ţigări de provenienţă din Republica Moldova.
S-a mai reţinut totodată faptul că în noaptea de 26-27 iunie 2010 ar fi provocat scandal într-o discotecă din localitatea Truşeşti, judeţul Botoşani, făcând şi afirmaţii denigratoare la adresa poliţiştilor locali.
La emiterea ordinului s-au avut în vedere şi raportul de cercetare prealabilă nr. 554745 din 15 iulie 2010, precum şi raportul şefului Inspectorului de Poliţie Judeţean Botoşani nr. 555308 din 6 septembrie 2010.
Reclamantul a apreciat că sancţiunea aplicată este nelegală, cu privire la conversaţiile purtate prin intermediul aplicaţiei „Y.M.” fiind audiat şi în dosarul de urmărire penală nr. 42/D/2009 înregistrat la DIICOT Biroul Teritorial Botoşani, nereţinându-i-se nici o vinovăţie penală privind contrabanda cu ţigări, sancţiunea aplicată pentru implicarea în „negocierea cumpărării unor ţigări şi cantităţi de ţigări de provenienţă din Republica Moldova”, fiind dată, în opinia sa, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.
În ceea ce priveşte scandalul provocat la discotecă a solicitat să se aibă în vedere că el a fost cel agresat, persoanele care au provocat scandal fiind sancţionate contravenţional, el fiind doar victimă, astfel încât nu se poate reţine că această împrejurare ar constitui o abatere disciplinară.
Consiliul de disciplină al IPJ Botoşani, prin Încheierea nr. 554978 din 9 august 2010 a propus aplicarea sancţiunii cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani conform art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002 şi art. 17 lit. c) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/29 octombrie 2004”.
A opinat reclamantul că avându-se în vedere antecedenţa personală reliefată şi în raportul de cercetare prealabilă, ar trebui să se reindividualizeze sancţiunea aplicată, măsura destituirii fiind extremă şi prea severă.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, considerând îndeplinite cerinţele prevăzute de acest text de lege, coroborate cu art. 2 lit. ş) şi t) din Legea contenciosului administrativ .
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, reclamantul a susţinut că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului de destituire din funcţie.
A susţinut că este îndeplinită şi condiţia referitoare la paguba iminentă în condiţiile în care prin destituire îi sunt afectate grav mijloacele materiale de existenţă, lipsa salariului având consecinţe negative asupra existenţei.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată. S-a susţinut că în ceea ce priveşte suspendarea solicitată de reclamant trebuie avută în vedere situaţia celui care solicită suspendarea şi nu eventualele vicii ale actului a cărei suspendare se cere, deoarece acest lucru este analizat de către instanţa investită cu judecarea cauzei principale.
Astfel, atunci când hotărăşte asupra cererii de suspendare, instanţa de fond nu-şi poate întemeia hotărârea pe baza analizării legalităţii sau temeiniciei actelor atacate, deoarece în acest mod s-ar antepronunţa asupra unei eventuale cereri de anulare a acestor acte.
În ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. II/3831 din 13 septembrie 2010 emis de MAI, pârâtul a solicitat ca instanţa să aibă în vedere caracterul şi gravitatea faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, cauzele şi consecinţele acesteia, precum şi gradul de vinovăţie. Totodată, potrivit art. 54 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 400/2004 şeful unităţii care a numit Consiliul de disciplină, în cazul în care nu este de acord cu sancţiunea propusă, poate dispune aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare sau poate să formuleze propuneri în acest sens, pe care le va înainta pe cale ierarhică, cu respectarea normelor de competenţă.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului MAI nr. II/3831 din 13 septembrie 2010, ca nefondată.
Prin precizările formulate la termenul din 24 martie 2011 reclamantul a invocat ca motiv de nelegalitate nulitatea absolută a ordinului, întrucât a fost cercetat şi sancţionat în temeiul Ordinului MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI, care nu era în vigoare, nefiind publicat în M.O, acest ordin nefăcând parte din categoria actelor normative exceptate de la obligativitatea publicării în M.O. în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, impunându-se a fi publicat în vederea intrării sale în vigoare.
A mai apreciat reclamantul că un alt motiv de nelegalitate, în ceea ce priveşte cercetarea prealabilă, constă în faptul că aceasta s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Ordinul contestat este netemeinic şi prin prisma necorelării gravităţii faptelor ce constituie abatere disciplinară cu sancţiunea acordată. Astfel, deşi comisia de disciplină a considerat că sancţiunea „amânării promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani” este suficientă şi se află în concordanţă cu prevederile legale referitoare la individualizarea sancţiunii, şeful unităţii, prin raportul motivat din data de 6 septembrie 2010, a propus sancţiunea cea mai aspră, aceea de excludere din poliţie, fără nici un fel de motivare suplimentară.
Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti a formulat un punct de vedere prin care a precizat că la data emiterii ordinului exista o prevedere explicită în sensul scutirii de la obligaţia publicării, respectiv art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, solicitând totodată, în ceea ce priveşte celelalte motive de nelegalitate ale ordinului, să se aibă în vedere faptul că, neluarea unei măsuri ferme în acest caz şi menţinerea reclamantului în funcţia publică de poliţist ar fi creat premisele generalizării unei asemenea atitudini în rândul celorlalţi poliţişti, precum şi crearea în rândul opiniei publice a impresiei de tolerare a unor asemenea comportamente.
De asemenea pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat un punct de vedere cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat actele depuse de către pârât în dosarul cauzei.
Prin Sentinţa nr. 298 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul nu a răsturnat prin vreun mijloc de probă admis, veridicitatea şi temeinicia abaterilor reţinute în sarcina sa.
În ce priveşte nepublicarea Ordinului MAI nr. 400 din 29 octombrie 2004, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobate prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii OMAI nr. 400/2004 potrivit cărora: ”Nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of. al României partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul apărare, ordine publică şi siguranţa naţională”.
Cu privire la acest aspect judecătorul fondului a mai reţinut că reclamantul avea posibilitatea şi obligaţia conform OMAI nr. 533/2003 să ia cunoştinţă de conţinutul OMAI nr. 400/2004, acesta nefăcând parte din categoria documentelor clasificate.
În raport cu criticile formulate s-a constatat că cercetarea prealabilă s-a făcut cu legala citare a reclamantului, prin aducerea la cunoştinţa acestuia a materialului probator în întregul său ce se coroborează cu declaraţia reclamantului din 12 iulie 2010.
S-au apreciat neîntemeiate şi criticile potrivit cărora sancţiunea destituirii din poliţie nu a fost motivată şi este disproporţionată în raport de faptele comise şi faţă de propunerea iniţială de sancţiunea cu amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani.
S-a reţinut în acest sens că reclamantul a încălcat prevederile art. 12 şi art. 6 lit. j) din H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de Etică şi Deontologie a poliţistului, precum şi art. 41 lit. a) şi art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, prin Dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani nr. I/128 din 25 iunie 2010, s-a dispus declanşarea procedurii cercetării prealabile ca urmare a „comportării necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei”, la finalizarea căreia s-a constatat existenţa abaterii disciplinare reţinute.
Prin Încheierea Consiliului de Disciplină din cadrul IPJ Botoşani nr. 554978 din 9 august 2010 s-a formulat propunerea de aplicare a sancţiunii cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani”, însă în urma analizării materialelor întocmite pe parcursul cercetării disciplinare a reclamantului, având în vedere caracterul şi gravitatea faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, cauzele şi consecinţele acesteia, precum şi gradul de vinovăţie al reclamantului, şeful IPJ Botoşani, prin raportul motivat nr. 555.308 din 6 septembrie 2010 a propus aplicarea sancţiunii disciplinare cu „destituirea din poliţie”, iar Corpul Naţional al Poliţiştilor a avizat favorabil această sancţiune.
De asemenea, s-au avut în vedere prevederile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv activitatea anterioară a reclamantului, împrejurările în care abaterile au fost săvârşite, cauzele, gravitatea şi consecinţele acestora şi gradul de vinovăţie cu care au fost săvârşite.
La luarea acestei măsuri s-a avut în vedere şi atitudinea reclamantului, nesinceră, mărturiile sale fiind în deplină contradicţie cu probele prezentate şi de asemenea, refuzul său de a fi testat cu aparatul poligraf.
În atare condiţii, judecătorul fondului a apreciat că pârâta a operat o justă apreciere a gravităţii faptelor, dispunând în mod corect cu privire la o sancţiune mai grea decât cea propusă de Consiliul de Disciplină din cadrul IPJ Botoşani.
Totodată, ordinul atacat cuprinde elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea deciziei emitentului şi fac posibilă înţelegerea de către instanţă a raţiunilor ce au condus la emiterea lui, emiterea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a două ordine cu acelaşi conţinut reprezentând o simplă eroare.
În raport cu soluţia dată cererii principale, prima instanţă a respins şi cererea reclamantului de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin emiterea ordinelor atacate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul C.A.E.G., motivând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive şi, respectiv; argumente:
- sentinţa pronunţată de instanţa de fond este lovită de nulitate, deoarece comunicarea acesteia nu poartă semnătura judecătorului şi a grefierului şi,totodată, lipseşte comunicarea încheierii de amânare a pronunţării, încheiere ce face corp comun cu hotărârea;
- instanţa de fond nu a luat act de stabilirea domiciliului său procesual la apărătorul ales, conform cererii depuse pentru termenul din 11 aprilie 2011 şi nu a efectuat comunicarea actelor de procedură la respectiva adresă;
- hotărârea atacată este nemotivată, întrucât nu analizează şi apărările reclamantului, ci preia în exclusivitate susţinerile pârâtului,fiind,totodată pronunţată cu încălcarea dreptului său la apărare, prin respingerea - nemotivată - a probei testimoniale solicitate la termenul din 27 ianuarie 2011.
Pe baza motivelor enunţate, recurentul solicită,în principal, admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reaprecierea probelor şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.”Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde:(…) motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Totodată, din cuprinsul prevederilor Titlului III al Codului de procedură civilă - intitulat Procedura înaintea primei instanţe - rezultă că părţile au dreptul să propună şi să administreze dovezi în susţinerea punctelor lor de vedere şi, respectiv,în combaterea susţinerilor părţii adverse, procesul civil fiind caracterizat, între altele, de principiul contradictorialităţii.
În cauză, la data de 13 decembrie 2010 reclamantul C.A.E.G. a formulat o cerere de probatorii, indicând martorii pe care îi solicită a fi audiaţi în legătură cu situaţia de fapt ce a stat la baza ordinului de eliberare din funcţie, iar la data de 27 ianuarie 2011 cererea a fost respinsă sub motiv că la dosar există acte întocmite de organele de urmărire penală, care demonstrează modul de desfăşurare a incidentelor.
De menţionat că, actele de urmărire penală la care se referă instanţa nu au fost efectuate împotriva lui C.A.E.G., ci a unor terţe persoane.
Totodată, la termenul din 24 februarie 2011 reclamantul a formulat o cerere de suplimentare a probatoriului.
În raport de elementele de fapt şi de drept expuse, instanţa de control judiciar apreciază că, prima instanţă, pronunţând o hotărâre exclusiv în baza apărărilor şi probelor administrate de pârât a încălcat dreptul la apărare al reclamantului,astfel că în baza art. 304 pct. 5 cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3), Înalta Curte va admite recursul, casând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va analiza cererile de probatorii formulate de reclamant, administrând orice probă utilă, pertinentă şi concludentă solicitată atât de către acesta, cât şi de partea adversă. Totodată, instanţa de fond va analiza şi celelalte critici formulate de recurent şi care au legătură cu fondul cauzei.
Referitor la nulitatea invocată în legătură cu comunicarea hotărârii judecătoreşti, deşi instanţa de fond a ignorat cererea reclamantului privind alegerea de domiciliu făcută la avocatul său, instanţa de control judiciar apreciază că nu se impune casarea sentinţei pentru acest motiv, deoarece nu s-a dovedit o vătămare în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.A.E.G.a împotriva Sentinţei nr. 298 din 27 septembrie 2011 şi a Încheierii din 15 septembrie 2011 ale Curţii de Apel Suceava, secţia a comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2507/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2583/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
