ICCJ. Decizia nr. 2538/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2538/2012
Dosar nr. 767/57/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Cu ocazia soluţionării acţiunii în revendicare imobiliară, reclamanţii S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V. şi S.M. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Geoagiu prin primar şi SC T.R.C.M. SA Bucureşti, în dosarul nr. 886/272/2010 al Tribunalului Hunedoara, au solicitat instanţei de judecată constatarea nelegalităţii Hotărârii Guvernului nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, numai în ceea ce priveşte anexa nr. 9, poziţiile care se referă la imobilul în litigiu.
Tribunalul Hunedoara, apreciind că actul administrativ a cărui nelegalitate se solicită a se constata pe cale de excepţie, are legătură cu cauza şi soluţionarea acesteia depinde de soluţia dată asupra excepţiei, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a dispus prin Încheierea din data de 08 iunie 2011 suspendarea soluţionării cauzei, sesizând Curtea de Apel Alba Iulia - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de fond, cu excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, astfel că pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate s-a format dosarul nr. 767/57/2011.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României s-a solicitat înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Oraşul Geoagiu prin Primar s-a solicitat respingerea cererii ca fiind prematură, întrucât reclamanţii nu indică în mod concret care este bunul imobil sau bunurile imobile înscrise în Anexa nr. 9, anexă publicată în M. Of. al României nr. 634/bis din 28 august 2002, considerând că fără o precizare clară, acţiunea este inadmisibilă.
S-a solicitat, de asemenea, respingerea cererii ca fiind introdusă peste termenul de decădere prevăzut prin dispoziţiile art. 11 alin. (2) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La termenul de judecata din data de 17 octombrie 2011 reclamanţii au precizat că imobilul proprietate tabulară a acestora este înscris la poziţia 243 (1520 mp) şi la poziţia 249 (3895 mp) din anexa nr. 9 a Hotărârii Guvernului nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificata prin H.G. nr. 454/2009.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 345 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respinsă excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare de către pârâtul Oraşul Geoagiu prin primar şi a fost respinsă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001, modificată prin H.G. nr. 454/2009, în ceea ce priveşte anexa 9 formulată de reclamanţii S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V. şi S.M. în dosarul nr. 886/272/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia civilă în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Geoagiu prin primar, pârâta SC T.R.C.M. SA Bucureşti şi pârâtul Guvernul României.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii termenului de introducere a excepţiei de nelegalitate, faptul că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în mod izolat, ci doar în mod sistematic, prin corelare cu celelalte dispoziţii ce au incidenţă în privinţa controlului legalităţii actelor administrative.
A reţinut instanţa faptul că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe două căi, prin intermediul promovării unei acţiuni şi prin invocarea unei excepţii, iar acţiunea şi excepţia sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, singurele competente să verifice legalitatea actelor administrative, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie.
În contextul în care acţiunea împotriva unui act administrativ individual este supusă unor termene, instanţa de primă jurisdicţie a constatat pentru actele administrative normative, că nu doar excepţia de nelegalitate, ci şi acţiunea directă sunt imprescriptibile, concluzionând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Examinând pe fond excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţi referitoare la poziţia nr. 243 şi nr. 249 din Anexa nr. 9 a H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Hunedoara, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Hunedoara, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, instanţa a constatat că este neîntemeiată întrucât obiectul prezentei excepţii îl constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004.
De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional, ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la practica C.E.D.O., la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, instanţa a reţinut că Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând ca aceste dispoziţii încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
H.G. nr. 1352/2001 este, în mod evident, un act administrativ unilateral cu caracter individual, aceasta în condiţiile în care actul priveşte atestarea bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale, ca persoane juridice, act emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate, Curtea nu a acordat întreaga sumă solicitată cu titlu de onorariu avocat.
3. Recursul declarat de reclamanţii S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V., S.M.
Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 dispun că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, iar dispoziţia indicată nu face distincţia între actele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, ori actele emise după intrarea în vigoare a legii.
Recurenţii au precizat că dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii juridice nu sunt afectate în cazul admiterii excepţiei de nelegalitate invocate în cauza de faţă, întrucât respectarea acestor principii nu înseamnă menţinerea unui act administrativ esenţial nelegal.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Hotărârea de Guvern nr. 1352/2001 care face obiectul excepţiei de nelegalitate este incontestabil prin conţinutul său un act administrativ individual, întrucât se adresează unei persoane determinate, dispoziţiile cuprinse în aceasta neavând caracter general şi impersonal.
Data emiterii acestei Hotărâri de Guvern este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât excepţia de nelegalitate invocată, în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepţiei invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reţinut că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
Raportându-se la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante a reţinut că instanţa de fond în mod corect a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39).
Este de reţinut şi faptul că sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice, garantat de art. 6 din Convenţie.
De asemenea, Înalta Curte reţine că jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg este constantă şi unitară, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Înalta Curte a reţinut faptul că prin H.G. nr. 454/2009, (prin care a fost modificată anexa 9 din H.G. nr. 1352/2001, invocată de recurenţi), anexa nr. 9 a fost modificată numai în ceea ce priveşte poziţiile nr. 26 şi nr. 28, în timp ce obiect al excepţiei de nelegalitate în dosarul de faţă îl constituie poziţiile nr. 243-249 din anexa nr. 9, astfel încât nu poate fi reţinută apărarea formulată de recurenţi, în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V., S.M. împotriva sentinţei nr. 345 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2537/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2539/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
