ICCJ. Decizia nr. 2542/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2542/2012
Dosar nr. 4539/2/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, modificată la data de 17 februarie 2011, reclamanta M.A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea evaluatorului care să efectueze raportul de evaluare al imobilului situat în municipiul Galaţi, şi la comunicarea raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, cu calcularea dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la data comunicării raportului de evaluare, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea şi comunicarea deciziei de acordare de despăgubiri în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, cu calcularea dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la data comunicării deciziei, precum şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui titlu de conversie pentru toată suma care va rezulta din raportul de evaluare.
Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 07 decembrie 2010, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la petitele 1 şi 2 ale cererii, cu motivarea că în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Comisia Centrală desemnează evaluatorii, trimite la evaluare şi, în final, emite titlurile de despăgubire, precum şi excepţia prematurităţii solicitării efectuării plăţii despăgubirilor, întrucât reclamanta nu este titulara unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce se emite în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în cuprinsul Dispoziţiei nr. 2645/2006 nu este identificat imobilul pentru care se propun măsuri reparatorii, astfel că, prin adresa din 23 noiembrie 2010, s-a solicitat identificarea acestui imobilul.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 10 mai 2011, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la emiterea titlului de conversie, motivat de faptul că atribuţia de a emite titlul de conversie o are Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care, în baza deciziilor conţinând titlul de despăgubire emise de către Comisia Centrală şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, va emite un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată, în condiţiile prevăzute de Capitolul V1 din O.U.G. nr. 81/2007, act normativ care a modificat şi completat Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 4395 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. cu privire la capetele de cerere 1 şi 2 ale acţiunii, ca rămasă fără obiect.
Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C.C.S.D. cu privire la capătul de cerere privind emiterea titlului de conversie, ca rămas fără obiect, a admis excepţia prematurităţii invocată de pârâta A.N.R.P. cu privire la capătul de cerere având ca obiect emiterea titlului de conversie şi a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur formulat.
Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.A.I., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D. să desemneze un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, în dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2645/2006 emisă de Primăria Galaţi, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la însuşirea raportului de evaluare, fiind respinsă cererea privind plata dobânzii legale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la capetele de cerere 1 şi 2 ale acţiunii, a fost respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere cadrul procesual pasiv indicat de reclamantă prin cererea modificatoare, depusă la dosar la data de 17 februarie 2011 şi susţinerile orale ale acesteia, consemnate în încheierea de şedinţă publică din 04 mai 2011.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a respins ca rămasă fără obiect şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la capătul de cerere având ca obiect emiterea titlului de conversie.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de conversie, Curtea a admis excepţia de prematuritate şi a respins această cerere ca prematur formulată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, pentru a se efectua o plată a despăgubirilor băneşti, în condiţiile în care nu a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o decizie ce reprezintă titlu de despăgubire.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că urmare a notificării din 25 iunie 2001, prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, prin Dispoziţia nr. 2645 din 07 aprilie 2006, Primăria Municipiului Galaţi a propus acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.
Dispoziţia de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Municipiului Galaţi la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 15947/CC.
Potrivit apărărilor formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea depusă în cauză, prin adresa din 23 noiembrie 2010 s-a solicitat Primăriei Municipiului Galaţi identificarea imobilului pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii, cu motivarea că potrivit dispoziţiilor pct. 26.2 din Hotărârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, entitatea învestită cu soluţionarea notificării trebuie să identifice cât mai exact în decizie/dispoziţie imobilul ce face obiectul restituirii, în privinţa locaţiei, a componenţei şi a suprafeţei acestuia.
Instanţa de fond a reţinut, din analiza dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, faptul că autoritatea pârâtă nu are competenţa legală de a exercita controlul asupra dispoziţiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. (21) din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate.
Potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verifică numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Astfel, instanţa a constatat că în competenţa Comisiei Centrale de despăgubire intră numai atribuţia de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor.
În cauza de faţă, instanţa a reţinut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dacă aprecia că Dispoziţia nr. 2645 din 07 aprilie 2006 nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 26.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, avea posibilitatea să solicite informaţiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată, însă pârâta nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate, în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamanta este îndreptăţită, urmare a Dispoziţiei nr. 2645 din 07 aprilie 2006, solicitând informaţii abia la 23 noiembrie 2010, după data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 12 mai 2010.
Pe de altă parte, având în vedere raportul de evaluare din 29 iunie 2005 aflat la filele 85-86 din dosarul cauzei, reiese că la dosarul de despăgubire sunt depuse înscrisuri din care rezultă identificarea imobilului.
Curtea nu a putut reţine nici susţinerile pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul de despăgubire are desemnat un evaluator, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri în dovedirea acestei situaţii de fapt.
Prin urmare, Comisia Centrală avea obligaţia de a analiza într-un termen rezonabil dosarul reclamantei, chiar dacă procedura analizei prealabile presupunea efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, prin remiterea dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Galaţi la data de 23 noiembrie 2010, instanţa reţinând că neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, 07 aprilie 2006, concluzionând că s-a depăşit termenul rezonabil de finalizare a procedurii administrative, fapte ce se circumscriu noţiunii de refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei.
Pentru considerentele arătate, instanţa a apreciat că reclamanta a fost vătămată în dreptul de a beneficia de o soluţionare efectivă a cererii de acordare de despăgubiri într-un termen rezonabil.
Instanţa a respins ca neîntemeiată cererea privind plata dobânzii legale, având în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care prevăd sancţiunea amenzii în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile privind termenul rezonabil de soluţionare a cauzei. S-a susţinut că în cauză a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 2645/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 15947/CC. Recurenta a susţinut că în cauza dedusă judecăţii a fost desemnat evaluator, motiv pentru care obligarea la desemnarea evaluatorului a rămas fără obiect.
Recurenta a arătat că în urma analizării dosarului reclamantei s-a constatat că în cuprinsul Dispoziţiei nr. 2645/2006 nu este identificat imobilul pentru care s-au propus măsuri reparatorii, reţinându-se şi că dispoziţia a fost emisă pe numele unei persoane decedate, motiv pentru care documentaţia aferentă dispoziţiei arătate a fost returnată entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
Recurenta critică reţinerea de către instanţa de fond a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, arătând că în cauza de faţă nu poate fi vorba de un refuz al Comisiei, întrucât nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de lege.
A fost criticată soluţia instanţei de fond şi cu privire la faptul că a fost obligată Comisia Centrală la emiterea deciziei în termenul de 30 de zile de la însuşirea raportului de evaluare, arătând că obligaţia statuată nu poate fi executată în termenul dispus de instanţă.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii, pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 S.B., autoarea reclamantei, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, iar prin Dispoziţia nr. 2645/2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziţie care a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrată de aceasta la nr. 15947/CC, în vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
Critica formulată de recurentă este întemeiată însă în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile de emitere a deciziei, reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte apreciind că durata procedurilor administrative, care sunt proceduri complexe, nu poate fi încadrată în termenul acordat de instanţa de fond, întrucât emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, trebuie emis cu respectarea dispoziţiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, ori, în cauza de faţă, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte prin faptul că dosarul reclamantei nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acesteia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamanta priveşte cu speranţă legitimă.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 la nesfârşit, ci urmează a fi respectat termenul rezonabil de 6 luni consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Interpretarea instanţei de control judiciar cu privire la termenul de 6 luni, rezonabil pentru parcurgerea procedurii administrative prevăzute de lege, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
Pentru aceste considerente, văzând că sunt motive de modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentinţa recurată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la data pronunţării prezentei decizii, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 4395 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2539/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2544/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
