ICCJ. Decizia nr. 2544/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2544/2012
Dosar nr. 287/33/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 februarie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul O.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei obligarea pârâtei să emită, în cel mai scurt timp, în favoarea sa decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 1124 mp, precum şi pentru terenul în suprafaţă de 700 mp, ambele situate în Cluj-Napoca, conform deciziei nr. 1066 din 11 decembrie 2007 a U.Ş.A.M.V. din Cluj-Napoca, pentru prima suprafaţă (cea de 1124 mp) şi dispoziţiei nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, pentru cea de a doua suprafaţă (cea de 700 mp).
De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtei să plătească 1000 lei pe zi de întârziere cu titlu de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere nejustificată la eliberarea deciziei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 365 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă excepţia prematurităţii cererii privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 700 mp situat în Cluj-Napoca, conform Dispoziţiei nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca şi a fost respins ca prematur formulat acest capăt de cerere.
Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul O.I. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului titlul de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 1124 mp, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 18285, în conformitate cu Decizia U.Ş.A.M.V. nr. 1.066 din 11 decembrie 2007, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile.
De asemenea, instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3004,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Dispoziţia nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea numiţilor O.I., O.G., O.A., S.S. şi J.I. pentru teren în suprafaţă de 700 mp situat în Cluj-Napoca, iar prin Decizia nr. 1066 din 11 decembrie 2007 emisă de U.Ş.A.M.V. din Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea aceloraşi persoane pentru terenul în suprafaţă de 1124 mp situat în Cluj-Napoca, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin contractul de cesiune de creanţă atestat cu dată certă sub nr. 793 din 26 ianuarie 2011 de B.N.P. asociaţi P.I.F. şi D.S.I., numiţii S.S., J.I., O.G. şi O.A. au cesionat în favoarea reclamantului O.I. dreptul de creanţă împotriva Statului Român constând în dreptul de a obţine despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 1824 mp înscris în CF nr. 18285 al localităţii Cluj-Napoca, astfel că reclamantul îşi justifică pe deplin calitatea procesuală activă.
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, s-a reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Român.
Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit dispoziţiilor legale sus arătate, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, o autoritate administrativă distinctă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care în virtutea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 are două atribuţii principale: emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire şi luarea măsurilor legale necesare aplicării legii.
Premisa emiterii titlului de despăgubire o reprezintă înaintarea către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrarea dosarelor care cuprind dispoziţiile unităţilor deţinătoare privitoare la acordarea de despăgubiri.
Din această perspectivă, a reţinut instanţa de fond că este întemeiată excepţia prematurităţii cererii privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 700 mp situat în Cluj Napoca, conform Dispoziţiei nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 a Primarului mun. Cluj-Napoca, cât timp din adresa din 09 mai 2011 eliberată de Compartimentul Revendicări din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, rezultă că documentaţia de revendicare aferentă Dispoziţiei nr. 9771 din 01 noiembrie 2007 emisă în favoarea reclamantului O.I. şi nu a fost comunicată pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ce priveşte demersul judiciar îndreptat împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea titlului de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 1124 mp, situat în Cluj-Napoca, la care se referă Decizia U.Ş.A.M.V. nr. 1.066 din 11 decembrie 2007, instanţa de fond a apreciat că apărările formulate prin întâmpinare, pentru a justifica întârzierea înregistrată în finalizarea procedurii de emitere a titlului de despăgubire, nu sunt întemeiate.
Astfel, a reţinut instanţa că pârâtul a invocat în primul rând excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1.066 din 11 decembrie 2007 a U.Ş.A.M.V., în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie pe care Curtea o califică drept inadmisibilă, deoarece legiuitorul a prevăzut o altă procedură judiciară, specială, pentru modificarea sau desfiinţarea acesteia, în cuprinsul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că excepţia de nelegalitate poate fi invocată doar cu privire la actele ce pot constitui obiect al cererilor în contencios administrativ şi întrucât Decizia nr. 1.066 din 11 decembrie 2007 nu poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa concluzionând că cererea de sesizare cu excepţia de nelegalitate formulată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă.
Apărările pârâtei, conform cărora reclamantul O.I. şi cedenţii S.S., J.I., O.G. şi O.A. şi-au justificat calitatea de moştenitori, doar pentru cota de 1/4 din terenul în suprafaţă de 1124 mp, situat în Cluj-Napoca, sunt nefondate, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora de cotele moştenitorilor legali sau testamentari, care nu au urmat procedura administrativă prevăzută de acest act normativ, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
A reţinut instanţa că observaţia pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit căreia notificarea depusă de reclamantul O.I. şi cedenţii S.S., J.I., O.G. şi O.A. în baza Legii nr. 10/2001 a fost formulată numai în calitate de moştenitori ai defunctei O.N., coproprietară a imobilului situat Cluj-Napoca, înscris în C.F., alături de fiul acesteia – O.V. - nu este exactă. După cum rezultă din notificarea aflată la fila 65 din dosar, reclamantul O.I. a formulat notificarea prevalându-se de calitatea de moştenitor al bunicilor săi, O.V. şi O.N., nu numai de calitatea de moştenitor al lui O.N.
Corespunde realităţii că preluarea imobilului în litigiu de către stat a avut loc după decesul bunicului reclamantului, O.V., acesta fiind decedat la data de 17 martie 1962 şi că moştenitorii legali ai acestuia, potrivit certificatului de moştenitor din 27 mai 1963 eliberat de notariatul de Stat sunt soţia acestuia O.N., în cotă-parte de ¼ şi O.V. – fiul - în cotă-parte de ¾, însă de vreme ce acesta din urmă nu a înţeles să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001 în calitate de moştenitor al lui O.V., decedat 17 martie 1962, în cauză devin incidente prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora cotele moştenitorilor legali care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III revin celorlalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire. De asemenea, masa succesorală menţionată în certificatul de moştenitor cuprinde casa situată în Cluj-Napoca, nu şi terenurile situate la aceeaşi adresă.
Prin actele de stare civilă depuse la dosar la dosar s-a dovedit că între reclamant, cedenţi şi defunctul O.V. există legături de rudenie, fiind dovedită calitatea de moştenitori legali a acestora.
A concluzionat instanţa de fond că admiterea primului capăt de cerere al reclamantului se impune, deoarece restituirea dosarului la unitatea deţinătoare nu apare justificată în raport de înscrisurile pe care pârâta le avea la dispoziţie. De asemenea, prin neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii deciziei respectiv 11 decembrie 2007 şi data înregistrării dosarului la Comisie – octombrie 2008, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei, Comisia Centrală, îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Este incontestabil că soluţionarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen. De asemenea, odată ce beneficiarul dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii a fost înştiinţat cu privire la transmiterea dosarului entităţii prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor, acestuia i se creează convingerea şi speranţa legitimă că cererea sa va fi soluţionată într-un termen rezonabil şi previzibil.
Prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - încalcă dreptul la respectarea bunurilor reclamantului, iar în considerarea art. 6 din C.E.D.O. precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, autoritatea administrativă are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în limitele legii dar cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Curtea a respins solicitarea reclamantului de a stabili, pe baza raportului de expertiză extrajudiciară anexat acţiunii introductive, valoarea terenului în suprafaţă de 1124 mp, situat în Cluj-Napoca, deoarece această atribuţie revine potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 evaluatorului desemnat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi excede limitelor puterii judecătoreşti. Totodată decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de I.C.C.J. asupra unui recurs în interesul legii se referă la o cu totul altă ipoteză decât cea dedusă judecăţii şi prin urmare nu poate fi aplicată prin analogie.
Instanţa având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a stabilit sancţiunea unor penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei pronunţate, cu obligarea pârâtei, doar în parte, la plata cheltuielilor de judecată.
3. Recursul declarat de A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 1066/2007 invocată în cauză, apreciind că există o dependenţă evidentă între soluţionarea pe fond a litigiului şi soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în cauză reclamantul nu a făcut dovada calităţii de proprietar decât pe o cotă de ¼ din imobilul notificat, apreciind că în mod greşit instanţa a reţinut ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, subliniind faptul că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauza de faţă, întrucât bunicul reclamantului a decedat înainte de preluare.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond şi cu privire la faptul că a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condiţiile în care procedurile administrative prevăzute de lege cuprind mai multe etape, care nu pot fi parcurse pe perioada termenului de 30 de zile.
A fost criticată, de asemenea şi soluţia privind obligarea la plata penalităţilor pe zi de întârziere, arătându-se că este o obligaţie mult prea oneroasă, având în vedere că dosarul de despăgubire este incomplet.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată, în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative va fi de 6 luni de la data pronunţării prezentei decizii, fiind înlăturată aplicarea sancţiunii penalităţilor pe zi de întârziere şi fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, iar prin Decizia nr. 1066 din 11 decembrie 2007 emisă de U.Ş.A.M.V. s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dosarul aferent dispoziţiei a fost comunicat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrată de aceasta la nr. 40687/CC, în vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
Critica formulată de recurentă este întemeiată însă în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile de emitere a deciziei, reprezentând titlul de despăgubire, precum şi cu privire la aplicarea sancţiunii penalităţilor pe zi de întârziere, Înalta Curte apreciind că durata procedurilor administrative, care sunt proceduri complexe, nu poate fi încadrată în termenul acordat de instanţa de fond, întrucât emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, trebuie emis cu respectarea dispoziţiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtei, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, ori, în cauza de faţă, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul priveşte cu speranţă legitimă.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 la nesfârşit, ci urmează a fi respectat termenul rezonabil de 6 luni consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Interpretarea instanţei de control judiciar cu privire la termenul de 6 luni, rezonabil pentru parcurgerea procedurii administrative prevăzute de lege, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
Înalta Curte a reţinut că solicitarea la plata penalităţilor pe zi de întârziere apare ca neîntemeiată, întrucât nu poate fi apreciată durata procedurilor administrative ce se derulează, care se finalizează cu emiterea deciziei de despăgubire, iar fixarea acestor sancţiuni nu poate fi determinată având în vedere logica procedurilor reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, văzând că sunt motive de modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentinţa recurată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la data pronunţării prezentei decizii, fiind înlăturată aplicarea sancţiunii penalităţilor pe zi de întârziere, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 365 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative va fi de 6 luni de la data pronunţării prezentei decizii şi înlătură aplicarea sancţiunii penalităţilor pe zi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2545/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
