ICCJ. Decizia nr. 2559/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2559/2012

Dosar nr. 11581/2/2010

Şedinţa publică de la 24 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Reclamanta A.S.G., societate comercială de naţionalitate germană, a formulat şi a depus în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, acţiune în contencios fiscal, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti (în continuare D.G.F.P.) din cadrul M.E.F. - A.N.A.F., solicitând ca în urma probelor ce vor fi administrate în dosar să se pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâta, în baza prevederilor art. 124 C. proc. fisc. precum şi ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, la plata următoarelor sume:

a) suma de 8.902.910,50 RON, reprezentând totalul dobânzii calculate potrivit art. 124 C. proc. fisc. pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat TVA aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008 (calculul detaliat în tabelul din anexa 1);

b) suma de 1.731.626,89 euro, reprezentând prejudiciul pe care pârâta i l-a produs prin plata cu întârziere a sumei TVA aferentă lunilor ianuarie -septembrie 2008, respectiv diferenţa de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluţionare a deconturilor de TVA, şi data de 18 martie 2009 când rambursarea a avut loc efectiv (calculul detaliat în tabelul din anexa 2);

c) cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 3466 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanta A.S.G. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti este întemeiată, urmând să o admită.

S-a reţinut că pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că există autoritate de lucru judecat, ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii de faţă, întrucât pe rolul instanţei s-a aflat Dosarul nr. 8631/2/2009 în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1598 din 31 martie 2010, fiind dovedită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamantă, conform Deciziei nr. 250 din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând Sentinţa nr. 1598 din 31 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 8631/2009, instanţa de fond a reţinut că aceeaşi reclamantă a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, pârâtă şi în prezenta cauză, obligarea la plata sumei de 8.902.910,50 RON, reprezentând dobândă calculată potrivit art. 124 C. proc. fisc. pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat TVA aferent lunilor ianuarie - septembrie 2008 şi la suma de 1.731.626,89 euro reprezentând prejudiciul produs de pârâtă prin plata cu întârziere a TVA, diferenţa de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc şi data de 18 martie 2009 când a avut loc efectiv rambursarea TVA.

Instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii formulată de reclamantă în cadrul Dosarului nr. 8631/2/2009 este identic cu cel al prezentei cauze, concluzionând că există autoritate de lucru judecat.

3. Recursul declarat de reclamanta A.S.G. împotriva Sentinţei nr. 3466 a Curţii de Apel Bucureşti

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Recurenta critică soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte greşita admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Se susţine că, în speţă, nu este întrunită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Recurenta a formulat o nouă cerere de plată a dobânzilor la 13 iulie 2010.

Dosarul nr. 8631/2/2009 a avut ca obiect sancţionarea refuzului de plată a dobânzilor cerute prin cererea din luna mai 2009, iar Dosarul nr. 11581/2/2010 are ca obiect sancţionarea refuzului de plată a dobânzilor cerute prin cererea din luna iulie 2010.

Mai mult, arată recurenta, prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 8631/2/2009 nu a fost soluţionată pe fond acţiunea, ci s-a admis excepţia de inadmisibilitate, datorată lipsei formulării contestaţiei fiscale.

II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată

1. Recursul este fondat.

1.1. Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, constatând existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de Sentinţa civilă nr. 1598 din 31 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 8631/2/2009 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1598 din 31 martie 2010, acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile (cale administrativă) prevăzută de art. 209 alin. (3) C. proc. fisc.

1.2. Autoritatea de lucru judecat poate fi invocată în cazul în care între cele două cereri există identitate de cauză, obiect şi părţi.

În plus, mai există condiţia ca prima hotărâre să fi fost pronunţată asupra fondului pricinii.

În speţă, există identitate de părţi, obiect şi cauză, dar nu este îndeplinită condiţia pronunţării cu privire la fondul cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 1598 din 31 martie 2010, instanţa a constatat inexistenţa contestaţiei fiscale, obligatorie conform dispoziţiilor art. 209 C. proc. fisc., ceea ce a condus la inadmisibilitatea acţiunii judiciare.

Pronunţându-se cu privire la o excepţie, Sentinţa civilă nr. 1598 din 31 martie 2010 nu dobândeşte autoritate de lucru judecat în raport cu cea de-a doua cerere, fiind astfel întrunite motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis, sentinţa recurată va fi casată, sub consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A.S.G. împotriva Sentinţei nr. 3466 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2559/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs