ICCJ. Decizia nr. 2545/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2545/2012
Dosar nr. 291/33/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamanţii V.E., V.R., V.C.V., V.L.P. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi D.C.N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la emiterea de îndată a titlului de despăgubire privind suma de 294.192,87 lei, sub sancţiunea amenzii de 20% din salariul minim pe economie/zi de întârziere aplicabilă conducătorului pârâtului şi a unor penalităţi de 500 lei/zi de întârziere în favoarea reclamanţilor, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la plata titlului de despăgubire, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior prin mai multe precizări de acţiune succesive, reclamanţii şi-au modificat acţiunea iniţială, iar prin ultima precizare de acţiune înregistrată la data de 21 iunie 2011, acţiunea a fost continuată doar de către reclamanta V.E. care a solicitat instanţei să constate că petitul din acţiunea introductivă a rămas fără obiect şi, totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune interese sub forma penalităţilor de întârziere de 200 lei pe zi în favoarea reclamantei, prejudiciul cauzat fiind datorat de tergiversarea abuzivă şi nejustificată în eliberarea deciziei de despăgubire pe perioada 03 decembrie 2009 – 18 mai 2010 în valoare de 67.000 lei şi pe perioada 01 octombrie 2010 – 01 martie 2011 (data introducerii acţiunii) în valoare de 75.000 lei şi pe viitor, până la plata efectivă a titlului de despăgubire.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 mai 2011, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia nulităţii acţiunii, întrucât din motivarea cererii introductive şi a cererii precizatoare nu reiese pretenţia concretă şi, evident, nici motivarea în fapt şi în drept, exprimată de reclamanţi faţă de Guvernul României.
Consideră astfel că, la formularea cererii, reclamanţii nu au respectat condiţiile de fond, sub aspectul elementelor acţiunii civile, neprecizând în mod corespunzător obiectul cererii de chemare în judecată şi cauza juridică a acesteia şi neindicând în mod corespunzător motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţiile faţă de Guvernul României.
A fost invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului, motivat de faptul că din acţiunea introductivă, precizată şi întregită, nu reiese că există, în sarcina Guvernului, vreo obligaţie rezultată dintr-un raport de drept material cu reclamanţii, care să permită angajarea răspunderii Guvernului.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 398 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea reclamantei V.E. aşa cum a fost precizată.
Instanţa a respins ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.C.N., în calitate de conducător al acestei autorităţi publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că a fost învestită doar cu privire la cererea patrimonială vizând obligarea pârâţilor în solidar să plătească despăgubiri pentru întârzierea executării şi realizării dreptului pretins de reclamantă, cererea din petitul nr. 1 din acţiunea introductivă ne mai susţinându-se pe motivul că a rămas fără obiect.
Instanţa a reţinut că în executarea sentinţei nr. 635 din 03 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1897/33/2009 rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 2625 din 19 mai 2010 a Î.C.C.J., a fost emisă de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia nr. 8109 din 18 mai 2010, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.E. şi a soţului acesteia V.A., în prezent decedat, pentru suma totală de 294.192,87 RON, suma acordată reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 3264/CC din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 540 ROL încasate în anul 1964, precum şi cele în cuantum de 423 ROL, încasate în anul 1965, actualizate cu coeficientul de actualizare.
Această decizie nu a fost contestată de către cei în drept.
Ulterior, prin cererea din 30 septembrie 2010 reclamanţii din acţiunea iniţială au solicitat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să revoce Decizia nr. 8109 din 18 mai 2010 şi să emită o nouă decizie pe numele tuturor petiţionarilor, ţinând seama de noua situaţie intervenită după decesul soţului reclamantei V.E. respectiv tatăl celorlalţi reclamanţi şi de cotele de proprietate dobândite de aceştia ca urmare a dezbaterii succesorale, finalizate cu certificatul de moştenitor din 07 iulie 2003 eliberat de B.N.P. M. din Cluj-Napoca.
Pe parcursul litigiului, prin Decizia nr. 9671 din 26 mai 2010 fost modificată decizia nr. 8109 din 18 mai 2010, în sensul modificării art. 1 din acest act, luându-se în considerare calitatea de succesori a reclamanţilor conform certificatului de moştenitor depus la dosar.
Aceasta a fost şi raţiunea pentru care reclamanţii din acţiunea iniţială nu au mai susţinut cererea de aplicare a amenzii civile faţă de pârâta C.N.D. chemată în judecată în nume propriu, în calitate de conducător al autorităţii publice obligate prin titlul executoriu.
Din această perspectivă, instanţa a reţinut a fi aplicabile dispoziţiile art. 25 raportate la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă, Curtea reţine că subiecte ale raportului juridic procesual pot fi creditorul obligaţiei, persoana pretins vătămată prin întârzierea executării titlului, debitorul obligaţiei, autoritatea publică obligată prin titlu, şi conducătorul acesteia.
Astfel fiind, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.D. chemată în judecată în nume propriu în calitate de conducător al autorităţii publice obligate în titlul executoriu a fost respinsă de instanţă.
Curtea a reţinut că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu are şi nici nu poate avea calitate procesuală pasivă raportat la dispoziţiile legale incidente cauzei, sens în care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea reclamantei faţă de acest pârât.
Cât priveşte apărările formulate de Guvernul României, Curtea a reţinut că din întreg demersul iniţial şi ulterior nu s-a întrevăzut voinţa reclamanţilor şi apoi a reclamantei V.E. de a chema în judecată personal şi în nume propriu Guvernul României, acesta fiind trecut în acţiunea iniţială ca antet al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, Guvernul României nu are nicio calitate în cauza de faţă, nefiind chemat în judecată de reclamantă.
Pe fond, Curtea a reţinut că reclamanta a plecat de la premisa neexecutării corecte integrale şi eficace a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 635 din 03 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1897/33/2009, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 2625 din 19 mai 2010 a Î.C.C.J.-S.C.A.F.
Curtea a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a pus în executare sentinţa, integral şi eficace, şi în limitele soluţiei stabilite în titlul executoriu.
Împrejurarea că pe anterior şi pe parcursul litigiului nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei ori mai apoi pârâtei împrejurarea că titularul notificării, în persoana lui V.A., a decedat nu poate fi imputat pârâtelor.
Aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor emis sub nr. 75 din 7 iulie 2003 de către B.N.P. asociaţi M. din Cluj-Napoca, V.A., a decedat la data de 30 martie 2003, iar certificatul de moştenitor a fost eliberat la data de 7 iulie 2003, cu mult timp înainte să se finalizeze procedura administrativă de soluţionare a notificării şi să se finalizeze litigiul urmare căruia s-a emis decizia nr. 8109 din 18 mai 2010.
Din această perspectivă între executarea sentinţei şi neîncunoştiinţarea pârâtei despre această împrejurarea nu există nici un raport de cauzalitate.
Instanţa de fond a reţinut că ipoteza textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este prezentă în speţă, astfel încât cererea de acordare a despăgubirilor fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege nu este întemeiată.
Dintr-o altă perspectivă, instanţa a apreciat că şi în situaţia în care acţiunea reclamantei s-ar fundamenta pe dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, niciodată însă susţinute explicit de reclamantă, acţiunea în despăgubiri s-ar privi la fel neîntemeiată.
Despăgubirile solicitate în perioada anterioară împliniri termenului de 30 de zile de la data înregistrării cererii de modificare nu pot fi admisibile deoarece nu există o premisă juridică a acordării lor.
Şi este aşa, deoarece, prin premisă, reclamanta putea ataca doar refuzul de soluţionare a cererii de modificare a deciziei iniţiale, deci de recunoaştere a dreptului de a fi incluşi în decizie şi moştenitorii defunctului V.A.
Dar despre acest fapt, pârâta a fost înştiinţată abia la data de 30 septembrie 2010.
Cu toate că au trecut aproximativ 8 luni de la data înregistrării cererii şi cu toate că reclamanta a stăruit în soluţionarea cererii în acest interval, instanţa a constatat că nu se poate reţine o culpă autorităţii publice, având în vedere situaţia obiectivă în care aceasta şi-a desfăşurat activitatea şi, pe de altă parte, culpa reclamantei care nu a informat-o pe pârâtă.
Nu în ultimul rând nu s-a dovedit în cauză, chiar dacă s-ar putea reţine o conduită ilicită a autorităţii publice pârâte, care este raportul de cauzalitate între depăşirea termenului de 30 de zile de soluţionare a cererii de modificare şi pretinsul prejudiciu evocat de reclamantă.
3. Recursul declarat de V.E.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că despăgubirile pe care le-a solicitat sunt fondate pentru perioada cuprinsă între data înregistrării cererii de modificare a deciziei de despăgubire, 30 septembrie 2010 şi data emiterii deciziei modificate. A precizat că a dovedit prejudiciul suferit prin înscrisuri medicale, talon de pensie şi prin declaraţie de martor, dovezi care au relevat starea de nevoie pentru tratamente medicale, lipsa acută a banilor, împrumuturile costisitoare şi scăderea valorii revendicate.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea nr. 554/2004, s-a reglementat obiectul acţiunii judiciare în materia contenciosului administrativ fiscal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cauza de faţă, reclamanta invocă dreptul la acordarea despăgubirilor ca urmare a emiterii cu întârziere de către pârâta C.C.S.D. a deciziei de despăgubire, în urma admiterii acţiunii sale de obligare la emiterea acestei decizii.
Or, din analiza actelor şi lucrărilor din dosar Înalta Curte a constatat că instanţa de primă jurisdicţie a reţinut corect situaţia de fapt a cauzei şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
Pârâta nu s-a aflat în niciun moment în culpă procesuală, a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar apoi decizia modificată, astfel încât nu poate fi reţinută critica recurentei, văzând culpa reclamantei care nu a informat-o pe pârâtă despre situaţia intervenită prin decesul soţului său.
Pentru toate aceste motive, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de V.E. împotriva sentinţei nr. 398 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2546/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
