ICCJ. Decizia nr. 2557/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2557/2012
Dosar nr. 458/33/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Tribunalului Cluj la data de 30 aprilie 2010, înregistrată sub nr. 3062/117/2010, reclamantul B.E. a solicitat instanţei în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Finanţelor Publice - obligarea I.G.P.R. la plata dobânzii legale, pentru achitarea cu întârziere a drepturilor băneşti cu titlu de ajutor acordat la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, de la data scadenţei obligaţiei de plată 13 martie 2009 până la data plăţii efective, 25 februarie 2010, pentru suma de 50.554 lei; - obligarea M.A.I. să cuprindă în bugetul propriu şi să vireze I.G.P.R. sumele necesare drepturilor pretinse; - obligarea M.F.P. să efectueze demersurile necesare suplimentării cu această sumă a bugetelor instituţiilor şi să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
Pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că stabilirea şi plata despăgubirilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist este în competenţa exclusivă a Inspectorului General din cadrul I.G.P.R.
Pârâtul M.F.P. prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivată pe inexistenţa vreunui raport juridic cu reclamantul.
Prin sentinţa nr. 3114 din 1 octombrie 2010 Tribunalul Cluj a respins excepţiile invocate de pârâţi şi a admis acţiunea reclamantului B.E.
Prin decizia nr. 1208 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj au fost admise recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Finanţelor Publice, a fost casată hotărârea pronunţată de Tribunal şi dosarul cauzei a fost reţinut spre soluţionare în primă instanţă de Curtea de Apel, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 340 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, în sensul că a fost obligat pârâtul I.G.P.R. să plătească reclamantului B.E. dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, pe perioada 13 martie 2009-25 februarie 2010, aferentă sumei de 50.554 lei şi a fost obligat M.A.I. să cuprindă în bugetul propriu şi să vireze I.G.P.R. suma necesară efectuării plăţii solicitate de reclamant, fiind respinse celelalte pretenţii deduse judecăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul B.E. începând cu data de 13 martie 2009 este colonel în rezervă, urmare a admiterii cererii de pensie de serviciu anticipată prin decizia nr. 1555332 din 13 martie 2009, iar suma reprezentând ajutorul conform art. 27 din O.G. nr. 38/2003 a fost achitată de pârât cu un an de întârziere, de la data la care s-a născut dreptul de a fi achitată suma respectivă.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a M.A.I. nu este întemeiată, întrucât acesta are calitatea de ordonator principal de credite, calitate în virtutea căreia repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.
Instanţa a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere dispoziţiile art. 4 şi art. 15 din Legea nr. 500/2002, art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009, precum şi faptul că nu există un raport direct al reclamantului cu acest pârât, motiv pentru care pretenţiile formulate de reclamant în contradictoriu cu acest pârât au fost respinse de instanţa de fond.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că pârâţii nu au contestat dreptul reclamantului la acordarea sumelor solicitate în temeiul art. 27 din O.G. nr. 38/2003 şi s-a constatat că aceste sume au fost plătite cu întârziere, de aproximativ un an de zile, pe fondul crizei economice, datorită nedeschiderii bugetare destinate plăţii ajutoarelor pentru poliţiştii care s-au pensionat.
Instanţa a reţinut că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantului reprezintă o valoare patrimonială şi are caracteristicile unui bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 al C.E.D.O. şi care dă dreptul acestuia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exerciţiul dreptului său de proprietate.
Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că, întrucât nu este un litigiu comercial, solicitarea reclamantului de obligare la plata dobânzii de referinţă a B.N.R. nu poate fi acceptată, întrucât în cadrul raporturilor juridice deduse judecăţii este aplicabil textul art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.
3. Recursurile declarate de Agenţia Naţională Antidrog şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Recurenta Agenţia Naţională Antidrog a precizat că prin apariţia Legii nr. 38/2011, instituţia s-a reorganizat în cadrul I.G.P.R. ca direcţie cu personalitate juridică, în subordinea M.A.I., cu preluarea atribuţiilor funcţionale, a posturilor şi personalului aferent, a patrimoniului, precum şi celorlalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea. Recurenta a arătat că la momentul încetării raporturilor de serviciu reclamantul B.E. era angajat al Agenţiei Naţionale Antidrog.
A fost criticată hotărârea instanţei de fond, apreciindu-se că soluţia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât în mod greşit s-au reţinut a fi aplicabile prevederile art. 161 alin. (4) C. muncii şi ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, dispoziţii care nu sunt aplicabile poliţistului.
S-a arătat faptul că în cauza dedusă judecăţii solicitarea reclamantului nu are la bază încheierea unei convenţii civile sau comerciale cu instituţia recurentă prin care să se fi stabilit vreo dobândă legală, precizându-se că sumele de bani în discuţie sunt cuvenite în temeiul raportului de serviciu avut cu reclamantul, apreciind că O.G. nr. 9/2000 nu este aplicabilă în cauză.
Recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală. A explicat pe larg faptul că în conformitate cu dispoziţiile legale, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, poliţiştii beneficiau pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziţiei de activitate, iar în cazul în care poliţiştii încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare, mai beneficiau pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Recurentul a precizat că drepturile băneşti prevăzute de lege se acordă în limita fondurilor aprobate anual Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar acestea s-au dovedit a fi insuficiente. S-a precizat şi faptul că, pentru această natură de cheltuieli, ajutoarele cuvenite persoanelor îndreptăţite au fost achitate integral, iar în ceea ce îl priveşte pe reclamant, plata drepturilor s-a efectuat la data de 25 februarie 2010.
Recurentul a arătat că nu există un temei legal care să permită achitarea de către M.A.I. a dobânzii solicitate de reclamant, iar între părţile litigiului nu există nici o convenţie privind plata acestei dobânzi, apreciind că acţiunea reclamantului este neîntemeiată.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursurile formulate, va casa hotărârea atacată şi rejudecând cauza pe fond va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare la data promovării acţiunii şi a pronunţării instanţei de fond, „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”.
În ipoteza neplăţii la încetarea raporturilor de serviciu, a sumei prevăzute cu titlu de ajutor, conform art. 27 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, actul normativ nu conţine nicio dispoziţie referitoare la obligarea autorităţii de a plăti o dobândă, eventual dobândă legală.
Art. 2 din O.G. nr. 9/2000 condiţionează obligaţia plăţii dobânzii legale de existenţa unei prevederi legale în acest sens ori a unor prevederi contractuale.
Înalta Curte reţine că pentru a exista obligaţia plăţii dobânzii legale în cazul altor raporturi juridice, este imperativ necesar ca aceasta să fie cuprinsă expres într-un text legal.
O.G. nr. 38/2003 nu conţine astfel de prevederi referitoare la dobânda aplicabilă în cazul neplăţii la termen a unei obligaţii băneşti, de unde rezultă împrejurarea că aceasta nu poate fi plătită de „angajator” şi nici acordată de instanţa de judecată.
Intimatul-reclamant are dreptul însă să solicite actualizarea plăţii cu rata inflaţiei, în virtutea dispoziţiilor art. 3712 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., chiar şi fără existenţa unei hotărâri judecătoreşti de obligare în acest sens.
Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi admise, cu consecinţa casării sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Agenţia Naţională Antidrog împotriva sentinţei nr. 340 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamantului B.E. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2558/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
