ICCJ. Decizia nr. 2590/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2590/2012
Dosar nr. 4566/113/2010
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând soluţionarea memoriului înaintat acesteia la data de 9 iunie 2010 în concordanţă cu prevederile art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008 şi acordarea despăgubirii prin emiterea titlului de plată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă că s-a adresat pârâtei pentru a primi mai repede despăgubirea ce i se cuvenea ca urmare a emiterii Deciziei nr. 7605 din 29 ianuarie 2010 emisă în baza Legii nr. 247/2005 şi că răspunsul pârâtei, conţinut în adresa nr. RG/25660 din 25 iunie 2010, nu ţine cont de prevederile art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, întrucât situaţia sa specială este un caz de excepţie care se încadrează în aceste prevederi legale.
La primul termen de judecată reclamanta a precizat că prin cererea introductivă înţelege să conteste adresa nr. RG/25660 din 25 iunie 2010 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, motivat de faptul că litigiile ce vizează procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum şi orice alte pretenţii îndreptate împotriva sa, sunt de competenţa curţii de apel, secţia de contencios administrativ. Pârâta a mai susţinut că este o autoritate constituită la nivel central, astfel că sunt aplicabile şi prevederile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 2375/2010 a Tribunalului Brăila s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Pârâta a invocat, prin concluziile scrise depuse la dosar, excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 182 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 şi art. 182 lit. a), Titlul VII din Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007, arătând că legea stabileşte pentru emiterea titlului de plată un termen de 15 zile de la data disponibilităţilor financiare.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, având în vedere că titlurile de plată urmează a fi emise în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri.
Prin Sentinţa nr. 185/2011 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat pârâta să soluţioneze memoriul reclamantei cu prioritate, conform art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în favoarea reclamantei, în calitate de persoană îndreptăţită la despăgubire pentru proprietatea imobiliară situată în municipiul Brăila, judeţul Brăila, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire pentru suma de 227.033,64 RON, prin Decizia nr. 7605 din 29 ianuarie 2010, şi că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile O.U.G. nr. 81/2007, în baza acestei decizii şi în baza procedurii privind valorificarea titlurilor de despăgubire, reclamanta a formulat cererea de opţiune din 22 mai 2010, prin care a solicitat plata sumei de 227.033,64 RON.
Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că reclamanta se află într-o situaţie excepţională, deoarece are o pensie mică, i-a expirat contractul de închiriere, apartamentul girat la bancă a fost vândut, are contracte de împrumut cu diferite bănci comerciale, are cheltuieli mari la întreţinere, are un copil în vârstă de 17 ani fără carte de identitate deoarece nu are domiciliu stabil şi nu are cine să-l ia în spaţiu.
S-a mai reţinut că, urmare a memoriului adresat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanta a primit răspuns, potrivit căruia în conformitate cu prevederile pct. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, coroborat cu art. 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările, O.U.G. nr. 81/2007, acordarea despăgubirilor în numerar se realizează în ordinea înregistrărilor cererilor de opţiune, neţinând cont de situaţia dificilă în care se află şi de documentele anexate.
Curtea a apreciat că răspunsul primit nu ţine cont de prevederile art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008 şi de aceea se impune acordarea despăgubirii prin emiterea titlului de plată, având în vedere că reclamanta nu se încadrează la acest punct.
Instanţa a mai reţinut că, de altfel, datorită acestei situaţii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a hotărât ca Dosarul nr. 31594/CC, în baza căruia reclamanta a primit despăgubirea, să fie lucrat cu prioritate, această hotărâre fiindu-i comunicată cu adresa nr. 782209 din 6 martie 2009.
Faţă de cele expuse, instanţa a reţinut caracterul nefondat al excepţiei invocate şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că emiterea titlului de plată şi plata efectivă a despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, că Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar, pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabileşte termenul de 15 de zile de la data disponibilităţilor financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se precizează în motivele de recurs că, în cauza dedusă judecăţii, prevederile legale în materie (Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 128/2008, O.U.G. nr. 62/2010 etc.) se aplică cu prioritate faţă de celelalte prevederi legale generale şi că potrivit art. 182din H.G. nr. 128/2008 emiterea titlului de plată se face în ordinea depunerii cererilor de opţiune. Astfel, se arată că, în speţă, cererea de opţiune a reclamantei a fost înregistrată cu nr. 17603 din 11 mai 2010, iar despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opţiune înregistrată la 29 aprilie 2008.
Se mai arată în motivele de recurs că, din raţiuni financiare, creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în limita alocărilor bugetare şi în condiţii de solvabilitate şi că, prin derogare de la prevederile mai sus menţionate, în cazuri excepţionale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale, dovedite prin înscrisuri), potrivit art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar va putea emite cu prioritate titluri de plată şi/sau titluri de conversie, în ordinea înregistrării cererilor de opţiune şi în funcţie de gravitatea afecţiunii persoanei îndreptăţite la despăgubiri, însă reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei astfel de afecţiuni/situaţii.
Recurenta arată că potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de doi ani, titlurile de despăgubire urmând a fi valorificate prin conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, precum şi faptul că, din raţiuni financiare, creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în condiţii de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Recurenta subliniază faptul că, ţinând cont de greutăţile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere şi numărul mare al cererilor de restituire formulate de foştii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluţionarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate în sensul respingerii obligaţiei de a soluţiona memoriul reclamantei cu prioritate, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei situaţii excepţionale conform prevederilor pct. art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, nedepunând în susţinerea situaţiei sale înscrisuri relevante.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimata-reclamantă este beneficiara Deciziei nr. 7605 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 227.033,64 RON, în baza Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În temeiul art. 181din Capitolul VI din Titlul VII al legii anterior individualizate, intimata-reclamantă a valorificat decizia aflată în discuţie, adică a solicitat acordarea de despăgubiri în numerar, prin cererea înregistrată la 11 mai 2010.
Urmare a memoriului adresat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, înregistrat sub nr. 5159/DD din 24 iunie 2010, reclamanta a primit răspuns, prin adresa nr. RG/25660/5159/DN din 25 iunie 2010, potrivit căreia, în conformitate cu prevederile art. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, coroborat cu art. 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările O.U.G. nr. 81/2007, acordarea despăgubirilor în numerar se realizează în ordinea înregistrărilor cererilor de opţiune, în limita disponibilităţilor financiare, în maxim 15 zile calendaristice de la data existenţei acestora şi că, până la data formulării cererii, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare până la dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008.
Intimata-reclamantă S.E. a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea cu prioritate a memoriului înaintat acesteia la data de 9 iunie 2010, în concordanţă cu prevederile pct. 182pct. 5 din H.G. nr. 128/2008 şi acordarea despăgubirii prin emiterea titlului de plată.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată, prin care prima instanţă a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să soluţioneze memoriul reclamantei cu prioritate, conform pct. 182pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, este nelegală şi netemeinică, în raport atât de situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză, cât şi în raport de dispoziţiile speciale prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevederile H.G. nr. 128/2008 şi ale O.U.G. nr. 62/2010.
Astfel, intimatei-reclamante urma să îi fie acordat titlul de plată, cu respectarea dispoziţiilor art. 182 pct. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale pct. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, adică în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În raport de aceste dispoziţii, emiterea titlului de plată a despăgubirilor băneşti este prevăzută sub condiţia existenţei disponibilităţilor financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment şi în ordinea înregistrării cererilor de opţiune ale persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri.
Ca atare, se poate observa faptul că legiuitorul român a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, în acest mod asigurându-se egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că reclamanta se află într-o situaţie excepţională, putând astfel beneficia de dispoziţiile derogatorii ale art. 182pct. 5 din H.G. nr. 128/2008.
Înalta Curte constată că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei afecţiuni grave, a unei situaţii excepţionale temeinic motivate, pentru a putea beneficia de dispoziţiile derogatorii prevăzute de lege.
În absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului şi având în vedere raţiunile financiare care au justificat instituirea prin lege a respectivei proceduri de plată, care se menţin şi în prezent, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, se apreciază că s-a impus pârâtei o obligaţie imposibil de realizat.
Mai mult, aceasta este de natură să afecteze şi principiul egalităţii de tratament, cunoscut atât în plan intern, cât şi în plan european, în condiţiile în care Dosarul de opţiune al reclamantei poartă nr. 17603 din 11 mai 2010, iar plata despăgubirilor în numerar s-a realizat până la Dosarul de opţiune nr. 03967 din 29 aprilie 2008.
Concluzia instanţei de control judiciar se impune şi în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale, consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, în raport de obiectul acţiunii - plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi valorificarea titlurilor de despăgubire, precum şi în raport de data soluţionării acţiunii şi respectiv, a judecării prezentului recurs, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2010, prin care, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2010 în ceea ce priveşte cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condiţiile art. 182alin. (5) din H.G. nr. 128/2008.
Astfel, Înalta Curte reţine faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 62/2010, care stipulează, în alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la intrarea sa în vigoare, adică de la data de 30 iunie 2010, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În plus, alin. (2) şi (3) ale articolului aflat în discuţie prevăd că valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni la Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea; dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea; persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1).
Ca atare, legiuitorul a menţinut pe perioada suspendării, ca modalitate reală de valorificare a titlurilor de despăgubire, posibilitatea convertirii acestora în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, dând astfel posibilitatea, pentru cei care au optat deja pentru acordarea despăgubirilor în numerar şi nu li s-au emis titluri de plată, să-şi schimbe opţiunea din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acţiuni.
O asemenea măsură nu contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie, pentru că statul a aplicat acelaşi principiu tuturor celor aflaţi în situaţii identice şi s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată.
La aprecierea asupra compatibilităţii legislaţiei naţionale cu normele Convenţiei, Înalta Curte are în vedere şi un alt criteriu, propriu jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume acela al proporţionalităţii măsurii, al echilibrului care trebuie să existe în materie de protecţia dreptului individual de proprietate şi exigenţele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italia).
Lipsa de resurse financiare a Statului Român, în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură a justifica măsura şi a nu înfrânge echilibrul între dreptul individual şi interesele generale.
Înalta Curte consideră că în cauză, dreptul de apreciere în adoptarea măsurilor nu este disproporţionat, ţinând seama şi de numărul foarte mare al solicitărilor şi că în măsura în care s-ar înlătura prevederile din Legea nr. 247/2005 s-ar ajunge la o situaţie de haos economic, mai mult chiar justiţia ar fi o sursă de instabilitate în raport cu celelalte persoane îndreptăţite.
De altfel, prin mai multe decizii Curtea Constituţională a României a statuat că prevederile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 sunt constituţionale şi corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Jurisprudenţei Curţii Europene.
În acest sens, Curtea Constituţională a arătat că adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanţe excepţionale, legate de stabilitatea economică a Statului Român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar, aşa cum reiese din preambulul O.U.G. nr. 62/2010. Prin urmare, soluţia legislativă reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligaţia statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani. În aceste condiţii, s-a reţinut că aceste circumstanţe speciale reclamă cu evidenţă o diferenţă de tratament juridic.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei S.E. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 185/2011 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei S.E. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 290/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
