ICCJ. Decizia nr. 2580/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2580/2012
Dosar nr. 33605/3/2008
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, reclamantă SC C.R.M.T. SA Bucureşti a solicitat anularea parţială a următoarelor acte:
- Decizia din 10 martie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de inspecţie fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii;
- Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 ianuarie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de inspecţie fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii;
- Raportul de Inspecţie Fiscală din 14 ianuarie 2008 întocmit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de inspecţie fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii.
Reclamanta a arătat că se impune anularea parţială a actelor cu privire la neacceptarea ca deductibile a cheltuielilor reprezentând servicii de marketing din anul 2005 şi 2006, tichete de masă din anul 2004, onorarii de avocat din anul 2004, servicii de asistenţă locală, consultanţă şi infrastructură pentru anul 2006, precum şi cu privire la considerarea ca impozabile a veniturilor reprezentând dobânzi aferente împrumuturilor acordate de către alte entităţi, şi reînscrise în contabilitate ca urmare a iertării de datorie în 2005.
Prin urmare, reclamanta a solicitat acceptarea ca deductibile a cheltuielilor în sumă de 3.104.362 RON reprezentând servicii de marketing din anul 2005 şi 2006, a cheltuielilor în sumă de 462.076 RON reprezentând tichete de masă din anul 2004, a cheltuielilor în sumă de 271.068 RON reprezentând onorariile plătite avocaţilor în anul 2004, a cheltuielilor în sumă de 7.155.297 RON reprezentând servicii de asistenţă locală, consultanţă şi infrastructură din anul 2006, precum şi admiterea ca venituri neimpozabile a dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de către alte entităţi în sumă de 2.681.256 RON corespunzătoare anilor 2002 - 2003.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, urmare a inspecţiei fiscale demarate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti cu privire la impozitul pe profit, pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006, TVA pentru perioada septembrie 2006 - iulie 2007, precum şi impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente pentru perioada ianuarie 2004 - iulie 2007, s-a încheiat Raportul de Inspecţie Fiscală din 14 ianuarie 2008, în care, în mod eronat s-au constatat încălcări ale legislaţiei fiscale, stabilindu-se micşorarea pierderii fiscale a societăţii înregistrată la data de 31 decembrie 2006 cu suma totală de 79.510.686 RON.
Prin Sentinţa nr. 2788 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta SC C.R.M.T. SA Bucureşti şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din 18 martie 2009, a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
La termenul de judecată din 4 noiembrie 2009, Curtea de apel a admis cererea formulată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti privind introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 2318 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.R.M.T. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea, în parte, a actelor administrative atacate - Decizia din 10 martie 2008, Dispoziţia din 14 ianuarie 2008 şi Raportul de Inspecţie Fiscală din 14 ianuarie 2008 întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Totodată, Curtea de apel a obligat pârâtele să accepte ca deductibile cheltuielile în sumă 3.104.362 RON reprezentând servicii de marketing din anul 2005 şi 2006, a cheltuielilor în sumă de 462.076 RON reprezentând tichete de masă din anul 2004 şi să admită ca venituri neimpozabile suma de 2.681.256 RON provenind din reînscrierea în contabilitate ca urmare a iertării de datorie din 2005 pentru dobânzi aferente împrumuturilor acordate de către alte entităţi în 2002 - 2003 şi a respins, în rest, acţiunea reclamantei, obligând pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată reduse.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că aspectele invocate de reclamantă cu privire la nerespectarea de către organele fiscale a principiului rolului activ şi a dreptului de a fi ascultat al contribuabilului, nu sunt de natură a conduce la anularea actelor administrativ fiscale atacate.
Astfel, judecătorul fondului a constatat că dispoziţiile art. 7 şi 9 din O.G. nr. 92/2003 nu pot fi invocate ca temei pentru anularea Deciziei din 10 martie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de inspecţie fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei recurate că actele atacate sunt nelegale şi netemeinice în ceea ce priveşte neacceptare de către organele fiscale a cheltuielilor reprezentând servicii de marketing din anii 2005 şi 2006, întrucât, aşa s-a arătat prin raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, cheltuielile de marketing înregistrate în anii 2005 şi 2006 în baza contractelor încheiate cu I.C.M.R. SRL, A.T. SA şi G.T. SA, sunt deductibile la calculul profitului impozabil pentru că deductibilitatea cheltuielilor de marketing este admisă potrivit pct. 32 din H.G. nr. 44/2004 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a C. fisc., atât în situaţia în care un contribuabil înregistrează profit contabil, cât şi în situaţia în care acesta se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale.
Apreciind că reclamanta se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, prima instanţă a constatat că această perioadă este cea a următorilor 5 ani consecutivi, astfel că reclamanta are dreptul să-şi deducă cheltuielile de marketing.
Curtea de apel a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată şi sub aspectul deductibilităţii tichetelor de masă pentru anul 2004, deoarece legiuitorul nu condiţionează deductibilitatea sumelor reprezentând tichete de masă de realizare de profit, interpretarea organelor fiscale a prevederilor art. 21 din C. fisc. fiind eronată.
Referitor la capătul de cerere privind deductibilitatea cheltuielilor reprezentând onorariile avocaţilor, instanţa de fond a constatat că acesta este neîntemeiat, neputându-se reţine susţinerea reclamantei în sensul că evitarea unei pierderi reprezintă tot câştig şi astfel cheltuielile respective ar fi deductibile, întrucât art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 stabileşte fără echivoc că numai acele cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt deductibile.
În ceea ce priveşte nedeductibilitatea cheltuielilor efectuate pentru serviciile de asistenţă locală, consultanţă şi infrastructură aferente anului 2006, prima instanţă a constatat, contrar concluziilor expertului de la obiectivul B, că reclamanta nu a dovedit că au fost prestate efectiv şi facturate corespunzător aceste cheltuieli.
În acest sens, s-a reţinut cu titlu exemplificativ, că pentru serviciile de asistenţă locală pe termen lung prevăzute în contract la pct. 2.1.1, reclamanta ar fi trebuit să facă dovada prestării acestor servicii cu organigrama sa şi cea anterioară a societăţii prestatoare, din care sa reiasă "personalul expatriat" şi că de cele mai multe ori corespondenţa depusă de reclamantă nu are legătură cu proiectele la care au fost ataşate, reliefând mai degrabă schimbul de experienţă şi informaţii între două societăţi ale aceluiaşi concern şi nicidecum prestarea unor servicii în baza contractului încheiat pentru 5 ani începând cu 15 iulie 2005.
De asemenea, referitor la asistenţa sistem alocare buget, judecătorul fondului a constatat că nici în acest caz corespondenţa depusă nu dovedeşte prestarea serviciilor nici ca durată şi nici ca obiect, din documente reieşind mai degrabă solicitări ale societăţii greceşti în privinţa raportărilor către aceasta şi pentru a lua la cunoştinţă de activitatea reclamantei.
Curtea de apel a reţinut că deplasările angajaţilor reclamantei în Grecia şi ale angajaţilor societăţii greceşti în România nu dovedesc prestarea serviciilor, nefiind depuse documente privind subiectele discutate, procese-verbale de şedinţă, comunicări, lucrări ale seminariilor, sau orice alte documente din care să reiasă ca au fost discutate probleme în legătura cu serviciile din contract.
Deşi documentele enumerate în dispoziţiile H.G. nr. 44/2004 ca şi documente de justificare a prestării serviciilor nu sunt limitative, prima instanţă a constatat că reclamanta nu a depus documente pe care organele fiscale şi instanţa să le poată considera că fac dovada prestării serviciilor de către societatea din Grecia, acţionar majoritar al reclamantei.
Conchizând, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei privind admiterea ca venituri neimpozabile a dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de către alte entităţi în sumă de 2.681.256 RON corespunzătoare anilor 2002 - 2003, având în vedere că nu trebuiau taxate veniturile rezultate din anularea cheltuielilor cu dobânzile din 2002 - 2003, pentru că anterior oricum nu se acordase deducere la calculul profitului impozabil.
3. Recursurile declarate de reclamantă şi pârâte
Împotriva sentinţei Curţii de apel au declarat recurs SC C.R.M.T. SA Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Recursul reclamantei
Recurenta-reclamantă şi-a încadrat calea de atac în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041C. proc. civ., criticând sentinţa sub următoarele aspecte:
- instanţa a înlăturat greşit motivele privind încălcarea unor drepturi procedurale în cadrul inspecţiei fiscale - rolul activ, prevăzut în art. 7 C. proc. fisc. şi dreptul de a fi ascultat, conform art. 9 C. proc. fisc.;
- instanţa a confirmat că în mod greşit actele administrative fiscale cu privire la caracterul nedeductibil al cheltuielilor de judecată arbitrală, cu avocaţii din Paris, în litigiul cu societatea I., pe baza unor considerente contradictorii, considerând că o cheltuială efectuată în scopul evitării unei pagube nu ar avea legătură cu obiectul de activitate şi cu obţinerea de venituri impozabile, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc.;
- instanţa a reţinut în mod greşit caracterul nedeductibil al cheltuielilor cu servicii de asistenţă locală de specialitate şi consultanţă, inclusiv infrastructură, aferente anului 2006, prin greşita apreciere a probei cu expertiză de specialitate, cu depăşirea limitelor învestirii şi printr-un demers eronat de valorizare a fiecărui înscris din dosar, contrar concluziilor expertului.
3.2. Recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a vizat o parte din sumele pentru care acţiunea reclamantei a fost admisă.
Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a dispus în mod nelegal anularea în parte a actelor administrative atacate, în sensul acceptării ca deductibile a cheltuielilor în sumă de 3.104.362 RON, reprezentând servicii de marketing din anul 2005 şi 2006, interpretând greşit dispoziţiile art. 26 din C. fisc. şi ale pct. 31 - 32, Titlul II, din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 precum şi dispoziţiile pct. 74, date în interpretarea art. 26 din C. fisc., în cadrul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
De asemenea, recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a criticat sentinţa în privinţa deductibilităţii cheltuielilor în sumă de 462.076 RON, cu tichete de masă în anul 2004, cu motivarea că interpretarea pe care instanţa a dat-o dispoziţiilor art. 21 lit. a) din C. fisc. este nelegală prin raportarea la Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
În fine, recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti este îndreptat şi împotriva măsurii de obligare la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă, recurenta-pârâtă arătând, pe de o parte, că în speţă nu există o culpă procesuală care să justifice acordarea cheltuielilor de judecată, şi, pe de altă parte, că reclamanta la rândul său a căzut în pretenţii, întrucât în mare parte acţiunea sa a fost respinsă.
3.3.Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 3.104.362 RON reprezentând servicii de marketing din 2005 şi 2006 şi 462.076 RON reprezentând tichete de masă din anul 2004, menţinerii actelor atacate ca fiind legale şi temeinice sub aceste aspecte şi respingerii cererii de obligare a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
În motivarea căii de atac, pe care şi-a întemeiat-o în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat aceleaşi critici cuprinse şi în motivarea recursului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, rezumate la pct. I.3.2., cu privire la cele două debite fiscale menţionate mai sus.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă a răspuns tuturor criticilor formulate de autorităţile fiscale, solicitând respingerea celor două recursuri, ca nefondate.
În esenţă, referitor la cheltuielile efectuate cu serviciile de marketing în anii 2005 şi 2006, a arătat că instanţa a aplicat corect prevederile clare ale art. 21 alin. (2) lit. i) şi 26 alin. (1) C. fisc., situaţia sa încadrându-se în cea de-a doua ipoteză a pct. 32 din Norme: "Contribuabilul se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform legii".
Cu privire la cheltuielile de masă pentru anul 2004, recurent-reclamantă a arătat că nici în C. fisc., nici în Normele metodologice de aplicare a acestuia sau în legea bugetară a anului respectiv nu se regăseşte condiţionarea pe care o invocă recurentele, respectiv existenţa efectivă a profitului.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, s-a invocat aplicabilitatea art. 274 C. proc. civ. şi s-a făcut menţiunea că prima instanţă a redimensionat deja cuantumul acestora.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că niciuna dintre cererile de recurs nu este fondată.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., Decizia din 10 martie 2008, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 ianuarie 2008 şi Raportul de Inspecţie Fiscală din 14 ianuarie 2008, toate emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de inspecţie fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii.
Demersul judiciar al recurentei-reclamante tinde la stabilirea deductibilităţii unor cheltuieli efectuate pentru servicii de marketing în anii 2005 şi 2006, tichete de masă în anul 2004, onorarii de avocat în anul 2004 şi servicii de asistenţă locală, consultanţă şi infrastructură în anul 2006 precum şi la reconsiderarea caracterului impozabil al unor venituri reprezentând dobânzi aferente împrumuturilor acordate de alte entităţi, reînscrise în contabilitate ca urmare a iertării de datorie în 2005.
Soluţia primei instanţe, de admitere în parte a acţiunii, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente cauzei, în raport cu situaţia de fapt fiscală rezultată din materialul probator, criticile recurentelor, în ceea ce priveşte fiecare dintre sumele supuse contestării, fiind analizate punctual în cele ce urmează.
Recursul reclamantei priveşte neacceptarea deductibilităţii cheltuielilor de judecată arbitrală, constând în onorarii de avocat, şi a cheltuielilor cu serviciile de asistenţă locală de specialitate şi consultanţă, inclusiv infrastructură, aferente anului 2006.
O primă critică vizează înlăturarea greşită, în opinia recurentei-reclamante, a apărărilor privind încălcarea normelor prevăzute de art. 7 şi 9 C. proc. civ. în derularea procedurii inspecţiei fiscale, fără ca partea să explice în mod convingător în ce constau vătămările produse prin neregularităţile invocate şi în ce măsură acestea nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea actelor fiscale, conform regulilor generale aplicabile nulităţilor de procedură.
Or, după cum rezultă din cele 40 de anexe ale raportului de inspecţie fiscală, autoritatea fiscală s-a preocupat de administrarea probelor necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt fiscale şi a solicitat înscrisuri şi lămuriri/note explicative pentru anumite situaţii, asigurând astfel respectarea principiului rolului activ şi al dreptului la apărare al contribuabilului.
Înalta Curte constată, de asemenea, din verificarea motivării actelor fiscale şi a probelor cauzei, că acestea nu oferă elemente pe baza cărora să se reţină că autoritatea fiscală şi-ar fi exercitat abuziv dreptul de apreciere pe care i-l conferă art. 6 C. proc. fisc. în evaluarea stării de fapt fiscale şi în adoptarea soluţiei admise de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză, pentru cele două tipuri de cheltuieli vizate de recursul reclamantei.
Autoritatea fiscală şi, ulterior, instanţa de fond au constatat corect că sumele plătite cu titlu de onorarii avocaţiale în cadrul unor litigii intentate împotriva recurentei-reclamante nu pot fi calificate drept cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, în sensul art. 21 alin. (1) din C. fisc.
Instanţa de fond nu a avut în vedere obţinerea efectivă de profit, ci destinaţia în sine a cheltuielilor, care, în măsura câştigării procesului, puteau fi recuperate cu titlu de cheltuieli de judecată arbitrală.
În ceea ce priveşte deductibilitatea cheltuielilor cu servicii de asistenţă de specialitate şi consultanţă, inclusiv pentru infrastructură, judecătorul fondului a indicat în detaliu motivele pe baza cărora şi-a format propria convingere şi a înlăturat concluziile expertizei fiscale judiciare, reţinând inexistenţa dovezilor privind prestarea efectivă a serviciilor, documentele prezentate fiind evaluate prin prisma raportului de afiliere existent între recurenta-reclamantă şi C.M.T. SA Grecia, care deţine 70% din capitalul social al societăţii din România.
Expertiza fiscală conţine o opinie de specialitate asupra unor împrejurări de fapt, exprimată conform art. 201 C. proc. civ., pe care judecătorul cauzei o supune propriei evaluări, în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, având dreptul de a aprecia asupra înlăturării, în tot sau în parte, a concluziilor expertului.
Or, în concluziile raportului de expertiză s-a reţinut doar că există un contract care oferă date privind părţile semnatare, durata contractului, termene de execuţie, lista de servicii şi tarife, după care expertul a conchis că, în ciuda lipsei de organizare a documentelor justificative, există suficiente elemente care să justifice prestarea efectivă a serviciilor. În cuprinsul raportului s-a reţinut însă că nu s-a intenţionat verificarea fiecărui document justificativ în parte, ci s-a verificat existenţa şi legitimitatea cadrului contractual, iar pentru analiza prestaţiei efective a serviciilor s-au solicitat reclamantei doar unele documente alese aleatoriu, elemente pe care instanţa de fond le-a considerat în mod judicios ca neîndeplinind cerinţele cuprinse în pct. 48 şi 49 din Normele de aplicare a art. 21 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
În ceea ce priveşte motivele invocate în recursurile autorităţilor fiscale, care vizează două dintre categoriile de cheltuieli în privinţa cărora acţiunea a fost admisă, instanţa de control judiciar reţine următoarele:
Pentru cheltuielile de marketing efectuate în perioada 2005 - 2006, aferente contractelor încheiate cu I.C.M.R. SRL, A.T. SA şi G. SA, instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor pct. 32 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, reţinând că reclamanta se încadrează în ipoteza referitoare la perioada de recuperare a unei pierderi fiscale, de 5 ani consecutivi de la data înregistrării pierderii, conform art. 26 C. fisc. Textul din C. fisc. şi normele metodologice corespunzătoare nu stabilesc decât o limită temporară după împlinirea căreia nu mai este permisă recuperarea pierderii anuale, fără a o condiţiona de obţinerea efectivă a profitului, iar înregistrarea cheltuielii într-un cont eronat nu afectează însuşi dreptul de deducere, ci poate atrage consecinţe în planul refacerii evidenţelor contabile şi sancţiuni corespunzătoare normelor care reglementează înregistrările contabile.
Şi în ceea ce priveşte cheltuielile cu tichetele de masă aferente anului 2004, judecătorul fondului a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 21 alin. (3) lit. e) din C. fisc., care nu condiţionează deductibilitatea de obţinerea efectivă a profitului şi nu instituie o limită pentru deducere, legătura cu obiectul de activitate al societăţii angajatoare care le acordă fiind prezumată din însăşi natura cheltuielilor de acest tip.
În fine, recurentele-pârâte au criticat şi acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, dar Înalta Curte constată că în speţă s-a făcut aplicarea judicioasă a prevederilor art. 274 alin. (3) şi art. 276 C. proc. civ., suma de 10.000 RON nefiind excesivă în raport cu obiectul cauzei, complexitatea demersurilor procesuale efectuate de reclamantă şi măsura în care acţiunea a fost admisă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate motivele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC C.R.M.T. SA Bucureşti, de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei nr. 2318 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2590/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
