ICCJ. Decizia nr. 230/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 230/2012
Dosar nr. 48935/3/2009
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea formulată, reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu pârâţii B.D.C., A. (P.) I., T.C. şi V.N., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 12.776 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin necalcularea şi nevirarea contribuţiei prevăzute de Legea nr. 448/2006.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 şi 1003 din C. civ.
2. Apărările pârâţilor
Prin întâmpinările formulate, pârâţii B.D.C. şi T.C. au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a persoanei semnatare a cererii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1123 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, în contradictoriu cu pârâţii B.D.C., T.C. şi V.N.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999, antrenarea răspunderii civile a funcţionarilor publici pentru pagubele aduse autorităţii, în condiţiile art. 84 din lege, se face prin emiterea de către conducătorul autorităţii a unei decizii sau a unui ordin de imputare sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată şi nu prin formularea unei acţiuni în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
Întrucât Legea nr. 188/1999 este o lege specială şi se aplică cu precădere faţă de dispoziţiile C. muncii şi C. civ., rezultă că reclamanta avea la îndemână procedura emiterii unui ordin de imputare sau luarea unui angajament de plată pârâţilor, neputând exista mai multe căi procedurale pentru realizarea unui drept respectiv repararea unui prejudiciu.
După emiterea unui ordin de imputare, pârâţii, în ipoteza în care se considerau vătămaţi se puteau adresa instanţei de contencios administrativ, în caz contrar acesta devenind titlu executoriu.
4. Recursul declarat de reclamantă
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a arătat că prin procesul-verbal de control al Curţii de Conturi a României întocmit în temeiul Legii nr. 94/1992 şi înregistrat la sediul său la 17 iulie 2009 s-au constatat o serie de abateri de la legalitate şi regularitate, prin Decizia nr. 7 din 3 septembrie 2009, stabilindu-se în sarcina recurentei obligaţia în vederea recuperării prejudiciului creat de persoanele vinovate de producerea acesteia la pct. 2 al deciziei, constatându-se o pagubă în valoare de 12.776 RON produsă de intimaţii-pârâţi, prin diminuarea nelegală a veniturilor instituţiei, ca urmare a necalculării şi nevirării contribuţiei prevăzute de Legea nr. 448/2006.
S-a învederat că, pentru punerea în executare a Deciziei nr. 7/2009 a Curţii de Conturi s-a constituit Comisia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi a persoanelor vinovate prin Ordinul nr. 69274/2009 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, raportul Comisiei înregistrat la 16 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit vinovăţia intimaţilor pentru prejudiciul în valoare de 12.776 RON fiind înaintat Preşedintelui recurentei pentru a dispune măsurile legale, motiv pentru care s-a promovat acţiune la Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti prin Sentinţa nr. 1224 din 14 aprilie 2010.
A concluzionat recurenta că în mod greşit această acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece textele invocate în hotărârea recurată - art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care instituie posibilitatea recuperării pagubelor produse unei autorităţi sau instituţii publice, prin emiterea unor ordine de imputare, nu înlătură posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale pentru recuperarea prejudiciului de la cei vinovaţi.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, Curţii de Apel Bucureşti.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Problema de drept dedusă judecăţii de către recurentă constă în a se stabili dacă răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăţie instituţiilor la care aceştia sunt angajaţi poate fi atrasă atât în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar şi în baza art. 998 - 999 C. civ., texte care reglementează condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, - Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Art. 85 - (1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condiţiile şi procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăţie instituţiilor sau autorităţilor publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcţionarilor publici, nu există un drept de opţiune între incidenţa acestor norme şi cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, care nu este funcţionar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant".
Prin urmare, în condiţiile în care, nu s-a emis un Ordin sau o Dispoziţie de imputare în sarcina intimaţilor, de către conducătorul recurentei, în baza Deciziei nr. 7/2009 a Curţii de Conturi, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, acţiunea prin care se solicita angajarea răspunderii intimaţilor în temeiul art. 998 - 999 C. civ., în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă de prima instanţă, care a aplicat corect legea la soluţionarea cauzei.
2. Soluţia instanţei de recurs
În concluzie, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, făcând o judicioasă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împotriva împotriva Sentinţei nr. 1123 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2580/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
