ICCJ. Decizia nr. 2599/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2599/2012
Dosar nr. 939/45/2011
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - prin A.N.V. Bucureşti, anularea Ordinului vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 7104 din 2 august 2011, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică avută, obligarea A.N.V. la încadrarea sa în funcţia publică deţinută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfiinţării postului şi până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, conform art. 14 din Legea nr. 554/2011 reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinului contestat, considerând că sunt îndeplinite în cauză cele două condiţii cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
Pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Iaşi a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că niciuna din condiţiile de admisibilitate a unei astfel de cereri nu a fost probată de reclamant.
Prin sentinţa nr. 24 din 30 ianuarie 2012 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 7104 din 2 august 2011, formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - A.N.V. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că actele premergătoare emiterii Ordinului A.N.A.F. nr. 2407 din 4 iulie 2011 privind regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici, respectiv personalul contractul din cadrul aparatului central al A.N.V., direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi birourilor vamale, ale căror funcţii au fost supuse reorganizării, respectiv anexele 11 şi 12 la acest ordin, se circumscriu în realitate noţiunii de acte administrative individuale, întrucât produc efecte „numai asupra activităţii unui organ al administraţiei publice, situaţie în care nu mai era obligatorie publicarea lor în M.O. - cum se susţine de reclamant ca o cauză a cărei neîndeplinire ar fi dus la nulitatea actului, nulitate circumscrisă, la rândul ei, noţiunii de „îndoială serioasă”, asupra legalităţii asupra acestor acte administrative premergătoare emiterii ordinului în litigiu, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
A mai reţinut instanţa de fond că cenzura asupra legalităţii procedurii de organizare şi desfăşurare a examenului ce a determinat emiterea de către pârâtă a Ordinului nr. 2407/2011 revine în competenţa instanţei investite cu fondul acţiunii reclamantului, că reclamantul nu a demonstrat elemente de fapt/drept de natură a pune sub îndoială „serioasă” legalitatea actului, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ şi că, nefiind îndeplinită prima condiţie cumulativă a cererii de suspendare a executării, apare inutilă pentru instanţă verificarea cauzei pagubei iminente, consecinţa fiind aceea a respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - A.N.V. Bucureşti, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată este nelegală, deoarece instanţa de fond a respins cererea formulată considerând că nu este îndeplinită prima condiţie cumulativă a cererii de suspendare a executării, în condiţiile în care atât prin cererea introductivă, cât şi prin concluziile depuse la dosarul cauzei, vizând cererea de suspendare a executării actului contestat, reclamantul a argumentat atât cu elemente de fapt, cât şi de drept nelegalitatea actului contestat.
Recurentul-reclamant subliniază faptul că sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente, arătând că un alt aspect de nelegalitate al actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o vizează faptul că în Ordinul nr. 7104 din 02 august 2011 nu este înscris termenul de preaviz expres prevăzut de dispoziţiile art. 99 alin. 3 din Statutul funcţionarilor publici, conform căruia în cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Recurentul apreciază că motivarea dată de către instanţa de fond cu privire la faptul că reclamantul nu a demonstrat elemente de fapt/drept de natură a pune la îndoială „serioasă” legalitatea actului, este nelegală, atâta timp cât cu privire la legalitatea actului, pentru a se putea suspenda executarea acestuia trebuie "să planeze o îndoială" de legalitate.
Mai arată recurentul că Ordinele nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi 2407 din 04 iulie 2011 emise de preşedintele A.N.A.F. cuprind aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al A.N.V. - astfel că ele sunt acte administrative cu caracter normativ, în privinţa cărora există obligativitatea publicării în M. Of. al României, partea I, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că Ordinele preşedintelui A.N.A.F. care au aprobat structura organizatorică, nepublicate, au fost emise la data de 04 iulie 2011, iar concursul a fost organizat în perioada 18/29 iulie 2011, fără a respecta condiţiile legale de publicitate a concursului, imperativ impuse de H.G. nr. 611/2008.
Apreciază recurentul-reclamant că toate aceste aspecte de nelegalitate trebuiau să conducă instanţa de fond la concluzia că asupra actelor administrative din prezenta cauză planează o îndoială asupra legalităţii acestora şi, ca atare, prima condiţie cumulativă cerută de lege este pe deplin dovedită, precum şi faptul că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei se face dovada faptului că este îndeplinită şi cea de a doua condiţie cerută de lege, respectiv cea a pagubei iminente.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi Lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat în cauza dedusă judecăţii.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
După cum se constată, prima instanţa soluţionând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat” întrucât recurentul-reclamant nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Recurentul-reclamant, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative în cauză.
Mai mult, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, or, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiţii menţionate, soluţia pronunţată este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei nr. 24 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2586/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2601/2012. Contencios → |
|---|
