ICCJ. Decizia nr. 2688/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2688/2012
Dosar nr. 1956/2/2010
Şedinţa publică de la 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 15 aprilie 2010, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtului A.V. de lucrător al securităţii, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, potrivit Notei de constatare din 4 noiembrie 2009, pârâtul A.V. a avut gradul de colonel şi funcţia de şef de colectiv în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 110 şi în scopul realizării unui control informativ eficient a dispus realizarea mai multor măsuri informativ - operative asupra unei persoane lucrată prin dosar de urmărire informativă pentru manifestări ostile la adresa orânduirii socialiste, printre care s-au aflat şi următoarele:
- instruirea şi dirijarea reţelei informative pe lângă persoana urmărită pentru a cunoaşte intenţiile şi preocupările persoanei urmărite;
- continuarea măsurilor de contactare periodică a urmăritului, atât la domiciliul acestuia, cât şi la sediul organelor de miliţie, pentru a-l influenţa pozitiv, dar şi pentru a-l descuraja;
- interceptarea corespondenţei în scopul prevenirii introducerii în ţară sau în exterior a unor materiale cu conţinut ostil;
- în cooperare cu unitatea specială – profil de filaj au fost întreprinse măsuri de identificare a vizitatorilor, precum şi a preocupărilor şi manifestărilor obiectivului la domiciliu.
De asemenea, s-a arătat că, pârâtul a procedat la avertizarea unei persoane urmărită pentru că, aflându-se în anturajul unui fost legionar, a comentat ostil evenimentele politice şi sociale la zi şi a propus ca persoana avertizată să fie semnalată la Direcţia a II-a în scopul continuării controlului informativ.
2.Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1779 din 7 martie 2011, prin care a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului A.V. de lucrător al securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata caitatea pârâtului de lucrător al securităţii, în sensul definit prin lege, de orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al securităţii sau miliţiei, cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Referitor la prima condiţie impusă de textul de lege susmenţionat şi anume, calitatea de ofiţer al securităţii, s-a avut în vedere că pârâtul a fost angajat al fostei securităţi, cu gradul de colonel şi funcţia de şef de colectiv în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 110.
Referitor la cea de-a doua condiţie impusă de acelaşi text de lege, respectiv să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, s-a avut în vedere că, în calitatea deţinută, pârâtul a dispus măsuri de urmărire în scopul realizării unui control informativ eficient al unei persoane aflată în atenţia organelor de securitate, întrucât fusese condamnată la 8 ani de închisoare pentru că a activat într-o organizaţie subversivă legionară, urmărită prin dosar de supraveghere informativă, ca urmare a manifestărilor ostile la adresa orânduirii socialiste, semnalată că ascultă şi comentează ştirile transmise de postul Europa Liberă, fiind anchetată informativ de organele de securitate.
În acest scop, pârâtul a întocmit Nota de analiză în care a dispus măsuri informativ – operative şi a desfăşurat activităţi similare în privinţa unei alte persoane, titular al dosarului (cota) nr. 1203, fost urmărit prin dosarul de supraveghere informativă pentru intenţii de evaziune şi relaţii cu persoane străine, fiind avertizat că se afla în anturajul unui fost legionar condamnat şi fiind semnalat la Direcţia a II- a pentru continuarea controlului informativ asupra sa.
Prin astfel de activităţi, care au vizat persoane determinate, instanţa de fond a considerat că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a considerat că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, precum: dreptul la secretul corespondenţei, dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul A.V., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Recurentul a invocat ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată fără temei legal ori cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurentul a considerat că în mod greşit a fost admisă acţiunea formulată împotriva sa, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 şi de art. 18 din Regulamentul de organizare şi de funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru constatarea calităţii sale de lucrător al securităţii.
Referitor la măsurile întreprinse, recurentul a susţinut că în mod greşit au fost considerate nelegale, contrare regulamentelor şi statutelor militare în vigoare, ceea ce este rezultatul unei interpretări greşite a cadrului legislativ, respectiv Constituţia României, tratatele şi pactele internaţionale la care România a aderat.
Faţă de specificul activităţii serviciilor de informaţii, s-a arătat că ordinele scrise ale ministerului de interne erau strict secrete şi confidenţiale, fără publicitate.
Concluzia instanţei de fond privind desfăşurarea de activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite dreptul la secretul corespondenţei, dreptul la viaţa privată şi dreptul la libertatea de exprimare, a fost criticată, cu motivarea că, interceptarea comunicaţiilor unor persoane constituie un mijloc specific al muncii de informaţii folosit de toate serviciile secrete din lume.
În perioada comunistă, recurentul a arătat că activităţile de interceptare a comunicaţiilor nu erau supuse autorizării unui organ judiciar, fiind aprobate în regimul ierarhiei administrative specifice instituţiei, cu respectarea actelor normative care reglementau la acea vreme activitatea organelor de securitate.
În acest sens, au fost invocate Instrucţiunile nr. 00190/1987, care la art. 6 enumerau între mijloacele specifice ale activităţii informative şi controlul asupra unor canale de legătură interne sau externe care pot fi folosite în scopuri ostile, care se referă în principal la corespondenţă.
Recurentul a precizat că, modalităţile concrete şi condiţiile în care se putea apela la folosirea acestor mijloace specifice erau reglementate prin ordine interne, iar măsurile de interceptare a corespondenţei se realizau în baza unor protocoale de colaborare încheiate între Ministerul de Interne/Departamentul Securităţii Statului/Ministerul Telecomunicaţiilor şi Poşta Română.
Referitor la încălcarea dreptului la viaţă privată prin culegerea de informaţii din mediul personal, s-a arătat că a fost neglijat faptul că sursele umane de culegere a informaţiilor reprezintă mijloace de bază pentru activitatea de informaţii şi folosirea lor era riguros reglementată de ordinele interne de muncă.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la libertatea de exprimare, s-a învederat că instanţa de fond a neglijat legislaţia comunistă, care limita exercitarea acestui drept, prin încriminarea propagandei cu caracter fascist şi a propagandei împotriva orânduirii socialiste (art. 166 C. pen.), a propagandei antinaţionaliste (art. 317 C. pen.) şi a propagandei pentru război (art. 245 C. pen.).
Astfel, s-a precizat că, din reglementarea în art. 166 C. pen. a faptei de a face propagandă sau de a întreprinde orice acţiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, rezultă că nu era vizată simpla exprimare de opinii, ci întreprinderea de acţiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, care puteau fi contracarate prin măsuri specifice de prevenire şi nu prin tragere la răspundere penală.
Din acest motiv, s-a apreciat că în mod eronat a considerat prima instanţă că pentru măsurile tehnico – operative dispuse era necesar ca persoanele să fi fost urmărite penal, neglijând că, prin intermediul activităţii desfăşurate în cadrul fostelor servicii de informaţii se luau măsuri de prevenire a faptelor penale, pentru prezervarea şi promovarea interesului naţional.
Recurentul a mai arătat că activitatea sa a avut caracter militar, fiind suspusă ordinelor şi regulamentelor militare, bazată pe depunerea unui jurământ şi desfăşurată într-o instituţie structurată pe o ierarhie bine delimitată şi bazată pe acte de comandă, nesupuse jurisdicţiei de contencios administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Instanţa de fond a soluţionat corect cauza, constatând calitatea recurentului - pârât A.V. de lucrător al securităţii faţă de îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată prin Legea nr. 293/2008.
Conform acestei prevederi legale, lucrător al securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al securităţii ori al miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Îndeplinirea primei condiţii prevăzută de această reglementare nu a fost contestată de către recurentul – pârât, care prin funcţiile ocupate şi activităţile desfăşurate face parte din categoria persoanelor vizate de definiţia legală pentru lucrător al securităţii, în sensul actului normativ privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii.
Astfel, se reţine că, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 24/2008, recurentul – pârât a avut gradul de colonel şi funcţia de şef de colectiv în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 110.
Faţă de gradele şi funcţiile deţinut de recurentul – reclamant în cadrul securităţii până la anul 1989 şi de măsurile informativ – operative dispuse de acesta, conform documentelor indicate în nota de constare din 4 noiembrie 2009, instanţa de fond a constatat de asemenea întemeiat ca fiind dovedită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii şi anume, desfăşurarea de activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Apărările recurentului – pârât privind caracterul regulamentar al măsurilor dispuse în baza statutelor şi ordinelor militare, fără afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, au fost corect respinse de prima instanţă cu motivarea că, activităţile desfăşurate în acest cadru nu au fost limitate de siguranţa statului, fiind îndreptate împotriva persoanelor supravegheate operativ.
Din acest motiv, se constată că au fost neîntemeiat reiterate în recurs toate aceste apărări, inclusiv cele referitoare la caracterul preventiv al măsurilor dispuse şi la întregul cadru legislativ în vigoare în perioada desfăşurării activităţii în cadrul organelor de securitate, calificate corect de prima instanţă ca fiind lipsite de relevanţă în raport cu soluţia adoptată de legiuitor în textul de lege invocat ca temei juridic al acţiunii în constatare formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În consecinţă, nu se poate reţine că instanţa de fond nu a analizat apărările recurentului – pârât cu privire la circumstanţele concrete în care au fost restrânse drepturi şi libertăţi fundamentale prin măsuri considerate de interes pentru securitatea statului, dar toate aceste aspecte nu constituie cauze de natură să înlăture aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte susţinerea recurentului că activitatea sa a avut caracter militar, întrucât calitatea de lucrător al securităţii a fost definită prin O.U.G. nr. 24/2008 în raport cu activitatea concret desfăşurată şi deci, indiferent dacă aceasta s-a realizat în regim militar.
Este nefondată şi susţinerea din recurs privind exceptarea militarilor de la aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, întrucât acest act normativ care constituie temeiul juridic al cauzei nu prevede derogări în acest sens şi nu înlătură controlul instanţei de contencios administrativ pentru categoria de persoane din care face parte şi recurentul – pârât.
2.Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.
Pentru considerentele care au fost expuse, constând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V., împotriva Sentinţei civile nr. 1779 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2660/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2700/2012. Contencios → |
|---|
