ICCJ. Decizia nr. 2649/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2649/2012
Dosar nr. 6696/2/2011
Şedinţa de Ia 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5380 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantele G.D.G. şi V.R.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele acestei autorităţi, prin care solicita obligarea acesteia din urmă la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 25 iunie 2011 şi până la data executării efective a obligaţie stabilite prin Decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4501/2/2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011 a I.C.C.J. a fost admis recursul declarat de G.D.G. şi V.R.V. împotriva sentinţei nr. 2392 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – S.C.A.F., a fost modificată în parte sentinţa recurată şi s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluţioneze dosarele corespunzătoare Dispoziţiilor nr. 5795/2006 şi nr. 5797/2006 emise de către Primarul Municipiului Bucureşti.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Cererea dedusa judecaţii este neîntemeiată întrucât nu există un refuz nejustificat din partea autorităţii publice pârâte în ce priveşte soluţionarea cererii reclamantelor.
Astfel, pentru a fi în prezenta unui refuz nejustificat, în accepţiunea dată acestei sintagme de art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâia din Legea nr. 554/2004, este necesara existenta unei comunicări exprese si adecvate a poziţiei autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea in sensul nerezolvării acesteia, iar pe de alta parte, refuzul de a soluţiona cererea trebuie sa se bazeze pe depăşirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere, în accepţiunea data acestei sintagme de prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În prezenta cauză nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii din partea Preşedintei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor întrucât acesta nu are competenţa legală de soluţionare a cererii având ca obiect emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, această atribuţie revenind, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din interpretarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport cu atribuţiile reglementate de prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, rezultă faptul că neexecutarea deciziei nr. 3012 din 25 mai 2011 a I.C.C.J., prin care s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluţioneze dosarele corespunzătoare Dispoziţiilor nr. 5795/2006 şi nr. 5797/2006 aparţine acestei autorităţi în întregul său, ca organ colegial, iar nu Preşedintelui, ca organ unipersonal şi autoritate executivă.
Mai mult decât atât, deşi reclamantele au chemat în judecată şi pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acestea nu au solicitat să fie aplicată acestei pârâte amenda judiciară prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa fiind ţinută să respecte principiul disponibilităţii procesuale.
În ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată şi persoana faţă de care se solicită aplicarea amenzii judiciare prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se reţine că formularea cererii de chemare în judecată nu dă naştere unui echivoc procesual, fiind evident că reclamantele au solicitat aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 doar în privinţa Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu şi în sarcina autorităţii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamantele, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum rezultă în mod explicit din acţiunea formulată de reclamante, cererea acestora are ca obiect obligarea Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 25 iunie 2011 şi până la data executării efective a obligaţie stabilite prin Decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4501/2/2009.
Conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, precizat ca temei juridic al acţiunii, „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii"; (alin. (1)) şi „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere"; (alin. (2)).
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că două sunt condiţiile necesare aplicării amenzii pentru întârziere: a) existenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile de obligare a autorităţii publice să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative şi b) nerespectarea de către autoritatea publică obligată a termenului de executare a hotărârii.
În ceea ce priveşte subiectele normei juridice în discuţie, se observă cu uşurinţă că, deşi conduita sancţionabilă - nerespectarea termenului de executare a hotărârii judecătoreşti - vizează autoritatea publică, obligată prin hotărârea judecătorească respectivă, sancţiunea se aplică „conducătorului autorităţii publice";, cum în mod expres şi neechivoc prevăd dispoziţiile legale analizate.
Raportat la aceste dispoziţii legale, ce constituie temeiul juridic al acţiunii formulate de reclamante, sentinţa atacată este criticabilă din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor ce au stat la baza soluţiei de respingere a acţiunii, prezentată mai sus, rezultă că acestea cuprind motive contradictorii şi străine de natura pricinii, referindu-se la condiţii (refuz nejustificat) şi ipoteze ce nu se regăsesc în norma legală invocată de reclamante drept temei juridic al acţiunii formulate.
Or, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, rolul principiului motivării hotărârilor, consacrat prin acest text, fiind acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.
De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 par. l din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).
În considerarea acestor cerinţe legale şi convenţionale, se impunea ca prima instanţă să verifice temeinicia acţiunii şi să motiveze soluţia pronunţată, în raport cu cele două condiţii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, menţionate mai sus.
Cum hotărârea pronunţată de prima instanţă nu se referă la condiţiile prevăzute de textul legal invocat ca temei al cererii de chemare în judecată, judecătorul fondului procedând la analiza pretenţiilor reclamantelor din perspectiva unor condiţii şi ipoteze ce exced normei legale aplicabile în cauză, se va reţine că hotărârea primei instanţe este nemotivată şi, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată sentinţa atacată şi va fi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele G.D.G. şi V.R.V. împotriva sentinţei nr. 5380 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2648/2012. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 2656/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
