ICCJ. Decizia nr. 2711/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2711/2012
Dosar nr. 10274/2/2010
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2476 din 29 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta L.A.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
A anulat Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului;
A obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor băneşti constând în diferenţa dintre drepturile aferente funcţiei publice deţinute anterior emiterii ordinului şi drepturile aferente funcţiei publice deţinute ulterior emiterii ordinului, de la 23 mai 2009 până la reintegrarea efectivă;
A respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării ordinului;
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2005 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. s-a dispus, începând cu data de 23 aprilie 2009, încetarea raportului de serviciu al reclamantei prin eliberarea din funcţia publică, din motive neimputabile, conform prevederilor legale, acordându-i-se un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.
Temeiul juridic al emiterii acestui ordin îl reprezintă dispoziţiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, în baza cărora a fost desfiinţată funcţia publică deţinută de reclamantă şi anume funcţia de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Ialomiţa, fiind înfiinţată funcţia publică de director coordonator adjunct pentru ocuparea căreia urma să se organizeze evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, apreciindu-se că aceste dispoziţii legale afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată expres prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 care a preluat în integritate şi cu modificări nesemnificative conţinutul O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale disp. art. III, art. 4, art. 5, art. 7 şi anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
În acest context, Curtea a reţinut că actul administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia publică de conducere este lipsit de fundament legal, actul normativ în temeiul căruia a fost emis fiind declarat neconstituţional.
Curtea a avut în vedere, de asemenea, şi dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea 188/1999 care stabilesc că unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice este stabilitatea în exercitarea funcţiei publice, or acest principiu a fost încălcat în cauză.
Susţinerea pârâtei, în sensul că ordinul a avut temei legal şi a produs efecte juridice valabile, a fost înlăturată, Curtea apreciind că ar fi lipsit de finalitate controlul de constituţionalitate exercitat asupra actului normativ în baza căruia a fost emis ordinul, control care are atât scopul înlăturării prevederilor legale contrare Constituţiei, cât şi scopul de a asigura protecţia drepturilor persoanelor vizate de prevederile respective.
În ceea ce priveşte cererea de reintegrare în funcţia publică deţinută anterior precum şi plata de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, Curtea a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 106 din Legea 188/1999.
Cererea de suspendare a executării ordinului a fost respinsă ca neîntemeiată, Curtea reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 şi anume, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Faţă de considerentele expuse cu privire la temeinicia cererii de anulare a ordinului, Curtea a constatat că este îndeplinită în cauză doar condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat.
Nu este însă îndeplinită condiţia privind producerea unei pagube iminente, deoarece prejudicial invocat de reclamantă nu se circumscrie naturii prejudiciului la care se referă textul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004, existând posibilitatea recuperării acestuia ca urmare a anulării ordinului şi reintegrării în funcţia deţinută anterior, prejudiciu nefiind imposibil sau foarte greu de recuperat în situaţia în care nu se dispune suspendarea executării.
Relevantă sub aspectul netemeiniciei cererii de suspendare a executării este şi împrejurarea că decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 a fost publicată în M. Of. la data de 06 noiembrie 2009, iar reclamanta, deşi a considerat că emiterea ordinului contestat o prejudiciază din punct de vedere material, a sesizat instanţa cu prezenta acţiune prin care solicită anularea şi suspendarea executării acestuia, abia la data de 25 octombrie 2010, după aproximativ un an de la publicarea deciziei.
În temeiul dispoziţiile art. 276 C.pr.civ., Curtea a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, criticând hotărârea pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
1. Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale în acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituţia publică neavând un drept de opţiune astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs „ope legis”, cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu al reclamantei, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.
2. Reglementările constituţionale şi legale prevăd expres efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale în art. 147 alin. (8) din Constituţie şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Recurenta a mai susţinut că ordinul contestat a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale şi că soluţia instanţei de fond este echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curţii Constituţionale.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2009, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei-intimate prin eliberarea acesteia din funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, pronunţându-se şi asupra constituţionalităţii ordonanţei în cauză, lovită de un viciu de neconstituţionalitate pentur faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.
Înalta Curte reţine că desfiinţarea postului deţinut de intimată în urma aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanţa a fost declarată neconstituţională, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
În aceste condiţii, eliberarea intimatei dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, aşa cum este cazul în speţă, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 alin. (1) va obliga recurenta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata sumei de 1.984 lei către intimata L.A.D., cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 2476 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.984 lei către intimata L.A.D., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2701/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2716/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
