ICCJ. Decizia nr. 2721/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2721/2012
Dosar nr. 6454/30/2010
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 05 august 2010, reclamanta SC M.N. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, anularea deciziei de impunere din 24 februarie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un TVA suplimentar de plată în sumă totală de 1.015.394 RON, anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010 în ceea ce priveşte suma de 1.015.394 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare pe care organele de inspecţie fiscală au considerat-o în mod nelegal ca fiind nedeductibilă, cu consecinţa admiterii cererii de rambursare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma cererii pentru rambursare TVA în sumă totală de 1.973.383 RON, a fost supusă unei inspecţii fiscale în perioada 13 noiembrie 2009 - 24 februarie 2010, obiectul controlului fiind soluţionarea decontului cu opţiune de rambursare a soldului sumei negative de TVA, pentru perioada 15 iulie 2008 - 30 septembrie 200.
În urma acestui control a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010 prin care s-a reţinut că din suma totală de 1.973.383 RON reprezentând TVA solicitat la rambursare, o sumă de 1.015.394 RON ar reprezenta TVA nedeductibil. Pe baza acestui raport, a fost emisă decizia de impunere din 24 februarie 2010 prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unui TVA suplimentar în sumă de 1.015.394 RON.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1354 din 08 octombrie 2010 Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC M.N. SRL, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinând că, suma contestată depăşeşte valoarea de 500.000 RON, astfel că, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) Teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparține Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timişoara la data de 14 ianuarie 2011, iar prin completarea la întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a invocat, în principal, nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului reclamantei precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat anularea deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă în procedura prealabilă obligatorie de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative atacate ca legale şi temeinice.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din 2 mai 2011, reclamanta a arătat că înţelege să atace şi decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în soluţionarea contestaţiei formulate în procedură prealabilă împotriva deciziei de impunere din 24 februarie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010, arătând că solicitarea privind anularea deciziei de impunere atrage în mod implicit şi anularea deciziei emisă în soluţionarea contestaţiei.
La termenul de judecată din 06 iunie 2011, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a invocat tardivitatea formulării precizării de acţiune privind anularea deciziei pronunţate în soluţionarea contestaţiei, prin raportare la prevederile art. 218 C. proc. fisc. coroborate cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând astfel admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată prin completarea de întâmpinare, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat în termen anularea deciziei 1014/144 din 11 mai 2010.
S-a invocat, în esenţă, faptul că potrivit art. 218 C. proc. fisc., obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, iar în lipsa unei acţiuni privind anularea deciziei astfel pronunţate, acţiune introdusă în termenul de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă.
Prin notele de şedinţă depuse la 06 iunie 2011, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei de tardivitate a precizării de acţiune, arătând că decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010, emisă de pârâtă în procedura prealabilă nu rezolvă fondul cauzei, iar pe de altă parte, în cuprinsul acţiunii introductive a criticat şi această decizie, astfel încât nu se pune problema tardivităţii formulării acţiunii împotriva acestei decizii care nu are dispoziţii de sine stătătoare faţă de decizia de impunere.
Prin sentința nr. 237 din 06 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.N. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii formulării precizării de acţiune şi implicit excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neatacarea în termen a deciziei de soluţionare a contestaţiei, reținând următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010 şi decizia de impunere din 24 februarie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei SC M.N. SRL TVA suplimentar de plată în sumă de 1.115.394 RON.
Reclamanta a formulat împotriva deciziei de impunere contestaţie administrativă prealabilă reglementată de art. 205 şi urm. C. proc. fisc., contestaţie soluţionată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş prin decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia menţinându-se decizia de imputare atacată în privinţa TVA-ului suplimentar de plată de 1.015.394 RON.
La data de 05 august 2010 reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea deciziei de impunere din 24 februarie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010 fără a solicita şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 1014/144 din 11 mai 2010.
În urma invocării de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 218 C. proc. fisc., respectiv pentru faptul că nu s-a solicitat şi anularea deciziei emise în soluţionarea contestaţiei, reclamanta a formulat la data de 02 mai 2011 o precizare de acţiune prin care a solicitat şi anularea deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Curtea a considerat că ipoteza înaintată de reclamantă nu poate fi reținută, întrucât din cuprinsul acţiunii introductive ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6454/30/2010 al Tribunalului Timiş rezultă că reclamanta a înţeles să atace în mod expres doar decizia de impunere din 24 februarie 2010 şi respectiv raportul de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010 în privinţa TVA-ului de plată de 1.015.394 RON, fără a solicita şi anularea deciziei pronunţate în soluţionarea contestaţiei, chiar dacă în cuprinsul acţiunii introductive reclamanta a făcut referire la faptul că a urmat procedura prealabilă, iar contestaţia a fost respinsă pentru aceleaşi motive reţinute ca şi în raportul de inspecţie fiscală.
În optica Curții de Apel, această referire din cuprinsul acţiunii nu echivalează cu formularea unui petit distinct privind anularea deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010, petit ce presupune în mod expres individualizarea deciziei astfel atacate, cu formularea unor critici distincte de nelegalitate şi netemeinicie care nu se regăsesc în cuprinsul acţiunii introductive.
Curtea a reţinut că reclamanta a precizat în mod expres că solicită anularea deciziei pronunţată în soluţionarea contestaţiei, nr. 1014/144 din 11 mai 2010 abia prin precizarea de acţiune formulată în faţa Curţii de Apel Timişoara, la data de 02 mai 2011, deşi reclamanta avea cunoştinţă despre prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. şi cu atât mai mult, cu cât în dosarul Tribunalului Timiş s-a depus şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 1014/144 din 11 mai 2010, iar acţiunea introductivă a fost formulată prin avocat.
A mai reţinut Curtea că precizarea de acţiune depusă la data de 02 mai 2011, a fost formulată cu depăşirea termenului de 6 luni de la comunicarea deciziei (17 mai 2010), termen reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, Curtea a apreciat că tardivitatea capătului de cerere privind anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, nr. 1014/144 din 11 mai 2010 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş este de natură a atrage şi inadmisibilitatea prezentei acţiuni, întrucât în materie fiscală, obiect al acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, astfel încât cererea de anulare a titlului de creanţă apare inadmisibilă, în absenţa unei solicitări de desfiinţare a deciziei pronunţată în soluţionarea contestaţiei.
Cum aceste norme au caracter special, în raport cu cele de drept comun din Legea nr. 554/2004, în aplicarea principiului „specialia generalibus derogant”, Curtea a concluzionat că reclamanta nu este îndreptăţită să sesizeze instanţa de contencios administrativ decât printr-o acţiune prin care se solicită anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 24 februarie 2010.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs SC M.N. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta ar fi precizat tardiv că înţelege să atace inclusiv decizia de respingere a contestaţiei administrative prealabile. Acţiunea introductivă a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi a vizat, în mod indubitabil, atât actul administrativ nelegal şi prejudiciabil (decizia de impunere din 24 februarie 2010), cât şi răspunsul negativ primit la contestaţia prealabilă;
- acţiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele procedurale reţinute, din moment ce procedura administrativă prevăzută de art. 205 şi urm. C. proc. fisc. a fost urmată în întregime;
- precizarea de acţiune considerată ca fiind tardivă nu a modificat acţiunea iniţială, ci a completat o omisiune vădită din petitul acesteia, arătând numărul şi data actului subsecvent atacat.
Recurenta şi-a încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse potrivit art. 212 la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii”.
În speţă, prin acţiunea înregistrată la 5 august 2010 la Tribunalul Timiş contestatoarea a criticat atât actul administrativ fiscal de stabilire a unor obligaţii fiscale suplimentare, cât şi măsura de respingere a contestaţiei sale formulată pe cale administrativă arătând, la fila acţiunii introductive, că a urmat procedura administrativă prealabilă şi contestaţia sa a fost respinsă pentru aceleaşi argumente expuse în raportul de inspecţie fiscală, pe care „organul de soluţionare a contestaţiei şi le-a însuşit automat”. În continuarea acestei menţiuni reclamanta a arătat „motivele pentru care atât cererea (...) de rambursare TVA, cât şi contestaţia (...) administrativă au fost respinse” şi a expus critica acestor motive.
Prin precizarea ulterioară de acţiune reclamanta nu a făcut decât să indice numărul şi data deciziei de soluţionare a contestaţiei sale administrative (decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010), act pe care l-a criticat prin însăşi acţiunea introductivă, formulată în termen legal.
În raport de aceste elemente, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a dat dovadă de un formalism excesiv în stabilirea obiectului acţiunii şi a încălcat prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorului, respingând în mod greşit acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC M.N. SRL împotriva sentinței nr. 237 din 06 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2581/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2746/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
