ICCJ. Decizia nr. 2819/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2819/2012
Dosar nr. 9652/1/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia nr. 3817 din 29 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 168 din 24 martie 2011.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, înfăţişând următoarele consideraţiuni:
Prin Hotărârea nr. 90/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) s-a dispus validarea rezultatelor concursului de promovare în funcţia de execuţie, organizat la 4 februarie 2007 şi promovarea, începând cu data de 1 martie 2007, a candidaţilor declaraţi admişi.
Hotărârea a fost recurată atât de d-na judecător S.R., cât şi de dl. judecător G.D.M., recursul fiind admis numai în privinţa ultimului recurent, prin decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 pronunţată de secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii fiind obligat să emită o hotărâre prin care să-l declare admis în funcţie de execuţie pe loc la concursul din 4 februarie 2007.
În pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că soluţia adoptată de comisiile de corectare a baremelor, de anulare a unor întrebări şi acordare din oficiu de puncte pentru toţi candidaţii care au susţinut concursul la anumite specializări nu este prevăzută de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările şi completările ulterioare, caz în care se impunea a fi sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit art. 9 pct. 17 din Regulament, ceea ce însă nu s-a întâmplat.
Recursul declarat de d-na judecător S.R. a fost respins prin decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând în considerente că au fost respectate prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în sensul că potrivit art. 14 din acest act normativ, Comisiile de Soluţionare a Contestaţiilor au reevaluat lucrările scrise şi au acordat note conform baremelor de evaluare şi notare definitive.
Astfel, se reţine că, comisiile care au soluţionat contestaţiile au apreciat în mod concret corectitudinea fiecărei întrebări, aceste comisii având dreptul, potrivit Regulamentului, să dispună anularea unor întrebări, intimatul a fost încunoştinţat despre aceasta şi a procedat la validarea rezultatelor examenului.
Contestaţia la barem formulată de recurentă a fost respinsă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Se observă deci că, la chiar momentul soluţionării, recursul declarat de cei doi judecători împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 90/2007 a primit o rezolvare diferită, motivarea soluţiilor date fiind diferită, deci s-a apreciat că nu este incidentă, astfel cum în mod eronat susţine recurenta, situaţia identică sau similară care să impună aplicarea aceluiaşi tratament şi luarea unor măsuri identice.
Acest aspect este reţinut şi analizat şi prin decizia nr. 4129 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a soluţionat recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii nr. 816 din 7 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurs ce a fost respins.
Aşadar, în mod cu totul neîntemeiat aceasta invocă decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curţi, susţinând că în soluţionarea recursului său în decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 împotriva aceleiaşi Hotărâri nr. 90/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte nu a dat eficienţă puterii de lucru judecat în ce priveşte nelegalitatea acestei hotărâri, nelegalitate reţinută numai în ceea ce-l priveşte pe dl. judecător G.D.M.
Deci, în ceea ce o priveşte pe recurenta S.R., instanţa de recurs a menţionat că este în faţa unei hotărâri dată în recurs, prin care s-a rezolvat în mod irevocabil cererea sa de anulare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 90/2007 şi declararea sa ca fiind admisă la concursul de promovare din 4 februarie 2007, cerere ce a fost respinsă. Actul administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 90/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost deci declarat legal de către instanţa de judecată.
În mod eronat susţine recurenta că se află într-o situaţie identică şi cu judecătorul P.O.
Prin decizia nr. 953 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de P.O. împotriva Hotărârii nr. 1063 din 16 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a anulat această hotărâre şi a fost obligat intimatul să-i recunoască recurentului gradul profesional de judecător de tribunal, instanţa de control judiciar apreciind că recurentul se află într-o situaţie similară cu cea reţinută prin decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în care parte a fost dl. judecător G.D.M.
Cum recurenta S.R. nu se află într-o situaţie identică sau similară cu dl. judecător G.D.M., astfel cum s-a reţinut mai sus, nu se poate afla într-o situaţie identică sau similară nici cu dl. judecător P.O., astfel încât susţinerile sale au fost apreciate ca neîntemeiate.
Mai mult, dl. judecător P.O. nici nu a atacat în condiţiile legii actul administrativ de validare a rezultatelor finale ale concursului.
În raport de cele menţionate, instanţa de control judiciar reţine că în cauză nu este aplicabil principiul nediscriminării, neexistând situaţii identice sau similare în care să se fi aflat recurenta, în raport cu cei doi judecători - G.D.M. şi P.O.
De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în concordanţă şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, principiul egalităţii nefiind egal cu cel al uniformităţii, aşa încât la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
Cât priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, reglementată de art. 1201 C. civ. de care aminteşte recurenta, este evident că aceasta nu poate fi reţinută în raport de deciziile anterioare pronunţate de Înalta Curte - decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 şi decizia nr. 4129 din 7 octombrie 2009, pentru că nu există triplă identitate - obiect, cauză, părţi - însă, nu poate fi ignorat faptul că cererea formulată în ambele cazuri a vizat recunoaşterea gradului de judecător de Curte de apel şi promovarea la instanţa imediat superioară, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, cereri ce au fost soluţionate irevocabil prin cele două decizii, prin respingerea lor.
2. Calea de atac formulată împotriva deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare S.R. arătând că temeiul legal al căii de atac exercitate îl reprezintă dispoziţiile art. 318 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ. vizând omisiunea instanţei de recurs care a şi respins recursul, de a cerceta toate motivele de casare sau modificare invocate.
S-a arătat de către contestatoare că recursul ce a format obiectul Dosarului nr. 3464/1/2011 în care s-a pronunţat decizia supusă contestaţiei în anulare de faţă, a fost întemeiat pe dreptul intern, dar mai ales pe Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe dreptul comunitar, în sensul evidenţierii caracterului prioritar al dreptului comunitar şi al obligaţiei instanţelor naţionale de a înlătura discriminarea şi a aplica direct normele juridice arătate.
În esenţă, raportat la temeiul legal arătat, contestatoarea a dezvoltat următoarele critici în susţinerea căii de atac exercitate:
- decizia atacată a fost fundamentată în întregime pe dreptul intern, fără a răspunde principalului motiv de recurs întemeiat pe caracterul prioritar al dreptului comunitar în raport cu dreptul intern;
- instanţa de recurs, fără a face vreo referire la principalul motiv de recurs şi fără a înlătura discriminarea invocată, nu a adus argumente proprii şi nici nu a răspuns criticilor referitoare la aplicabilitatea normei comunitare, incluzând situaţia în care legislaţia internă nu prevede sau este contrară unor astfel de prevederi;
- decizia nu cuprinde nicio analiză a incidenţei dreptului comunitar în speţă, referirea din considerente la jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nefiind relevantă în acest sens;
- nu s-a examinat incidenţa conceptului de discriminare, raportat la art. 2 din Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadrul general în favoarea egalităţii de tratament;
- nu a fost analizată nici compatibilitatea cu prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale Protocolului 12 la această Convenţie.
3. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare promovată de contestatoarea S.R., arătând, în esenţă, că faţă de temeiul de drept invocat în susţinerea căii extraordinare de atac, nu se poate reţine că instanţa de recurs nu a examinat, prin decizia atacată, toate motivele de recurs invocate, acest aspect rezultând chiar din considerentele deciziei atacate.
S-a mai arătat că instanţa de recurs a răspuns criticilor cuprinse în cererea de recurs, neavând obligaţia de a analiza fiecare argument prezentat în motivele de casare şi doar de a analiza motivele de casare cu posibilitatea grupării argumentelor aduse de părţi.
În fine, arătând in extenso motivele pentru care se apreciază că hotărârea instanţei de recurs este legală întrucât în considerentele ei au fost analizate toate motivele de recurs invocate, intimata a examinat şi pretinsa discriminare înfăţişată de contestatoare, concluzionând în sensul că instanţa de recurs cu temei a reţinut că nu este aplicabilă în cauză încălcarea principiului nediscriminării.
4.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând motivele contestaţiei în anulare promovate împotriva deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011, astfel cum au fost acestea dezvoltate şi prin concluziile scrise (completate), raportat la temeiul de drept invocat şi faţă de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu este întemeiată contestaţia de faţă, în considerarea celor în continuare arătate.
Contestaţia în anulare specială promovată în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ. este o cale de atac de retractare.
Criticile contestatoarei nu sunt fondate întrucât examinarea considerentelor deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011, prin raportare la motivele de recurs ce au fost formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 168 din 24 martie 2011, demonstrează că instanţa de control judiciar chiar dacă nu a departajat, formal, considerentele sale, corespunzător fiecărui motiv de recurs înfăţişat, a răspuns practic tuturor motivelor de nelegalitate invocate.
După cum în mod constant s-a cristalizat în jurisprudenţa în materie dar şi în doctrina de specialitate, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăşi, o omisiune în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. dacă instanţa a răspuns motivelor de casare prin considerente comune, neputând fi confundate argumentele cu motivele de recurs.
De altfel, este de evidenţiat împrejurarea că instanţa de recurs, decelând criticile recurentei cuprinse în cererea acesteia de recurs, amplă şi înglobând la rândul său numeroase argumente, pe lângă motivele propriu-zise de nelegalitate invocate, a examinat riguros şi explicit conceptul de discriminare, nu numai prin raportarea la dreptul intern dar şi la practica şi jurisprudenţa internaţională, cu referire directă la practica şi documentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, exact în sensul celor expres evocate şi de recurentă (Dosarul nr. 3464/1/2011).
În plus, pretinsa discriminare a fost analizată în contextul detaliat al situaţiei de fapt, concrete, potenţial generatoare a tratamentului diferit, reclamant şi contestat.
Împrejurarea că instanţa de recurs nu a examinat in extenso, şi nici nu a exemplificat prin referiri la acte şi documente internaţionale distincte, în materie, prin considerente mai ample, raportat la critica recurentei pe aspectul arătat, desigur că nu echivalează cu neexaminarea motivului de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., a cărui cerinţă nu este astfel satisfăcută.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât examinarea tuturor motivelor de recurs s-a realizat unitar, în cadrul analizării legalităţii hotărârii de plen a Consiliului Superior al Magistraturii atacate, inclusiv sub aspectul înlăturării incidenţei autorităţii de lucru judecat dar şi al modalităţii de soluţionare prin hotărâri irevocabile, a cererilor anterioare formulate de recurenta-contestatoare.
Reţinând aşadar că instanţa de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, reluate şi în contestaţia în anulare, fără a avea obligaţia de a analiza şi fiecare argument cuprins în motivele de recurs, Înalta Curte în temeiul art. 318 şi urm. C. proc. civ. va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare de faţă, promovată pentru motivul reglementat de art. 318 alin. (1) Teza a II-a, nefiind satisfăcută cerinţa textului de lege arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.R. împotriva deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2746/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2902/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
