ICCJ. Decizia nr. 2738/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2738/2012
Dosar nr. 47/36/2012
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârile instanţelor aflate în conflict.
1. Hotărârea Tribunalului Constanţa.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul P.F. a solicitat anularea parţială a Dispoziţiei nr. 829 din 17 iulie 2011 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Mangalia, suspendarea executării dispoziţiei contestate până la soluţionarea irevocabilă a cererii principale, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepţie, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emise de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Constanţa.
Prin Sentinţa nr. 1835/ CA din 20 noiembrie 2011 Tribunalul Constanţa a dispus sesizarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a admis cererea de suspendare a executării dispoziţiei de imputare contestate şi s-a dispus suspendarea executării dispoziţiei de imputare nr. 829 din 17 iulie 2011, poziţia 57 emisă la 17 iulie 2011 de Primarul Municipiului Mangalia, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică judeţeană, care însă nu poate face obiectul unei acţiuni directe de anulare la instanţa Tribunalului Constanţa, în raport de dispoziţiile art. 225, 227 şi 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Curţii de Conturi a României şi ale Legii nr. 94/1992, excepţia de nelegalitate urmând a fi soluţionată de Curtea de Apel Constanţa, instanţa competentă să soluţioneze fondul cauzei.
2. Hotărârea Curţii de apel Constanţa.
Cauza având ca obiect excepţia de nelegalitate a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar la termenul de judecată din data de 08 februarie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, ca primă instanţă de contencios administrativ.
Prin Sentinţa nr. 114 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Constanţa.
Având în vedere că excepţia de nelegalitate priveşte un act emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate, act definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel a constatat că deşi Tribunalul Constanţa nu a pronunţat o hotărâre declinatorie de competenţă în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în cauză a operat o dezinvestire a acestei instanţe, care s-a pronunţat în sensul negării propriei competenţe în soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
II. Regulatorul de competenţă.
Învestită legal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 20 pct. 2, 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ:
„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.”
Ca atare, Înalta Curte constată că legiuitorul român a avut în vedere şi situaţia în care instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.
În speţa de faţă, tribunalul era în această situaţie, întrucât excepţia de nelegalitate dedusă judecăţii viza un act administrativ emis de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că tribunalului îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul excepţiei de nelegalitate este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
2. Temeiul legal al soluţiei Înaltei Curţi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. se va stabili competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P.F. şi pârâtul Primarul Municipiului Mangalia în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2737/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2739/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
