ICCJ. Decizia nr. 274/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 274/2012
Dosar nr. 8148/2/2009
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1591 din 31 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul B.S.G. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut în esenţă că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Astfel, instanţa a reţinut că pârâtul B.S.G. este deputat în Parlamentul României, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. b) şi art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S. a efectuat verificări, din oficiu, sub aspectul posibilei calităţi a acestuia de lucrător sau colaborator al Securităţii.
În acest sens, s-a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/1297 din 28 aprilie 2009, în care s-au reţinut împrejurările recrutării pârâtului în calitate de colaborator al Securităţii:
La data de 22 ianuarie 1983, pârâtul a fost recrutat, în calitate de colaborator, de către Securitatea Municipiului Bucureşti, pentru „cunoaşterea şi prevenirea unor fapte negative de natură să pericliteze securitatea statului din partea studenţilor străini cazaţi în complexul studenţesc <Tei> şi „realizarea supravegherii informative în rândul studenţilor români şi străini din cadrul facultăţii de construcţii civile”.
La data de 22 ianuarie 1983 pârâtul a semnat un „Angajament”, preluând numele conspirativ „Horia";, iar la data de 06 noiembrie 1986 a fost reînregistrat, în calitate de informator, de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Argeş, Securitatea Câmpulung.
Pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul a furnizat informaţiile menţionate în cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/I/1297 din 28 aprilie 2009, privitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar această activitate de furnizare de informaţii a fost apreciată pozitiv de ofiţerii securitate, pârâtul fiind recompensat băneşte la data de 09 decembrie 1983, cu suma de 500 lei, iar la data de 24 mai 1984, cu suma de 800 lei pentru „aportul informativ”şi „sprijinul acordat”.
Instanţa a mai reţinut că furnizarea informaţiilor către organele de Securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative, precum urmărirea şi supravegherea informativă pentru simpla exprimare a opiniilor şi convingerilor lor, acestea constituind activităţi care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi a dreptului la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca informaţiile privitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist să fi produs efectiv încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient, în opinia legiuitorului, ca activitatea de informare să vizeze încălcarea acestor drepturi şi libertăţii.
3. Recursul formulat de reclamantul B.S.G. împotriva sentinţei civile nr. 1591 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Acţiunea formulată de reclamant este tardivă, deoarece nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, termen ce începe să curgă pentru identitate de raţiune cu dispoziţiile art. 10 alin. (2), de la aprobarea notei de constatare, potrivit art. 8 pct. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub sancţiunea decăderii.
Recurentul constată că opinia sa este confirmată de dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea C.N.S.A.S. nr. 2/2008, în sensul că pentru categoriile de persoane precizate la art. 3 lit. b)-z) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 acţiunea în constatare se introduce în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.
Recurentul invocă şi excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) din Regulament pentru că instituie o normă contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţia României, art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
3.2. Instanţa de fond a soluţionat dosarul cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, neacordând părţii dreptul la apărare şi nerespectând principiul contradictorialităţii procesului civil.
Se arată că termenul de judecată din data de 25 martie 2010 a constituit prima zi de înfăţişare, însă instanţa de fond a ignorat cererea pentru lipsă de apărare formulată de reclamant şi a soluţionat cauza cu încălcarea principiilor menţionate, cu aplicarea greşită a legii şi cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Se mai arată că cererea de chemare în judecată nu a fost comunicată şi nu s-a pus în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
3.3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 pct. b) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi completată şi nu a fost motivată în fapt.
Se constată că instanţa de fond nu a indicat în mod corect şi expres activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist pe care recurentul le-a denunţat.
Calitatea informaţiei trebuie raportată la elementul subiectiv dat de configurarea în mintea persoanei ce furnizează informaţiile, a faptului că acestea sunt apte de a atinge scopul urmărit de persoana în cauză.
Instanţa de fond nu a stabilit cu certitudine elementul subiectiv, nemulţumindu-se să primească şi să confirme afirmaţiile reclamantului, potrivit căruia ar fi fost posibilă îngrădirea unor drepturi.
Instanţa de fond a afirmat în mod generic şi nemotivat că furnizarea de informaţii către organele de Securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe, precum urmărirea şi supravegherea informativă.
În ceea ce priveşte îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, constând în libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, recurentul consideră că acestea ar fi trebuit apreciate în considerarea contextului istoric, când astfel de drepturi nu puteau fi exercitate în mod liber.
3.4. Din probele administrate, nu rezultă în mod indubitabil calitatea de colaborator al Securităţii, în sensul legii, al recurentului.
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă identitatea clară dintre recurent şi numitul „H.”, având în vedere că:
- împrejurarea că în rapoartele prezentate se menţionează numele recurentului nu dovedesc prin ele însele identitatea persoanei „Horia” cu recurentul;
- există o diferenţă vizibilă între caracterele scrisului din cuprinsul angajamentelor semnate cu numele „B.S.”, respectiv notelor informative semnate de „H.”;
- recurentul face obiectul unor note informative întocmite în alt dosar.
Instanţa de fond era obligată să administreze probatorii concrete care să nu lase nicio umbră de îndoială asupra persoanei în privinţa căreia a fost îndreptată acţiunea în constatare.
Mai mult, înscrisurile depuse de reclamant în sprijinul cererii sale nu pot avea forţa probării calităţii de colaborator, întrucât din acestea nu rezultă furnizarea unor informaţii concrete, ci doar referitoare la diferite aspecte ale vieţii cotidiene de la acea vreme.
Denunţarea faptei de trecere frauduloasă a frontierei reprezintă o simplă denunţare a săvârşirii unei infracţiuni şi nu poate fi asimilată unei atitudini sau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Excepţia de nelegalitate invocată de recurent a fost respinsă ca inadmisibilă, în raport de practica constantă a Secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 este un termen de recomandare şi nu de decădere, având în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede un termen expres pentru introducerea acţiunii în constatare.
Pentru aceeaşi raţiune, urmează să fie respinsă şi excepţia de tardivitate a formulării acţiunii în constatare.
1.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Recurentul-pârât a fost citat la instanţă pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2010, cu copia acţiunii depusă de reclamant.
Din cuprinsul încheierii de şedinţă din 25 martie 2010 rezultă că instanţa de fond a respins cererea pentru pregătirea apărării formulată de reclamant, cu menţiunea că acesta a fost citat pentru proces încă din data de 12 februarie 2010, astfel încât avea posibilitatea să îşi angajeze apărător.
Totodată, instanţa de fond a dispus amânarea pronunţării soluţiei pentru ca pârâtul să depună la dosar note scrise.
Judecătorul fondului a procedat legal, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 1141 alin. (3) C. proc. civ.
1.3. Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Instanţa de fond a expus motivele de fapt pe care şi-a întemeiat hotărârea pronunţată, fie prin referire concretă la activităţile de furnizare a informaţiilor de către pârât, fie prin referire la Nota de constatare nr. S/DI/I/1297 din 28 aprilie 2009.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări de Legea nr. 293/2008 este colaborat al Securităţii cel care a furnizat informaţii sub orice formă, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Legea, prin dispoziţiile art. 2 lit. a) sus-menţionată, instituie o prezumţie de veridicitate a notelor, rapoartelor scrise sau relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, iar dovada contrară incumbă recurentului-pârât.
Mai mult, nu este necesar ca informaţiile furnizate să fi produs în concret îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei anumite persoane, fiind suficient ca aceste informaţii să fie apte să producă astfel de consecinţe.
Împrejurarea inexistenţei elementului subiectiv trebuie dovedită de pârât, legea instituind şi în această privinţă o prezumţie legală.
În preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se afirmă, drept motiv al adoptării acestui act normativ, că în perioada comunistă s-a exercitat prin intermediul organelor securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale şi aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Faţă de acestea, nu pot fi apreciate pozitiv afirmaţiile recurentului, conform cărora existenţa unui regim totalitar exclude din start exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi, implicit, activitatea de colaborator al Securităţi devine o activitate legală, în sensul politicii dictatoriale de la acea vreme.
1.4. Activitatea de colaborare cu organele Securităţii a recurentului-pârât este dovedită prin actele depuse la dosar de reclamant, probele contrare revenind în exclusivitate pârâtului.
Este regretabil că „simple discuţii sporadice între colegi”, astfel cum afirmă recurentul, s-au transformat în subiect de furnizare de informaţii către organele Securităţii.
Este importat a se reţine, iar instanţa de fond a subliniat şi acest lucru, recurentul a fost recompensat băneşte pentru informaţiile furnizate, de unde rezultă că cele relatate sau scrise au fost apreciate ca atare.
Recurentul nu a denunţat infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei la organele de poliţie, ci a relatat organelor Securităţii despre o activitate îndreptată împotriva regimului comunist.
Relatări despre nemulţumirea colegilor cu privire la vizitele de lucru ale şefului statului la unităţi alimentare din capitală, la raportările cu cifre aproape fantastice ale judeţelor la strânsul recoltelor, etc., au ajuns prin intermediul recurentului la organele Securităţii, fiind apte de a produce îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi completată.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.S.G. împotriva sentinţei civile nr. 1591 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2739/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2762/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
