ICCJ. Decizia nr. 2812/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2812/2012
Dosar nr. 3129/2/2009
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC R.B. SRL prin care a chemat în judecată pe pârâţii A.N.A.F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei din 14 ianuarie 2009 emisa de A.N.A.F. - Direcţia Antifraudă Fiscala şi, pe cale de consecinţa anularea Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, înregistrată la A.N.A.F., Direcţia Antifraudă Fiscala din 10 aprilie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina SC R.B. SRL următoarele masuri:
- întocmirea şi depunerea bilanţurilor contabile pentru anii 2005, 2006 şi 2007, ţinând cont de cheltuielile nedeductibile constatate de către inspecţia fiscală.
A mai solicitat anularea Deciziei nr. 407 din data de 19.12.2008 emisă de către A.N.A.F.-Directia de Soluţionare a Contestaţiilor şi, pe cale de consecinţa, anularea în tot a Deciziei de Impunere din data de 10 aprilie 2008 emisă de către A.N.A.F.-Direcţia Antifraudă Fiscală, Activitatea de inspecţie fiscala în baza Raportului de inspecţie fiscală din 09 aprilie 2008.
Pe cale de consecinţă a solicitat exonerarea sa de la plata sumei totale de 6.437.956 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plata de către organele de inspecţie fiscala, respectiv a debitului suplimentar in suma de 5.557.551 RON şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 880.405 RON; precum şi obligarea pârâţilor la restituirea integrala a plăţii nedatorate în suma totala de 6.437.956 RON, reţinuta cu titlu de taxa pe valoarea adăugata şi accesorii în baza actului de control şi a deciziei de impunere din 10 aprilie 2008, actualizată cu indicele de inflaţie la se va adaugă dobânda legală calculată de la data reţinerii nelegale a taxei pe valoarea adăugata şi accesoriilor aferente şi până la data restituirii efective de către pârâţi a sumei anterior arătate.
Instanţa a admis proba cu înscrisuri, şi proba cu expertiza contabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 2773 din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R.B. SRL, reprezentată de administrator judiciar C. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a anulat în parte decizia nr. 407/2008 a A.N.A.F. şi decizia de impunere din 10 aprilie 2008 numai cu privire la suma de 1170787,62 RON T.V.A. şi 136132,18 RON majorări de întârziere şi 916501,38 RON T.V.A. şi 336442, 85 RON majorări de întârziere, a respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.405 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut cu privire la dispoziţia privind masurile stabilite de organele fiscală din 10 aprilie 2008, a reţinut că acest act administrativ este legal şi temeinic deoarece, aşa cum a stabilit şi expertul desemnat în raportul întocmit în cauză cu privire la obiectivele 1-3, pierderea neta din diferenţe de curs valutar este nedeductibila la calculul impozitului pe profit pentru anii 2005, 2006 şi 2007.
Potrivit pct. 60 din H.G. nr. 44/2004 (referitoare la aplicarea art. 23 din C. fisc.) “în cazul în care capitalul propriu are o valoare negativă sau gradul de îndatorare este mai mare decât 3, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare, în condiţiile art. 23 alin. (1) din C. fisc., până la deductibilitatea integrală a acestora.
Cum expertul a reţinut pentru anul 2005 ca reclamanta a avut un capital propriu negativ, fapt necontestat de către aceasta, instanţa de fond a apreciat că se aplică textul mai sus invocat iar cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea neta din diferenţele de curs valutar pentru acest an nu sunt deductibile.
Aceeaşi situaţie a fost reţinută de expert şi pentru anii 2006 şi 2007, ca urmare a bilanţurilor contabile înregistrare la organele fiscale, astfel încât în mod corect prin dispoziţia, A.N.A.F. – D.A.F. a dispus ca reclamanta să întocmească şi sa depună declaraţii rectificative la declaraţia privind impozitul pe profit pe anii 2005, 2006 şi să depună bilanţul contabil pentru anul 2007 ţinând cont de cheltuielile nedeductibile mai sus indicate.
Deşi reclamanta a invocat prevederile art. 23 din C. fisc., aceasta nu a dovedit ca în cazul sau sunt aplicabile acele dispoziţii care să-i permită deductibilitatea sumelor reprezentând cheltuielile cu dobânzile şi cele cu pierderea neta din diferenţele de curs valutar.
Ca urmare sub acest aspect a constatat legalitatea şi temeinicie deciziilor contestate şi neîntemeiata cererea reclamantei.
Cu privire la neadmiterea dreptului de deducere a cheltuielilor cu premiile acordate în cadrul loteriilor publicitare a reţinut că potrivit art. 51 alin. (1) din O.G. nr. 99/2000, forma în vigoare la momentul desfăşurării respectivelor loterii publicitare (iar în cazul celei din urma la momentul iniţierii loteriei) erau necesare doua condiţii care trebuiau îndeplinite de regulamente.
Respectiv “regulamentul şi/sau orice alt document în baza căruia urmează să se desfăşoare loteria publicitară trebuie să fie autentificat şi depus la un notar public înainte de începerea operaţiunii”, precum şi depunerea la D.G.A.V.P.M. din cadrul M.F.P. a regulamentelor autentificate până la data începerii loteriei publicitare.
Obligaţia autentificării regulamentului a fost menţinuta şi prin ulterior după republicare actului normativ, obligaţia fiind prevăzuta de art. 43 din O.G. nr. 99/2000 republicata.
Ca urmare loteriile publicitare nu au fost desfăşurate în conformitate cu dispoziţiile legale, aşa încât în mod corect organele fiscale şi expertul au reţinut ca aceste cheltuieli nu au la baza documente care să îndeplinească condiţia legală de documente justificative.
Şi în privinţa cheltuielilor de marketing, respectiv a cheltuielilor cu băuturi alcoolice şi răcoritoare a reţinut potrivit raportului de expertiza contabilă, că reclamanta nu are documente justificative conform art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc.
Referitor la T.V.A.-ul aferent livrărilor efectuate de J.G.E.S. instanţa de fond a reţinut că în mod corect reclamanta a învederat că aceasta societate era obligata să se înregistreze în România conform dispoziţiilor art. 153 C. fisc. deoarece a efectuat o achiziţie de bunuri pentru care locul de livrare era în România.
De asemenea, a invocat corect dispoziţiile art. 55 alin. (4) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 alin. (3) in prezent, potrivit cărora “prevederile art. 150 alin. (1) lit. g) din C. fisc., nu se aplică în cazul vânzărilor la distanţă realizate dintr-un stat membru în România de o persoană nestabilită în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 132 alin. (2) şi (3) din C. fisc., persoana nestabilită în România fiind obligată să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din C. fisc.
Tot în mod corect a reliefat şi faptul că potrivit art. 153 alin. (6) C. fisc. (forma în vigoare la momentul efectuării operaţiunilor) organele fiscale aveau obligaţia înregistrării din oficiu a J.G.E.S.
Având în vedere şi calculul sumelor indicate de expert la punctul 6 din raportul de expertiza şi contrar concluziilor expertizei care nu a analizat şi prevederile mai sus indicate a constatat întemeiată contestaţia reclamantei în ceea ce priveşte suma de 1170787,62 RON T.V.A. şi majorări de întârziere în suma de 136132,18 RON.
De asemenea a reţinut că este întemeiată acţiunea reclamantei şi cu privire la suma de 916501,38 RON T.V.A. şi 336442,85 majorări T.V.A., cât rezulta din calculul expertului de la pct. 7 din raport, deoarece contrar afirmaţiilor paratei, la calculul T.V.A. nu se poate avea în vedere ca baza de impozitare decât valoarea bunurilor fără TVA.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 137 alin. (2) lit. a) din C. fisc. cât şi art. 78 lit. a) din Directiva nr. 2006/112/CEE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată.
Cu privire la restituirea sumelor, a constatat că reclamanta trebuie să introducă o cerere în conformitate cu dispoziţiile art. 117 C. proc. fisc. şi numai în măsura în care sumele solicitate nu sunt compensate se aproba restituirea acestora.
De asemenea Curtea de Apel a apreciat că nu se poate acorda nici dobânda legala, pe de o parte pentru ca am văzut ca cererea de restituire adresata direct instanţei este neîntemeiata, iar pe de alta parte nu se pot acorda decât dobânzile prevăzute de codul de procedura fiscala, în cuantumul prevăzut de acest act normativ, excluzându-se astfel acordarea de dobânzi în temeiul O.G. nr. 9/2000.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC R.B. SRL Bucureşti şi de pârâta A.N.A.F. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de către instanţa de fond prin soluţia de admitere în parte a acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii invocându-se următoarele aspecte de nelegalitate.
Primul vizează faptul că deşi prin sentinţa civilă nr. 2773 din data de 6 aprilie 2011 s-a admis în parte acţiunea şi s-a anulat Decizia nr. 407 din 19 decembrie 2008 şi decizia de impunere din data de 10 aprilie 2008 cu privire la sumele de 1.170.787,62 RON T.V.A. şi 136.132,18 RON majorări de întârziere şi 916.501,38 RON T.V.A. şi 336.442,85 RON majorări de întârziere, instanţa în mod nelegal a respins cererea de restituire a sumelor şi nu a aplicat principiul restabilirii situaţiei anterioare.
Se arată că instanţa de fond a eludat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta-recurentă având dreptul recunoscut de lege de a pretinde odată cu anularea actului administrativ vătămător şi repararea pagubei materiale sau morale cauzate prin acest act.
Iar în prezenta cauză deşi în parte decizia nr. 607 din 9 decembrie 2008 şi decizia de impunere din 10 aprilie 2008 au fost anulată în parte pentru o parte din sumele impozitate reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere, în mod greşit instanţa de fond nu a admis cererea subsidiară având ca obiect restituirea sumelor reţinute nelegal prin acte le administrative contestate.
Se arată că în cauză, capătul de cerere privind restituirea T.V.A. este accesorie cererii de anulare a deciziilor nr. 407/1008 şi nr. 23/2008 fiind aplicabile dispoziţiile art. 1092 C. civ.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte respingerea greşită a cererii privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor ce urmează a fi restituite, aceasta fiind o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului material produs.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în totalitate respectiv a cererii privind restituirea sumelor reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere şi actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie plus dobânda legală.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.A.F. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticându-se soluţia de admitere a acţiunii în ceea ce priveşte anularea, în parte a actelor administrative contestate pentru sumele reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere.
Se arată că instanţa de fond a interpretat greşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în sensul preluării eronate a sumelor prezentate de către expertul contabil.
S-a reţinut de instanţa de fond că sunt întemeiate criticile referitoare la T.V.A. stabilite prin achiziţiile efectuate de la furnizorii J.G.E. şi A.I.
Se apreciază că sumele de organele de control ca fiind legal datorate de reclamantă erau corecte deoarece reclamant, societate comercială înregistrată în scopuri de T.V.A. în România a achiziţionat bunuri de la un comerciant din Letonia, J.G.E., care nu era înregistrată în scopuri de T.V.A. în România.
Iar concluziile expertizei au fost în acord cu constatările organului fiscal.
Sub alt aspect se arată că reclamanta a achiziţionat bunuri de la un comerciant din Austria – A.I. G.M.B.H. înregistrată în scop de T.V.A. în România şi pentru care a fost calculat un T.V.A. suplimentar şi obligaţii accesorii avându-se în vedere o bază de impozitare ce reprezintă suma totală achitată comerciantului austriac inclusiv taxa de 20% cuprinsă în valoare totală facturată.
Se solicită admiterea recursului în sensul modificării în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei-intimate.
La dosar reclamanta-recurentă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă şi ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, în cauză acţiunea reclamantei, în integralitate fiind nefondată atât în ceea ce priveşte capătul de acţiune principal cât şi capetele de acţiune subsidiare având ca obiect restituirea sumelor şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie.
Recursul declarat de recurenta – pârâtă A.N.A.F. este fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia de admitere, în parte a acţiunii bazată pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 137 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. fisc. şi respectiv interpretarea greşită a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Instanţa de fond a admis în mod greşit în parte acţiunea prin preluarea eronată a sumelor prezentate de expert în expertiza efectuată în cauză. Atât expertul cât şi autoritatea pârâtă au constatat că reclamanta datorează T.V.A. singura diferenţă este stabilirea diferită a bazei de impozitare a T.V.A.
Dispoziţiile art. 137 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. fisc. prevăd că baza de impozitare a T.V.A. este contrapartida obţinută de furnizor din partea cumpărătorului pentru bunurile livrate, inclusiv impozitele şi taxele aferente.
Curtea apreciază ca fiind corectă şi legală interpretarea dată de autoritatea pârâtă privind modul de calcul a T.V.A. respectiv în mod corect s-a stabilit în actele fiscale atacate că baza de impozitare o reprezintă valoarea totală de plată achitată de reclamantă către A.I. G.M.B.H.,inclusiv taxa de 20% cuprinsă în valoarea totală facturată.
În mod corect s-a calculat T.V.A. suplimentar şi accesorii aferente în condiţiile în care suma plătită în Austria cu titlu de T.V.A. nu poate fi considerată T.V.A. achitat valabil din punct de vedere al statului român.
În mod corect prin actele contestate s-a stabilit că baza de impozitare o reprezintă valoarea totală de plată calculată de reclamantă către societatea din Austria, inclusiv taxa de 20% cuprinsă în valoarea totală facturată. Cu atât mai mult cu cât reclamanta a înregistrat în evidenţa sa contabilă bunurile achiziţionate la valoarea totală facturată de furnizorul din Austria, valoarea pe care a avut-o în vedere şi la calcularea şi înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe achiziţionate de la comerciantul austriac.
În ceea ce priveşte achiziţia din Letonia în mod corect s-a constatat că reclamanta societate comercială neînregistrată în scopuri de T.V.A. în România a achiziţionat bunuri de la societatea comercială J.G.E., care nu era înregistrat în scopuri de T.V.A. în România.
Pentru această achiziţie, reclamanta era obligată la T.V.A. în calitate de beneficiară în conformitate cu dispoziţiile art. 150 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 având în vedere că achiziţia efectuată depăşeşte planul de 10.000 euro.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază ca fondat recursul declarat de autoritatea pârâtă în sensul că acţiunea reclamantei în integralitate este nefondat în sensul că actele contestate sunt legal emise, iar reclamanta datorează în totalitate sumele reţinute de prima instanţă ca nedatorate reprezentând T.V.A. şi accesorii aferente.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat pentru considerentele următoare ţinând cont de soluţia dată primului recurs având ca obiect respingerea capătului principal al acţiunii şi soluţia recurată prin care au fost respinse cererile accesorii având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare, în sensul restituirii sumelor cât şi în ceea ce priveşte cererea de reactualizare a acestor sume cu rata inflaţiei.
În mod corect instanţa de fond a respins cererea de restituire a acestor sume, nefiind încălcat principiul restabilirii situaţiei anterioare deoarece în cauză în raport de soluţia dispusă de prima instanţă devin aplicabile dispoziţiile art. 117 C. proc. fisc. urmând a fi restituite doar sumele identificate, ca urmare a compensării.
Cu atât mai mult în situaţia modificării sentinţei atacate în sensul respingerii ca nefondat şi a capătului de acţiune principal în cauză nu se mai impune analizarea cererilor accesorii care sunt nefondate conform principiului accesoriu urmează principalul.
Faţă de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de A.N.A.F.
Va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge în totalitate acţiunea reclamantei-intimate, ca nefondată.
Va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta – recurentă împotriva aceleiaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC R.B. SRL Bucureşti şi de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2773 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge în totalitate acţiunea reclamantei SC R.B. SRL Bucureşti, ca nefondată.
Respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2789/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2947/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
