ICCJ. Decizia nr. 2947/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2947/2012
Dosar nr. 184/59/2010
Şedinţa publică de la 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 15 februarie 2010, reclamanta SC G.R. SRL S.M., judeţul Timiş a solicitat anularea deciziei din 11 decembrie 2009 şi a deciziei de impunere din 28 august 2009 întocmite de pârâta D.G.F.P.Timiş pentru obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 650.280 RON,reprezentând T.V.A., impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în mod nelegal a fost obligată să plătească T.V.A. în sumă de 1.887 RON şi de 15.940 RON aferentă facturilor fiscale pentru serviciile de manoperă şi de depozitare efectuate de SC O.I. SRL, precum şi T.V.A. în sumă de 61.041 RON, considerată ca fiind nedeductibilă prin estimarea bazei de impunere efectuată de organele de control cu încălcarea prevederilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Cu privire la impozitul pe profit stabilit în mod suplimentar, reclamanta a arătat că în mod eronat organele de control au stabilit că nu este deductibilă suma de 494.705 RON aferentă unor facturi fiscale întocmite pentru lucrări agricole(defrişare,scarificare) efectuate de SC O.I. SRL, contestându-se realitatea lucrărilor pentru că situaţiile anexate nu ar fi fost semnate de către beneficiar.
Reclamanta a precizat că toate facturile respective au fost semnate de către beneficiar şi au fost însoţite de lucrări detaliate, astfel că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru deducerea fiscală a cheltuielilor suportate pentru efectuarea acestor lucrări.
Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 259 din 9 iunie 2011, prin care a admis acţiunea, a anulat decizia de impunere din 28 august 2009 şi decizia din 11 decembrie 2009 emise de pârâta D.G.F.P. Timiş, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 650.280 RON, cu plata dobânzii legale aferente începând cu data formulării cererii de restituire şi până la data restituirii efective, potrivit dispoziţiilor art. 124 C. proc. civ. şi să-i plătească acesteia suma de 15.731,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert.
Cu privire la T.V.A. în sumă de 1.887 RON reţinută ca fiind nedeductibilă de către organele de control pe considerentul că facturile fiscale întocmite de SC O.I. SRL nu cuprind menţiuni referitoare la numărul de persoane participante la lucrări şi pontajul aferent, instanţa de fond a constatat că au fost îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi art. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru deducerea cheltuielilor dovedite prin situaţiile de lucrări şi anume ca, serviciile să fie efectiv prestate în baza unui contract cuprinzând datele corespunzătoare, ca prestarea efectivă a serviciilor prestate să fie justificată prin documente şi ca necesitatea efectuării cheltuielilor să fie dovedită prin specificul activităţii desfăşurate.
În fapt, s-a reţinut că serviciile au fost efectiv prestate în baza contractului de colaborare autentificat din 10 aprilie 2002 pentru lucrările de cultivare a diverselor suprafeţe de teren cumpărate de reclamantă, lucrări necesare prin specificul activităţii desfăşurate şi dovedite prin indicarea în concret a serviciilor prestate: tocarea vegetaţiei, arat adânc, aerisire crăpături 45 cm, scarificare adâncă 65 cm, discuire a resturilor 15-20 cm, grăpare,afânare, fertilizare lichidă şi solidă cu avionul, treierat, transport la centrul de stocare, manoperă etc.
Pentru aceleaşi considerente, s-a constatat că, pentru operaţiunile în valoare de 83.895 RON pentru care s-a emis 4 facturi în anul 2006 în baza actului adiţional din 1 iulie 2004 la contractul de colaborare din 8 aprilie 2002, reclamanta şi-a exercitat dreptul de deducere a T.V.A. în sumă de 15.940 RON, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1), (3) şi (8) şi art. 155 alin. (8) din C. fisc.
Nelegalitatea deciziilor contestate de către reclamantă a fost constatată de prima instanţă şi faţă de estimarea eşalonată a bazei de impunere a T.V.A., reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 65 din O.G. nr. 92/2003 şi ale pct. 65.1 din Normele metodologice cu privire la situaţiile în care are loc estimarea bazei de impunere. Faţă de aceste prevederi legale, s-a considerat că organele de control aveau obligaţia să analizeze cauzele obiective pentru care reclamanta a obţinut în anul agricol 2005-2006 o producţie medie de grâu la hectar mai mică decât media altor trei societăţi din zonă şi nu să constate lipsă în gestiune şi să suplimenteze baza de impozitare, prin estimarea veniturilor impozabile.
Instanţa de fond a anulat şi obligaţia reclamantei de a plăti impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 320.708 RON pe considerentul reţinut de organele de control că lucrările agricole cuprinse în evidenţa financiar contabilă în anula agricol 2005 pe o suprafaţă de 1.310,94 ha nu ar fi fost efectuate în realitate.
Pentru cheltuielile în sumă de 494.705 RON, s-a considerat că organele de control au stabilit în mod eronat caracterul nedeductibil, deşi s-a dovedit că au fost suportate pentru lucrările efectuate în anul 2004 pe o suprafaţă de 34,40 ha, precum şi pentru lucrările efectuate în anul 2005 pe o suprafaţă de 1310,94 ha, având anexate dovezile de lucrări semnate de reprezentantul beneficiarului.
Pentru aceleaşi raţionament,au fost considerate ca fiind deductibile cheltuielile în sumă de 149.264 RON, reprezentând ore manoperă efectuate şi facturate de prestatorul SC O.I. SRL.
Au fost considerate ca fiind deductibile şi cheltuielile în sumă de 31.147 RON şi de 74.098 RON reprezentând diferenţa cantităţii de sămânţă de orz şi de sămânţă de soia, întrucât au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 21 alin. (1) din C. fisc., în condiţiile în care bunurile au fost valorificate şi deci au fost greşit reţinute ca fiind lipsă în gestiune.
Constatări similare s-au impus şi cu privire la următoarele cheltuieli considerate ca fiind deductibile prin raportul de inspecţie fiscală ulterior, întocmit din 29 martie 2010:suma de 230.093 RON, contravaloarea unei cantităţi de grâu, suma de 111.220 RON, contravaloarea suprafeţelor considerate a fi fost fertilizate în plus, suma de 107.219 RON, contravaloarea unor cantităţi de erbicide, suma de 193.972 RON, reprezentând operaţii de administrare terenuri efectuate şi facturate de SC O.I. SRL şi suma de 214.948 RON,contravaloarea operaţiilor de control a condiţiilor de depozitare, efectuate şi facturate de către acelaşi prestator.
Cu privire la suma de 622.915 RON reprezentând diferenţă între producţia medie la culturile obţinute în anii 2003-2004 şi 2004-2005, prin comparare cu producţia mai mare obţinută de societăţile din zonă, instanţa de fond a considerat că organul de control au procedat nelegal la estimarea bazei de impozitare conform dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. e) din C. fisc.
Actele întocmite de pârâtă au fost anulate şi în privinţa sumelor de 9.932 RON, 83.895 RON şi 321.267 RON, considerente de organele de control ca fiind cheltuieli nedeductibile, reţinându-se că acestea sunt deductibile, întrucât reprezintă cheltuieli cu manopera facturate de prestatorul de servicii SC O.I. SRL,cheltuieli cu privire la operaţiile de control a condiţiilor de depozitare facturate de acelaşi prestator, precum şi o diferenţă de cantitate la producţia de grâu realizată în anii 2005-2006, apreciată în mod greşit ca fiind lipsă în gestiune.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu a fost motivată în conformitate cu prevederileart. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu cuprinde considerentele pentru care au fost respinse apărările formulate prin întâmpinare şi au fost însuşite în totalitate concluziile expertizei contabile.
Recurenta a criticat şi soluţia de obligare a sa la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 C. proc. fisc., deşi societatea intimată a solicitat acordarea dobânzii în baza O.G. nr. 9/2001.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că au fost greşit anulate actele pe care le-a întocmit cu privire la următoarele obligaţii fiscale:
- suma de 1887 RON a fost greşit recunoscută ca fiind T.V.A. deductibilă, deşi intimata nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la pct. 48 din H.G. nr. 44/2004;
- suma de 15.940 RON a fost greşit recunoscută ca fiind T.V.A. deductibilă, deşi facturile în care a fost înscrisă pentru operaţii de control a condiţiilor de depozitare nu sunt conforme prevederilor legale, pentru că nu cuprind menţiuni referitoare la efectivul de oameni şi nu există pontaj care să ateste personalul care a participat la efectuarea acestei operaţiuni şi la pregătirea de specialitate;
- suma de 61.041 RON a fost greşită recunoscută ca fiind T.V.A. deductibilă, deşi s-a impus aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. e) din C. fisc. cu privire la bunurile lipsă din gestiune şi pentru care a fost suplimentată baza de impozitare cu venituri în sumă de 321.267 RON, stabilite prin compararea producţiei medii la hectar între ceea ce a înregistrat intimata şi ceea ce au înregistrat societăţile din zona S.M., care au realizat culturi de grâu în perioada2005-2006;
- suma de 494.705 RON a fost greşit recunoscută ca T.V.A. deductibilă, deşi a fost înscrisă în facturi întocmite de intimată pentru lucrări agricole grele ca fiind efectuate pe o suprafaţă cu mult mai mare în anul 2005, iar convenţia încheiată cu SC O.I. SRL nu a prevăzut nici pentru 2004 şi nici pentru 2005suprafeţele care necesitau lucrări agricole grele şi nici valoarea totală acestor lucrări;
- suma de 31.147 RON, de 5.918 RON şi 14.077 RON au fost greşit considerate ca fiind T.V.A. deductibile, deşi intimata nu avea drept de deducere faţă de dispoziţiile art. 21din C. fisc. pentru stocurile constatate în raportul de inspecţie fiscală din 20 iulie 2009;
- suma de 230.093 RON a fost greşit analizată de prima instanţă, fără a se avea în vedere că organele de control au efectuat calculul în raport de stocul de la începutul şi de la sfârşitul perioadei verificate;
- sumele de 111.220 RON, cu T.V.A. aferentă de 21.132 RON şi respectiv de 107.219 RON, cu T.V.A. aferentă de 20.372 RON au fost considerate greşit ca fiind deductibile, fără a se avea în vedere că,diferenţele constatate la sămânţa de grâu şi de orz şi la substanţele chimice(insecticide, erbicide şi fungicide) au fost stabilite cu ajutorul situaţiilor de lucrări întocmite de către cei doi prestatori, SC O.I. SRL şi SC A.W. SRL;
- suma de193.972 RON înscrisă în facturile emise de SC O.I. SRL cu privire la administrarea terenurilor a fost greşit inclusă în categoria cheltuielilor deductibile, deşi nu a fost aferentă veniturilor şi nu îndeplinea condiţia impusă pentru deducere în art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003;
- sumele de 214.948 RON, de 9.932 RON şi de 83.895 RON înscrise în facturile emise de SC O.I. SRL au fost greşit considerate cheltuieli deductibile, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 571/2003, în sensul că, situaţiile de lucrări nu cuprind menţiuni referitoare la operaţiunile efectuate, la numărul de personal şi de pontaj, la tariful şi la intervalul de timp la care este necesară operaţiunea de control a condiţiilor de depozitare;
- sumele de 622.915 RON şi de 321.267 RON au fost greşit excluse din categoria veniturilor impozabile, deşi includerea lor în baza de calcul pentru stabilirea impozitului pe profit s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 571/2003, prin compararea producţiei medii la hectar între ceea ce a înregistrat intimata şi ceea ce au înregistrat societăţile din zona S.M., care au realizat culturi de grâu în perioada supusă verificării.
În urma acestei comparaţii, recurenta a arătat că intimata a obţinut o producţie medie mai mică decât media obţinută de societăţile din zonă, deşi lucrările au fost efectuate în perioada optimă, respectându-se tehnologia culturii şi fiind efectuate toate lucrările de fertilizare şi de erbicidare pentru lucrările respective.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Hotărârea instanţei de fond a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile sau apărările formulate de părţi.
Contrar susţinerilor din recurs,soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe toate probele administrate în cauză, respectiv pe înscrisurile depuse de părţi, care au fost coroborate cu raportul de specialitate efectuat de expertul contabil.
Recurenta a criticat neîntemeiat şi aplicarea dispoziţiilor art. 124 C. proc. fisc., dat fiind că acestea nu reglementează nivelul dobânzii acordate contribuabilului, constituind temeiul juridic pentru plata acesteia în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
Criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei sunt de asemenea nefondate, constatându-se că în mod corect au fost anulate actele administrativ-fiscale întocmite pentru obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 650.280 RON, reprezentând T.V.A., impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente.
Cu privire la suma de 1.887 RON, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi art. 48 din H.G. nr. 44/2004,constând că intimata-reclamantă beneficiază de dreptul de deducere a T.V.A. pentru serviciile efectiv prestate în baza contractului de colaborare nr. 4697 din 10 aprilie 2002 încheiat cu SC O.I. SRL pentru executarea lucrărilor necesare pentru cultivarea diverselor suprafeţe de teren. Facturile emise în baza acestui contract cuprind informaţiile prevăzute de art. 155 alin. (8) din C. fisc.,din care rezultă că suportarea cheltuielilor pentru serviciile prestate a fost necesară faţă de specificul activităţii desfăşurate de societatea intimată,întrucât au avut ca obiect tocarea vegetaţiei, arat adânc 65 cm, discuire a resturilor 15-20 cm,grăpare, afânare, fertilizare lichidă şi solidă cu avionul, treierat, transportat la centrul de stocare, manoperă, etc.
Pentru aceleaşi considerente, s-a stabilit corect că intimata –reclamantă a exercitat legal dreptul de deducere pentru T.V.A. în sumă de 15.940 RON înscrisă într-un număr 4 facturi emise în anul 2006.
Respectarea în aceste caz a prevederilor art. 145 alin. (1), (3) şi (8) şi art. 155 alin. (8) C. fisc. a fost reţinută de prima instanţă faţă de actul adiţional nr. 4 din 1 iulie 2004 la contractul de colaborare din 8 aprilie 2002, prin care părţile au completat clauzele contractuale, menţionând operaţiunile de administrare şi conservare a cerealelor depozitate la F.N.C. S.M., respectiv: recepţie, condiţionare, încărcare vrac vagon, încărcare vrac camion, control condiţii de depozitare, custodie, păstrare şi livrare.
Pentru T.V.A. în sumă de 61.041 RON, instanţa de fond a constatat judicios nelegalitatea actelor administrative întocmite de recurentă cu încălcarea cu dispoziţiilor art. 65 din O.G. nr. 92/2003 şi pct. 65.1 din Normele metodologice cu privire la situaţiile în care are loc estimarea bazei de impunere. În acord cu decizia nr. 20/2010 emisă de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor într-o situaţie similară, instanţa de fond a reţinut că la stabilirea acestei obligaţii fiscale, organul de control nu a analizat cauzele obiective care au condus la obţinerea producţiei medii pentru cultura de grâu în anul 2005-2006 şi nu a avut în vedere că aceasta a fost rezultatul unui complex de factori mecanici, genetici, chimic, climaterici, etc.
Referitor la suma de 494.705 RON, recurenta a formulat greşit critici cu privire la recunoaşterea dreptului de ducerea T.V.A., deşi această sumă a fost stabilită de organele de control ca o cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit.
Pentru această sumă, instanţa de fond a constatat că în mod eronat s-a negat caracterul deductibil din punct de vedere fiscal şi s-a stabilit obligaţia de a se plăti un impozit pe profit suplimentar, dat fiind că intimata-reclamantă a dovedit că această cheltuială a fost necesară şi s-a efectuat în scopul obţinerii de venituri.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, instanţa de fond a reţinut că suma de 494.705 RON este o cheltuială deductibilă, deoarece reprezintă lucrări agricole efectuate şi facturate de SC O.I. SRL, fapt confirmat şi prin raportul de inspecţie fiscală din 29 martie 2010 de către inspectorii fiscali care au refăcut controlul la societatea intimată.
Aplicând aceleiaşi prevederi legale, instanţa de fond a constatat de asemenea că reprezintă o cheltuială deductibilă suma de 149.264 RON înscrisă pe facturi cu privire la ore de manoperă la lucrări de reparaţii drumuri, încărcat descărcat, fapt confirmat şi cu ocazia refacerii controlului prin raportul de inspecţie fiscală din 29 martie 2010.
Instanţa de fond a reţinut ca fiind dovedită în fapt realitatea orelor de manoperă prestate şi facturate într-un număr de 18 facturi emise de SC O.I. SRL în perioada 1 august 2004-31 decembrie 2005, ceea ce a determinat nelegalitatea deciziilor prin care recurenta a inclus cheltuiala respectivă în categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal şi a stabilit obligaţia de a se plăti un impozit pe profit suplimentar.
Cu privire la sumele de 31.147 RON şi de 74.092 RON, instanţa de fond a constatat corect caracterul de cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal, întrucât organele de control au aplicat greşit dispoziţiile art. 21 alin. (1) din C. fisc. referitoare la lipsa în gestiune.
Criticile formulate în recurs cu privire la sumele de 230.093 RON, reprezentând contravaloarea unei cantităţi de grâu, 111.220 RON, reprezentând contravaloarea unor suprafeţe ca fiind fertilizate în plus şi 107.219 RON, reprezentând contravaloarea unor erbicide vor fi respinse ca nefondate, constatându-se că şi acestea sunt cheltuieli deductibile, astfel cum au stabilit ulterior chiar organele de control prin raportul de inspecţie fiscală din 29 martie 2010.
Prin acelaşi raport de inspecţie fiscală s-a recunoscut că sunt cheltuieli deductibile şi sumele de 193.972 RON, de 214.948 RON, de 9.932 RON şi de 83.895 RON,astfel că sunt nefondate criticile formulate în recurs, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a dovedit susţinerile sale privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 şi art. 21 din aceeaşi lege.
Includerea în baza de calcul a impozitului pe profit a sumelor de 622.915 RON şi de 321.267 RON a fost corect anulată de către prima instanţă, întrucât nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 19 din Legea nr. 571/2003 referitoare la estimarea bazei de impunere.
Estimarea bazei de impunere, cu consecinţa stabilirii impozitului pe profit suplimentar şi T.V.A. de plată suplimentar, ca urmare a comparării producţiilor agricole realizate de societatea intimată în anii agricoli 2005-2006,cu producţiile agricole realizate de alte societăţi de profil din zonă, comparare în urma căreia organul de inspecţie fiscală a constatat producţii mai mici realizate de intimată şi a dispus impunerea fiscală suplimentară pentru diferenţa de producţie rezultată, a fost realizată prin cele două decizii contestate cu încălcarea dispoziţiilor art. 65 din O.G. nr. 92/2003 şi pct. 65.1. din H.G. nr. 1050/2004.
În consecinţă, faţă de înscrisurile depuse în cauză, de concluziile expertizei de specialitate efectuate pe baza evidenţei contabile înregistrate de intimata-reclamantă şi de actele administrative ulterioare întocmite de aceleaşi organe de control şi anume, raportul de inspecţie fiscală din 29 martie 2010 şi decizia nr. 10/2010, instanţa de fond a admis în mod corect acţiunea şi a dispus anularea deciziei de impunere nr. 497 din 28 august 2009 şi a deciziei nr. 2100/358 din 11 decembrie 2009 cu privire la obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 650.280 RON, reprezentând T.V.A., impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente, iar soluţia pronunţată în acest sens este legală şi temeinică.
Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de prima instanţă, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 259 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2812/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2960/2012. Contencios. Controlul averilor... → |
|---|
