ICCJ. Decizia nr. 2960/2012. Contencios. Controlul averilor (Legea nr.115/1996 ). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2960/2012
Dosar nr. 8869/1/2011
Şedinţa publică de la 13 iunie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 132/F/2010 din 12 iulie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins sesizarea formulată, în temeiul Legii nr. 115/1996, de către Parchetul Naţional Anticorupţie- Serviciul Anticorupţie de pe Lângă Curtea de Apel Braşov şi continuată de reclamantele A.N.I., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Braşov şi SC R. SRL Braşov împotriva cercetaţilor V.D. şi V.M.D., şi în consecinţă a dispus modificarea Ordonanţei nr. 2/Av din 14 martie 2006, pronunţată de Comisia de Control a Averilor constituită la nivelul Curţii de Apel Braşov, în sensul că a constatat provenienţa licită a bunurilor dobândite de cercetaţii V.D. şi V.M.D. şi a dispus închiderea dosarului.
Prin decizia nr. 4836 din 19 octombrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de Statul Român-Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov şi de Ministerul Public- Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei nr. 132/F/2010 din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis sesizarea formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie- Serviciul Anticorupţie de pe lângă Curtea de Apel Braşov, continuată de reclamantele A.N.I. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Braşov şi, în consecinţă a constatat că persoanele cercetate V.D. şi V.D.A. au efectuat în perioada cercetată cheltuieli nejustificate în valoare de 129.517,80 dolari S.U.A. şi a dispus confiscarea acestei sume şi a obligat persoanele cercetate să o plătească în termen de 6 luni, calculate de la data pronunţării deciziei, în echivalent lei la data plăţii.
2.Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva deciziei nr. 4836 din 19 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat, la data de 7 noiembrie 2011, contestaţie în anulare contestatorii V.D. şi V.M.D., prin care a solicitat anularea deciziei contestate, admiterea recursului formulat şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantului.
În motivarea căii extraordinare de atac promovate susţin contestatorii că instanţa de control judiciar a săvârşit o serie de erori materiale în stabilirea obiectului pricinii, în reţinerea situaţiei de fapt şi în terminologia folosită, ceea ce a condus la admiterea în mod greşit a recursurilor declarat în cauză.
Astfel, se invocă ca şi primă eroare materială, aprecierea că obiectul pricinii este o problemă de drept şi nu o problema de fapt, ştiut fiind faptul că problemele de drept sunt cele de interpretare a normelor legale, iar cele de interpretare a probelor sunt probleme de fapt. Consideră contestatorii că din cauza greşelii de a ignora importanţa laturii privind situaţia de fapt a procesului, s-au produs în cercetarea judecătorească şi în deliberare alte omisiuni şi greşeli materiale care au influenţat în mod direct dezlegarea de fapt a pricinii, fiind astfel, vătămate grav interesele.
Mai arată contestatorii că a doua eroare materială constă în exprimarea caracterul licit sau ilicit al bunurilor, în condiţiile în care aceasta este o caracterizare a dobândirii bunurilor şi nu a bunurilor ca atare, ceea ce juridic înseamnă cu totul altceva. Se apreciază că cele două erori materiale în folosirea terminologiei au orientat judecata într-un registru excesiv, specific legislaţiei regimului totalitar.
Se mai susţine că atenţia scăzută asupra problemelor situaţiei de fapt se regăseşte în primul rând prin neprecizarea celui mai important aspect, respectiv perioada supusă verificării, în condiţiile în care instanţa de recurs face referire la perioada cercetată însă dispozitivul nu o precizează, iar considerentele hotărârii o reţin fie greşit, fie contradictoriu. Astfel, se arată că, conform probelor intră în discuţie ca dată a începerii perioadei supuse verificării ziua de 18 octombrie 1999 iar ca dată de încheiere a perioadei supuse verificării una dintre următoarele zile 04 februarie 2002, data depunerii cererii de demisie, 03 iunie 2002, data hotărârii judecătoreşti de soluţionare a litigiului de muncă, 06 iunie 2002, data menţiunii în Registrul Oficiului Comerţului a numelui noului administrator al societăţii. Niciuna dintre aceste date nu este avută în vedere cu rigoarea pe care o impunea obiectul procesului, după cum urmează data de începere este considerată uneori 08 octombrie 1999, alteori 18 octombrie 1999 iar data încheierii perioadei supuse verificării este considerată, fără nicio explicaţie sau temei, 08 ianuarie 2003.
Un alt aspect şi, în acelaşi timp, un alt efect al erorilor materiale legate de perioada verificată este, în opinia contestatorilor, prelungirea perioadei supuse verificării până în anii 2005-2006 cu privire la scadenţa împrumuturilor, aportul financiar prin noi împrumuturi, vânzarea unor bunuri de valoare, vila C. şi autovehiculul, al căror preţ explică solvabilitatea în timp a intimaţilor-cercetaţi, contrar concluziei forţate a hotărârii care a condus la neluarea în seamă a împrumuturilor ca sursă financiară.
În drept contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
3. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea formulată, în condiţiile art. 320 C. proc. civ., intimatul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, arătând în esenţă, că, criticile aduse de contestatoare deciziei atacate, prin prisma prevederilor art. 318 din C. proc. civ., constau de fapt în reiterarea unor motive de recurs, pe care, contrar susţinerii acestora, instanţa de recurs le-a avut în vedere, le-a analizat şi motivat.
4.Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca nefondată, faţă de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestatori, în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În primul rând, Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză trunchiată şi izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la confuzii şi implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul şi în cauza dedusă judecăţii. Astfel, faptul că în considerentele hotărârii contestate se regăseşte formularea problemă de drept supusă cercetării judecătoreşti nu poate conduce la confirmarea susţinerilor contestatorilor, în sensul unei stabilirii eronate a obiectului pricinii, în condiţiile în care din analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanţa de recurs nu s-a aflat într-o confuzie sub acest aspect, ci a analizat motivele de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond invocate prin cererile de recurs, prin raportare la o situaţie de fapt corect reţinută. Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referire la greşita apreciere a obiectului pricinii, contestatorii evocă de fapt greşeli de judecată în procedura de soluţionare a recursului şi nu greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluţionare a unei contestaţii în anulare,.
Totodată, Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce nu poate fi reţinut în cauză, în condiţiile în care este lipsit de orice îndoială că instanţa de recurs când a folosit termenii de bunuri licite, respective bunuri ilicite a avut în vedere modul de dobândire a respectivelor bunuri de către persoanele cercetate.
Înalta Curte, apreciază faţă de exigenţa textului de lege arătat, că, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, nici prin raportare la susţinerile referitoare la existenţa unor erori în stabilirea perioadei cercetate, în condiţiile în care instanţa de recurs a avut în vedere în mod constant ca şi perioadă de cercetare intervalul 18 octombrie 1999-07 martie 2003, de altfel instanţa de recurs a şi explicat în considerentele hotărârii că indicarea unor operaţiuni de natură financiară, ulterioare respectivei perioade reprezintă numai un element de logică adus în sprijinul concluziei că nu sunt credibile afirmaţiile intimaţilor, contestatori în prezenta cauză, cu privire la posibilitatea restituirii într-o perioadă scurtă a împrumuturilor exorbitante contractate şi nu o extindere a perioadei cercetate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorii, prin invocarea, ca şi erori materiale, a unor erori în folosirea unor termini, în stabilirea obiectului cauzei, sau lipsa unei rigori în indicarea perioadei supuse controlului, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanţei de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză şi a aplicat dispoziţiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestaţiei în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justeţea soluţiei contestate.
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii V.D. şi V.M.D. împotriva deciziei nr. 4836 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2947/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3236/2012. Contencios → |
|---|
