ICCJ. Decizia nr. 2840/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2840/2012
Dosar nr. 1245/57/2011
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanţii Comuna S.S., prin primar, şi Primarul Comunei S.S. - M.P.S., în contradictoriu cu pârâtele Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea parţială a Deciziei nr. 36 din 13 octombrie 201 a Curţii de Conturi a Românie - Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara, respectiv a măsurilor dispuse la pct. II.3 referitoare la aspectul consemnat la pct. 8.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 399 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei, reţinând, în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 399 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Comuna S.S., prin primar, şi Primarul Comunei S.S. - M.P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi arată că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este Tribunalul Hunedoara, iar nu Curtea de Apel Alba Iulia care a pronunţat hotărârea recurată.
4. Apărarea intimatei-pârâte Curtea de Conturi a României
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei pronunţate de Curtea de apel.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., intimata-pârâtă susţine că aparţine Curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei, potrivit pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că se contestă încheierea emisă de Curtea de Conturi a României. Totodată, susţine intimata-pârâtă că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 şi ale art. 2 pct. 5 Din Legea nr. 273/2006, camerele de conturi judeţene nu fac parte din categoria autorităţilor publice locale pentru a atrage competenţa tribunalului.
5. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 36 din 13 octombrie 201 a Curţii de Conturi a Românie - Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. II.3 referitoare la aspectul consemnat la pct. 8, urmare a respingerii contestaţiei împotriva acesteia prin Încheierea nr. 6 din 28 octombrie 2011 a Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Această soluţie face de prisos analiza motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comuna S.S., prin primar, şi de Primarul Comunei S.S. - M.P.S. împotriva Sentinţei civile nr. 399 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Hunedoara
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2012. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 984/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
