ICCJ. Decizia nr. 2868/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13272/121/2010 la Curtea de Apel Galați, reclamanta SC F. SRL Galați a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Galați solicitând anularea deciziei de impunere din 30 iunie 2010 și a raportului de Inspecție Fiscală din 20 iunie 2010.
în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în perioada 13 august 2009 - 25 septembrie 2009 a fost supusă unei inspecții fiscale de fond, inspecție ce a fost suspendată în perioada 26 august 2009 - 21 septembrie 2009 pentru a se efectua verificări încrucișate.
La finalizarea controlului a fost emis raportul de inspecție fiscală din 25 septembrie 2009, decizia din 30 septembrie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și decizia din 30 septembrie 2009 privind nemodificarea bazei de impunere.
Ulterior, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Galați a solicitat efectuarea unei reverificări a societății fiind întocmit referatul din 15 iunie 2010.
în urma încheierii controlului efectuat au fost comunicate administratorului societății două variante de R.I.F., unul în data de 30 iunie 2010 și celălalt la data de 01 iulie 2010.
A arătat reclamanta că la data de 06 iulie 2010 a primit decizia din 30 iunie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere în ceea ce privește impozitul din activități desfășurate în baza convențiilor civile, decizia de impunere din 30 iunie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și raportul de inspecție fiscală (varianta a III-a) din 29 iunie 2010.
A considerat reclamanta că toate aceste acte erau întocmite înainte de a depune punctul său de vedere solicitat de inspectorii fiscali, iar această operațiune a fost pur formală și în scopul de a da o tentă de legalitate controlului efectuat.
Pârâta prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamanta nu a atacat decizia din 08 septembrie 2010 de soluționare a contestației formulată împotriva actelor de control, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Prin sentința nr. 70 din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Galați a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost modificată.
Prin acțiunea modificată, reclamanta a solicitat anularea deciziei din 30 iunie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 29 iunie 2010 emise de pârâta D.G.F.P. Galați.
La data de 29 iulie 2010 prin adresă reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.
Prin decizia din 08 septembrie 2010, pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației motivat de faptul că a dispus sesizarea organelor de cercetare penală considerând că în cauză sunt indiciile săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
La data de 17 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului L.L., astfel că prin adresa din 30 noiembrie 2011 reclamanta a solicitat pârâtei reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației.
Astfel a reținut Curtea că potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, când sunt necesare suplimentare pentru luarea unei decizii, termenul de soluționare a contestației se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor.
Curtea a apreciat că la acest moment acțiunea reclamantei este inadmisibilă, aceasta având posibilitatea ca după soluționarea contestației să atace în contencios administrativ dacă va fi cazul, decizia ce se va pronunța.
împotriva soluției pronunțate a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat ca temei legal, în mod generic, dispozițiile art. 3041C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici:
- inadmisibilitatea este sancțiunea care se aplică în situația în care autoritatea publică emitentă a actului contestat nu a fost sesizată, lipsind astfel o condiție esențială de exercitare a acțiunii, însă chiar în motivarea sentinței nr. 70 din 10 februarie 2012, instanța a reținut că reclamanta prin adresa din 29 iulie 2010 a formulat contestație împotriva deciziei de impunere din 30 iunie 2010, contestație înregistrată la D.G.F.P. Galați sub nr. 38278 din 29 iulie 2010.
- reclamanta a demonstrat că a formulat contestație administrativă, că termenul pentru soluționarea contestației pe cale administrativă trecuse, fiind îndeplinită condiția parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că acțiunea la acel moment neputând fi respinsă nici măcar ca prematur introdusă, cu atât mai mult ca inadmisibilă.
Recursul este nefondat pentru considerentele prezentate în continuare.
în cauză, este necontestat că societatea comercială recurentă a sesizat instanța de contencios administrativ și fiscal, solicitând anularea deciziei de impunere fiscală și a raportului de inspecție fiscală, cu încălcarea dispozițiilor art. 205 și următoarele C. proc. fisc., care reglementează procedura de contestare a actelor administrative fiscale, precum și ale art. 218 alin. (2) din același cod, potrivit cărora, în esență, instanța de contencios administrativ și fiscal poate fi sesizată doar cu o cerere formulată împotriva deciziei de soluționare a contestației fiscale, formulată în cazul de față, împotriva deciziei de impunere prin care au fost stabilite obligații bugetare suplimentare.
Astfel fiind, în raport cu prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., acțiunea introdusă de societatea reclamantă pentru anularea deciziei de impunere adresată direct instanței de contencios administrativ și fiscal este inadmisibilă, fiind prematur formulată.
Or, în cauza de față, în raport cu prevederile art. 218 C. proc. fisc., este necontestat că persoana vătămată are posibilitatea/ obligația să se adreseze instanței competente numai după ce decizia de soluționare a contestației fiscale i-a fost comunicată, dată de la care se va calcula și termenul de 60 de zile, prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în concluzie, pentru considerentele prezentate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2870/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 287/2012. Contencios → |
|---|
