ICCJ. Decizia nr. 2864/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la data de 9 martie 2010, sub nr. 1149/87/2010, reclamantul V.Ș. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - S.S.P.R. pentru a fi obligat să-i acorde certificatul de revoluționar.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a participat la revoluția Română din Alexandria din primele momente ale începerii ei, nefiind un simplu participant, ci unul din conducătorii Revoluției, situație pe care o probează cu fotografii, declarații și martori.
A mai arătat reclamantul că a făcut nenumărate demersuri și a depus două dosare pentru obținerea certificatului de revoluționar, însă fără niciun rezultat.
Prin sentința civilă nr. 812 pronunțată la data de 06 aprilie 2010, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 20 aprilie 2010, sub același număr.
Pârâtul S.S.P.R. a invocat pentru termenul din data de 14 martie 2011 excepția prescripției dreptului la acțiune, în esență, întrucât reclamantul solicită recunoașterea dreptului pretins abia în anul 2010, și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât această instituție nu a avut nicio atribuție în legătură cu conferirea sau publicarea certificatelor de revoluționar; excepția lipsei procedurii prealabile speciale reglementată de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004; excepția tardivității cererii întrucât persoanelor care au îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru atribuirea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 li s-a atribuit acest titlu prin decrete prezidențiale în perioada 1999 - 2000, iar titlul se putea obține doar pe perioada funcționării celor două comisii abilitate prin lege; excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât Legea nr. 341/2004 prevede doar posibilitatea preschimbării certificatelor, nu și eliberarea unor noi certificate persoanelor cărora nu le-a fost recunoscută calitatea de revoluționar în temeiul Legii nr. 42/1990.
Prin sentința nr. 1988 din 14 martie 2011 Curtea de Apel București, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată,a admis prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamant ca prescripsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.
în analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.S.P.R., Curtea a avut în vedere că prin cererea înregistrată la pârât,, potrivit răspunsului din data de 06 februarie 2002, reclamantul s-a adresat acestuia în vederea eliberării unui certificat doveditor, astfel încât pretențiile acestuia decurg din raportul juridic născut ca urmare a înregistrării acestei cereri, raport juridic ce îi conferă calitate procesuală pasivă, temeinicia pretențiilor reclamantului, prin raportare la obiectul cererii și cadrul normativ de reglementare, fiind aspecte ce țin de fondul cererii reclamantului.
Curtea a apreciat că se impune analizarea cu prioritate a excepției prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care dreptul reclamantului s-a născut în anul 1989 și a putut fi valorificat pe perioada reglementată de actele normative prevăzute anterior până cel mai târziu la data de 07 mai 1997, iar prima cerere apare astfel ca fiind formulată cel mai târziu la data de 06 februarie 2002, data răspunsului autorității pârâte la memoriul formulat, potrivit actelor dosarului.
Astfel,Curtea a reținut că reclamantului i-a fost comunicat răspunsul la cererea sa de a i se acorda unul din titlurile prevăzute de Legea nr. 42/1990, la data de 06 februarie 2002, acțiunea sa adresată direct instanței de contencios administrativ la data de 08.03.2010 apare ca fiind prescrisă, neavând relevanță memoriile și demersurile ulterioare efectuate de către reclamant.
împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul V.Ș. criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că din motive medicale și pentru faptul că a executat o pedeapsă privativă de libertate nu a putut formula cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile litigiului de față.
Recursul este nefondat.
Dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau interes legitim, poate solicita instanței anularea actului administrativ, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale.
Prin art. 11, Legea nr. 554/2004 reglementează două categorii de termene pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută expres în alin. (5): (i) un termen de prescripție cu durata de 6 luni, a cărui împlinire are ca efect stingerea dreptului la acțiune [art. 11 alin. (1)] și (ii) un termen de decădere cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice și care nu poate fi depășit nici ca efect al intervenirii unor cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției avute în vedere la alin. (1), astfel cum prevede art. 11 alin. (2).
Termenul de prescripție de 6 luni este aplicabil în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei. Acest termen începe să curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii.
Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 6 luni din motive temeinice. Acest termen se calculează începând cu data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii, în funcție de obiectul acțiunii, potrivit regulilor configurate la alin. (1).
Prin alin. (2) al art. 11, legiuitorul a înțeles să limiteze la 1 an perioada de așteptare a răspunsului la o cerere, obligând subiectele de drept să depună diligențe și să nu tergiverseze introducerea acțiunii în contencios administrativ, cu scuza că nu s-a primit niciun răspuns în scris de la autoritatea publică sesizată și că s-a așteptat primirea acestuia.
în speță, reclamantului i-a fost comunicat răspunsul la cererea sa de a i se acorda unul din titlurile prevăzute de Legea nr. 42/1990, la data de 6 februarie 2002, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 8 martie 2010.
Recurentul nu poate să invoce în apărarea sa necunoașterea legii, întrucât potrivit unui principiu general de drept "nemo censetur ignorare legem" respectiv nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii.
în acest sens sunt și dispozițiile art. 78 din Constituție potrivit cărora "legea se publică în M. Of. al României și intră în vigoare în 3 zile de la data publicării, sau de la o altă dată prevăzută în textul ei, de la această dată prezumându-se că este cunoscută "erga omnes".
Față de cele ce preced recursul a fost nefondat, și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2858/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2848/2012. Contencios → |
|---|
