ICCJ. Decizia nr. 2856/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Sesizarea instanței de fond
Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, petenta SC T.O. SA - C. a solicitat învestirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 3014 din 25 mai 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
2. Soluția instanței de fond
Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 februarie 2012, președintele Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta SC T.O. SA - C. de învestire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 3014 din 25 mai 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3014 din 25 mai 2011, înalta Curte a hotărât următoarele:
- a admis recursul declarat de SC T.O. SA - C. împotriva sentinței civile nr. 4647 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;
- a modificat hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC T.O. SA - C.;
- a obligat pe pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire conform ordinului nr. 82 din 18 noiembrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice.
în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, în măsura în care s-au acordat cheltuieli de judecată, iar, potrivit art. 269 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se învestesc cu formulă executorie, dacă legea nu prevede altfel.
Cum, în cauză, legea prevede că se poate face învestirea cu formulă executorie numai în măsura în care s-au acordat, prin hotărârea ce se dorește a se învesti, daune și, întrucât nu există posibilitatea executării în condițiile art. 372 și următoarele din C. proc. civ., prin executor judecătoresc, a obligațiilor stabilite de instanța de contencios în sarcina autorităților administrative, cererea nu poate fi primită.
Legiuitorul a pus la dispoziția creditorului unei obligații astfel stabilite o altă cale legală de constrângere a debitorului său, tocmai având în vedere imposibilitatea executării potrivit dreptului comun a hotărârilor de contencios administrativ.
în concluzie, hotărârea a cărei învestire se solicită nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești ce pot fi executate prin executorul judecătoresc și nici nu poate fi învestită cu formulă executorie.
3. Calea de atac exercitată
împotriva încheierii din 20 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC T.O. SA - C. solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie, cu cheltuieli de judecată.
în motivele de recurs s-a indicat faptul că hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv art. 22 din Legea nr. 554/2004.
S-a invocat faptul că, într-adevăr, obligațiile prin care autoritatea administrativă este obligată să emită un act este o obligație de a face ce presupune faptul personal al debitorului și, de aceea, legiuitorul a prevăzut o procedură specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Din interpretarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 și art. 5803 C. proc. civ. ar rezulta că între cele două căi există un raport de completare.
Dacă art. 5803 C. proc. civ. prevede că debitorul "poate fi constrâns la îndeplinirea obligației prin aplicarea unei amenzi civile", art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităților publice sau persoanei obligate o amendă."
Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este un beneficiu acordat reclamantului - creditor și nu este o limitare a dreptului acestuia de a recurge la măsurile coercitive prevăzute de dreptul comun împotriva debitorului propriu-zis.
Deși este corect că art. 372 C. proc. civ. și următoarele nu sunt aplicabile, nu se poate concluziona imposibilitatea învestirii hotărârii cu formulă executorie.
Art. 22 din Legea nr. 554/2004, deși arată că se execută potrivit dreptului comun hotărârile prin care au fost respinse acțiunile formulate și au fost acordate cheltuieli de judecată, nu poate fi interpretat că în toate celelalte cazuri ar fi imposibilă învestirea cu formulă executorie.
S-a arătat că trebuie avut în vedere faptul că recurenta a urmat procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar prin sentința civilă nr. 7580 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București a respins cererea de obligare a Președintelui C.S.S.D. la plata amenzii.
4. Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instanței de fond învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri pronunțată de instanța de contencios administrativ prin care a fost admisă acțiunea formulată împotriva C.C.S.D. și obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Criticile adresate hotărârii instanței de fond prin care s-a respins cererea formulată pentru investirea cu formulă executorie sunt nefondate.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004, modificată "Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun.".
Chiar dacă actuala formulare a art. 22 este deficitară în ceea ce privește soarta hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis acțiunile formulate potrivit Legii nr. 554/2004, concluzia ce se impune cu necesitate este că asemenea hotărâri judecătorești constituie titluri executorii, nefiind necesară investirea acestora cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ.
O asemenea interpretare ține cont de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din care rezultă că pentru respectarea termenului de 30 de zile acordat de legiuitor autorității publice în vederea executării hotărârii judecătorești, nu este necesară investirea cu formulă executorie deoarece partea interesată are dreptul la executarea hotărârii în termenul stabilit care curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar nu de la investirea cu formulă executorie a acesteia.
Un alt argument rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 22 astfel încât de vreme ce este necesară investirea cu formulă executorie numai în cazul hotărârilor judecătorești prin care s-au respins acțiunile și s-au acordat cheltuieli de judecată, rezultă că pentru hotărârile prin care s-au admis acțiunile o asemenea investire nu este necesară.
Deci, în materia contenciosului administrativ, legiuitorul instituie o procedură specială de executare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, modalitatea de constrângere a autorității fiind realizată prin amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, necondiționat de investirea respectivelor hotărârii judecătorești cu formulă executorie.
Executarea respectivelor hotărâri se face, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope legis, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalități.
Așadar, se poate constata că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 22 și art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Față de dispozițiile art. 22 din Lega nr. 554/2004, art. 269 alin. (1) și art. 376 alin. (1) C. proc. civ., condiția investirii hotărârii cu formulă executorie există numai pentru acele hotărâri prin care au fost respinse acțiunile și s-au acordat cheltuieli de judecată.
Susținerile recurenților potrivit cărora în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5802C. proc. civ., nu sunt întemeiate și nu pot fi primite, aceste prevederi nefiind aplicabile în litigiul de față.
Dispozițiile art. 5802 și 5803 C. proc. civ. sunt aplicabile numai în cazul executării silite a obligațiilor de a face, dar care sunt obligații cu caracter general, dar această reglementare cu caracter general nu presupune că nu pot exista norme cu caracter special, ce se aplică cu prioritate. O asemenea ipoteză este reglementată în art. 22 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 care stabilesc caracterul de titlu executoriu al hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ și procedural de urmat în cazul executării acestor hotărâri, chiar dacă acestea conțin obligația de a face și, de aceea nu se poate spune că procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 poate fi completată cu cea prevăzută de art. 5803 C. proc. civ.
Faptul că recurentei i-a fost respinsă acțiunea prin care a solicitat aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la concluzia obligării învestirii cu formulă executorie a unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ prin care s-a stabilit o obligație în sarcina unei autorități.
Apreciind că soluția instanței de fond a fost legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2866/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2858/2012. Contencios → |
|---|
