ICCJ. Decizia nr. 2953/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2953/2012
Dosar nr. 10027/2/2009
Şedinţa publică de Ia 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cerea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 octombrie 2009, sub nr. 10027/2/2009, reclamanta E.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, SC B.G. SA, anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Turismului în favoarea societăţii comerciale cu capital de stat, înfiinţată prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991, sub denumirea de SC B.G. SA, pentru suprafaţa de teren de 8519,89 mp.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că certificatul de atestare este nul de drept, întrucât a fost emis de către Ministerul Turismului, care nu a avut niciodată drept de proprietate asupra terenului, iar ea, în calitate de moştenitoare a autorului D.G.I. , a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren ce fac obiectul certificatului de atestare contestat, iar Primarul Oraşului Băile Govora i-a comunicat că suprafaţa de teren de 8519,89 mp se află în patrimoniul SC B.G. SA. Deşi s-a adresat conducerii SC B.G. SA, la data de 15 septembrie 2006, i s-a comunicat că are dreptul doar la despăgubiri.
Pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii introductive, în esenţă, întrucât reclamanta s-a adresat la data de 22 septembrie 2009 cu solicitarea de anulare a certificatului de atestare, plângerea sa prealabilă fiind respinsă ca tardivă, în condiţiile în care reclamanta a avut cunoştinţă de existenţa actului încă de la data de 5 mai 2008, când Primăria Oraşului Băile Govora i-a comunicat, cu Adresa nr. X, un exemplar al acestuia. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâta SC B.G. SA a depus, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii introductive, motivat de faptul că reclamanta a depăşit termenul de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
I.2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 3534 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi a respins acţiunea reclamantei ca tardiv formulată.
A admis, în parte, cererea pârâtei SC B.G. SA şi în temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata sumei de 1000 RON către aceasta cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea promovată de către reclamantă la data de 26 octombrie 2009, pentru anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Turismului în favoarea SC B.G. SA, pentru suprafaţa de teren de 8519,89 mp, este tardiv formulată, ca urmare a decăderii sale din termenul de 1 an de la data luării la cunoştinţă de existenţa actului atacat, (5 mai 2008) prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa a admis, în parte, cererea pârâtei SC B.G. SA de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reţinând culpa procesuală a reclamantei în declanşarea prezentului litigiu, proporţional cu complexitatea cauzei, prin raportare la soluţia dată asupra cererii.
I.3. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, E.M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe, sub aspectul faptului că la termenul de judecată din data de 26 mai 2010 a respins cererea privind introducerea în cauză a Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, fără ca această excepţie să fie pusă în discuţia părţilor, motiv pentru care hotărârea pronunţată este lovită de nulitate, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
O altă critică formulată de recurentă se referă la faptul că Primarul Oraşului Băile Govora, conform dispoziţiilor art. 21 şi 27 din Legea nr. 10/2001 era obligat să anuleze în instanţă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, din 25 aprilie 2003.
A susţinut că acest certificat a fost eliberat cu încălcarea legislaţiei în vigoare, respectiv a H.G. nr. 834/1991, a Legii nr. 18/1991 şi a Constituţiei României, art. 135.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis de Ministerul Turismului în favoarea societăţii comerciale cu capital de stat, înfiinţat prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991, sub denumirea de SC B.G. SA, pentru suprafaţa de teren de 8519, 89 mp, identificată în anexa nr. 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor, din 17 martie 2003, la O.C.G.C. al Judeţului Vâlcea.
La data de 5 mai 2008, reclamantei E.M.M. i s-a comunicat prin Adresa nr. Z, de către Primăria Oraşului Băile Govora, faptul că "terenul aferent C.O. , actual Hotel B., şi clădirea în sine se află în proprietatea SC B.G. SA prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M08 nr. 1161", comunicându-i-se o copie a certificatului de atestare, potrivit adresei aflate la dosar, aspect, de altfel, necontestat. Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată şi completată, "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.", termen calificat ca fiind de decădere de către alin. (5) al aceluiaşi act normativ.
Cum din actele dosarului rezultă că reclamantei i s-a comunicat actul administrativ a cărui anulare o solicită la data de 5 mai 2008, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantei este tardivă.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că reglementarea specifică şi derogatorie de la dreptul comun a contenciosului administrativ justifică termene speciale, relativ scurte, justificate de necesitatea sporită a unei stabilităţi juridice în ceea ce priveşte actele administrative, o astfel de interpretare corespunzând principiilor generale afirmate de Curtea Europeană a drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, referitoare la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, fără posibilitatea de a anula fără limită de timp un act administrativ individual, intrat în circuitul juridic civil.
În ceea ce priveşte critica referitoare la cererea privind introducerea în cauză a Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că prima instanţă a pus în dezbaterea părţilor excepţia lipsei de interes a cererii reclamantei, la termenul de judecată din data de 26 mai 2010, când toate părţile au fost legal citate, soluţia dată de instanţă asupra acestei chestiuni prejudiciale fiind temeinică şi legală.
În concluzie, având în vedere considerentele sus-enunţate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei reclamante, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatei pârâte SC B.G. SA de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, conform chitanţei din 11 iunie 2012, anexată la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de E.M.M. împotriva Sentinţei nr. 3534 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurenta reclamantă E.M.M. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON către intimata pârâtă S.C "B.G." SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3105/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 296/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
