ICCJ. Decizia nr. 2992/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2992/2012
Dosar nr. 332/2/2011
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.J.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, L.H., şi Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, a solicitat anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 2881 din 26 noiembrie 2010, anularea în parte a operaţiunilor administrative care au determinat emiterea ordinului, respectiv adresa Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti din 24 noiembrie 2010, precum şi suspendarea executării ordinului contestat.
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a arătat că modificarea componenţei comisiei de concurs, nerespectarea cerinţelor imperative ale Ordinului nr. 1082/2010 cu privire la etapa eliminatorie de verificare a îndeplinirii condiţiilor de către candidaţi, încălcarea de către comisia de soluţionare a contestaţiilor a competenţelor stabilite în sarcina sa şi a normelor referitoare la etapa de susţinere a probelor de evaluare, reprezintă elemente de nelegalitate ale ordinului atacat.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a susţinut că este vorba despre exercitarea mandatului prin abuz de putere, prin emiterea unor decizii de schimbare din funcţie determinându-se întreruperea procedurii de definitivare a contractelor de achiziţii publice aflate în derulare, de inventariere a patrimoniului institutului cu încălcarea dispoziţiilor Legii contabilităţii.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin Ordinul nr. 2881 din 26 noiembrie 2010 emis de Ministrul Sănătăţii, pârâtul L.H. a fost numit începând cu data de 26 noiembrie 2010 în funcţia de manager la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani.
Din analiza actelor de la dosar, prima instanţă a constatat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, având în vedere că motivele invocate în susţinerea cazului bine justificat sunt motivele pentru care se solicită anularea ordinului, referitoare la modificarea componenţei comisiei de concurs, nerespectarea cerinţelor reglementate de Ordinul nr. 1082/2010 cu privire la desfăşurarea concursului, neîndeplinirea de către pârât a condiţiei de a depune un dosar de concurs complet, care să conţină toate documentele prevăzute de ordin, încălcarea de către comisia de soluţionare a contestaţiilor a competenţelor, ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Referitor la existenţa unei pagube iminente, judecătorul fondului a constatat că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada producerii unor perturbări grave a funcţionării autorităţii publice pârâte ca urmare a emiterii ordinului contestat, fiind vorba despre aprecieri ale reclamantului care nu au acoperire în probele administrate.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că nici presupunerea reclamantului că documentele patrimoniale ale institutului vor fi sustrase nu conferă un caracter previzibil perturbării activităţii institutului, invocată în susţinerea existenţei unei pagube iminente.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A.J.I., criticând soluţia instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului s-a arătat că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în opinia sa, împrejurările de fapt şi de drept expuse sunt de natură să inducă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.
Recurentul a mai susţinut că din actele depuse la dosar rezultă că prin executarea actului administrativ îi sunt periclitate raporturile de serviciu, în condiţiile în care a contestat în primul rând modalitatea de desfăşurare a examenului privind ocuparea portului de manager a Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti.
În motivarea recursului, reclamantul a mai arătat că a cerut suspendarea ordinului atacat, justificat şi de ştirbirea adusă prestigiului său, prin încălcarea dreptului fundamental al egalităţii de şanse, prin favorizarea contracandidatului.
În fine, recurentul a susţinut că în cauză este îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, având în vedere situaţia sa profesională, precum şi faptul că accesul său în cariera profesională poate fi stopat prin actul administrativ atacat, făcând referire şi la lipsirea sa de drepturile băneşti şi celelalte beneficii materiale oferite de treptele superioare ale domeniului medicinii.
3. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Suspendarea actelor administrative reprezintă, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă” ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [lit. ş)], iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [lit. t)] .
Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat” şi a „iminenţei producerii pagubei”.
Motivele de nelegalitate a actelor contestate, invocate de recurentul-reclamant, nu creează pentru actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată, o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a prezentat indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului contestat, iar aspectele invocate necesită o analiză pe fond a legalităţii acestora, or în cazul procedurii suspendării executării unui act administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului.
Mai precis, cu privire la motivele de recurs ce vizează condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul-reclamant, referitoare la desfăşurarea concursului, presupusa nelegalitate a documentaţiei prezentate la concurs, sunt nefondate, întrucât doar existenţa unor aspecte de vădită nelegalitate sau de caracter vădit abuziv al actului a cărui suspendare se solicită poate constitui un caz bine justificat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează condiţia „pagubei iminente”, Înalta Curte constată că această condiţie nu este întrunită, reclamantul-recurent nefăcând dovada lipsei de venituri, ci doar a diminuării drepturilor băneşti, urmând a fi despăgubit în situaţia admiterii acţiunii de fond.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant A.J.I., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A.J.I. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2984/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3005/2012. Contencios → |
|---|
