ICCJ. Decizia nr. 2950/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2950/2012
Dosar nr.2567/2/2010
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 3837 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/DI/3782 din 15 decembrie 2009 ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pe cale de consecinţă a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii, în privinţa pârâtului G.P.; totodată a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a Serviciului Român de Informaţii şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Cu privire Nota de constatare nr. S/Dl/I/3782 din 15 decembrie 2009, întocmită în cauză, a cărei nelegalitate a fost invocată, instanţa de fond a apreciat că aceasta reprezintă un act constatator întocmit de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anterior promovării acţiunii în constatare la instanţa de contencios administrativ şi nu un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 554/2004, condiţii în care a respins excepţia de nelegalitate a respectivei note.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că pârâtul G.P. a fost verificat în temeiul cererii formulate de B.G., cerere înregistrată la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sub nr. P 1577/08 din 06 august 2008, fiind, astfel, întocmită Nota de constatare DI/I/3782 din 15 decembrie 2009 în temeiul căreia a fost sesizată instanţa de contencios administrativ.
Din analiza documentaţiei instanţa de fond a reţinut că pârâtul a avut gradul de locotenent (1982), locotenent major (1985, 1986, 1987, 1988) în cadrul Inspectoratului Judeţean Suceava, Serviciul 2, iar în exercitarea atribuţiilor sale a propus avizarea negativă a numitului B.G. (raport cu propunere de avizare din 30 martie 1985, întocmit şi semnat olograf de pârât - dosar I 113964) cu privire la efectuarea unei excursii în S.U.A. în scopul de a-şi vizita fiul iar la data de 29 aprilie 1986, ca urmare a raportului întocmit de pârât cu privire la numitul B.G., casier la staţia CFR Păltinoasa, din data de 22 septembrie 1986, Securitatea oraşului Câmpulung Moldovenesc a întocmit raportul cu propunere de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe numitul B.G.
Astfel, consideră instanţa de fond că prin activităţile desfăşurate pârâtul a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale aprobate de legislaţia din acea vreme, respectiv dreptul la libera circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, dreptul la secretul corespondenţei şi dreptul la libertatea de exprimare.
A apreciat instanţa de fond că nu poate fi reţinută apărarea pârâtului în sensul că numitul B.G. avea preocupări extraprofesionale cu conţinut religios ce îi afectaseră activitatea la locul de muncă, acesta provocând un incident de cale ferată ce putea avea consecinţe grave, întrucât la momentul avizării negative a deplasării în S.U.A. şi al deschiderii dosarului de urmărire informativă acesta era casier în staţia CFR Păltinoasa.
Se mai reţine, totodată că, cu privire la numitul B.G. nu existau indicii că ar prezenta pericol pentru siguranţa naţională pentru a-i fi restrâns dreptul la circulaţie, aşa cum arată pârâtul în întâmpinarea formulată.
Curtea de apel a apreciat, astfel, că în persoana pârâtului sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 aşa că în temeiul art. 11 a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Totodată, văzând dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., instanţa de fond, constatând că pârâtul, faţă de care s-a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii, nu a căzut în pretenţii, a apreciat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de MAI şi SRI ca fiind întemeiată şi a dispus, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 3837 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul G.P., în temeiul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă, următoarele:
Astfel, printr-o primă critică formulată susţine recurentul că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile OUG nr. 24/2008 când a respins excepţia de nelegalitate a Notei de constatare întocmită de CNSAS, apreciind fără temei legal că aceasta nu are natură juridică administrativă.
Printr-o altă critică formulată recurentul invocă lipsa de temei legal a hotărârii recurate susţinând, în acest sens că, instanţa de fond, nu a observat solicitarea de probe formulată, a judecat în exclusivitate pe probele administrate de intimat, aspect de natură a-i încălca dreptul la apărare, ca parte a dreptului la un proces echitabil.
În acest sens arată recurentul că a solicitat să se administreze ca probe în apărare, ordinele şi instrucţiunile care reglementau procedurile de punere în aplicare a legislaţiei din domeniul siguranţei naţionale din acel timp şi pe baza cărora a executat activităţile la care se face referire prin cererea CNSAS. Consideră recurentul că fără cunoaşterea concretă a conţinutului acestor ordine şi instrucţiuni, adevărate mijloace materiale de probă, nu putea fi stabilit adevărul obiectiv în cauză.
Printr-o ultimă critică formulată pe fondul cauzei susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În acest sens, recurentul arată, că deşi la dosar nu existau probe în sensul limitării sau încălcării unor drepturi ale omului, instanţa de fond a interpretat cu uşurinţă modul în care s-ar fi încălcat drepturile omului, fără a indica în concret actul normativ din legislaţia română care a fost încălcat prin activitatea desfăşurată. În acelaşi timp susţine recurentul că instanţa de fond a încălcat o decizie a Curţii Constituţionale privind prevalenţa tratatelor internaţionale asupra dreptului intern atunci când motivează că s-ar fi încălcat art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la respingerea excepţiei de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/Dl/I/3782 din 15 decembrie 2009, constatând, în acord cu instanţa de fond, că respectiva notă, întocmită în baza materialului arhivistic existent în dosarele de urmărire verificate, reprezintă doar un act constatator ce nu produce efecte juridice de sine stătătoare şi care nu se circumscrie noţiunii de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
De asemenea, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză urmează a fi înlăturate şi criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cauzei, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată lucrător al securităţii orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Totodată, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, subliniază faptul că pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, nu are relevanţă cadrul legal, calitatea activităţii desfăşurate de persoanele vizate de norma legală în discuţie, singurele condiţii ce trebuiesc îndeplinite, pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, sunt deţinerea calităţii de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945 - 1989 şi desfăşurarea în această calitate, a unor activităţi care au suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.
În acest sens, Înalta Curte constată că nu este necesară, pentru o justă soluţionare a cauzei, cunoaşterea ordinelor şi instrucţiunilor indicate la modul generic în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, în baza cărora acesta şi-a desfăşurat activitatea în calitate de ofiţer de securitate, în condiţiile în care nu are relevanţă a se cunoaşte dacă recurentul-pârât şi-a desfăşurat sau nu activitatea în limitele cadrului legal de la acea dată.
Aşadar, este de necontestat că în cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat, făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor OUG nr. 24/2008, că sunt întrunite cumulativ condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, cât timp, recurentul-pârât în calitate de ofiţer de Securităţii, a desfăşurat o serie de activităţi de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională.
Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că activităţile reţinute în sarcina recurentului-pârât, cum ar fi întocmirea unui raport cu propunere de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe B.G. ca şi formularea unei propuneri de avizare negativă a cererii formulate de B.G. cu privire la efectuarea unei excursii în S.U.A. în scopul de a-şi vizita fiul, au fost de natură a îngrădi exerciţiul unor drepturi fundamentale ale persoanei vizate, respectiv dreptul la libera circulaţie, dreptul la secretul corespondenţei şi dreptul la libertatea de exprimare, drepturi ocrotite atât de legislaţia internă în vigoare la epoca faptelor dar şi de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, la care România era parte.
În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de intimatul-reclamant în actul de sesizare al instanţei de fond este confirmată de înscrisuri prin care s-a dovedit că recurentul-pârât, în calitate de ofiţer al Securităţii a desfăşurat activităţi de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate prin cererea de recurs pe fondul cauzei.
Cu privire la criticile aduse sentinţei recurate, subsumate încălcării dreptului la apărare al recurentului-pârât, se constată că susţinerile acestuia sunt, şi în această privinţă, lipsite de orice consistenţă.
Astfel, se constată că în urma cererii înregistrate la data de 22 octombrie 2010, recurentul-pârât, a beneficiat de un termen pentru a-şi pregăti apărarea la data de 29 octombrie 2010, dată la care i s-au comunicat un exemplar al înscrisurilor depuse de CNSAS în susţinerea acţiunii promovate.
Ulterior, recurentul a depus la data de 24 ianuarie 2011 întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a Serviciului Român de Informaţii, şi a solicitat, totodată, judecata cauzei în lipsă. Faptul că prin întâmpinarea formulată recurentul a indicat în probaţiune probele depuse de reclamant precum şi la modul generic, ordine şi instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operaţionale a organelor de securitate, privind măsurile preventive de securitate, privind activitatea cu reţeaua informativă etc., fără indicarea unor date de identificare ale respectivelor înscrisuri, precum şi împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin acestea, nu reprezintă o veritabilă cerere de administrare probe, asupra căreia judecătorul fondului să fi fost ţinut a se pronunţa, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Ca atare, dreptul la apărare al recurentului-pârât a fost asigurat atât din perspectiva art. 156 C. proc. civ. cât şi a art. 6 §1 CEDO, neexistând nicio bază pentru a se afirma contrariul.
Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinţei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G.P. împotriva Sentinţei civile nr. 3837 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2949/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2954/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
