ICCJ. Decizia nr. 2954/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2954/2012

Dosar nr.133/43/2011

Şedinţa publică din 13 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 13 aprilie 2011, reclamantul S.S.C. a chemat în judecată Baroul Mureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând anularea Deciziei nr. 69 din 22 februarie 2011, recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen şi obligarea pârâţilor să emită decizii în acest sens, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi acordarea de 100 RON pe zi de întârziere până la restituirea taxei de înscriere în tabloul avocaţilor de 3.000 RON.

În motivarea cererii, reclamatul a învederat că a formulat cerere de înscriere ca avocat în Baroul Mureş, cu scutire de examen, la 4 mai 2010, achitând şi suma de 3.000 RON cu titlu de taxă, iar la data de 6 ianuarie 2011 i s-a comunicat faptul că îndeplineşte condiţiile legale pentru numirea în profesie, precum şi data planificării pentru susţinerea interviului la 4 februarie 2011.

Reclamantul a mai arătat că, în realitate, interviul a constat într-un veritabil examen scris, ulterior, comunicându-i-se că, urmare a caracterului incomplet al lucrării privind verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea avocaturii, i-a fost respinsă cererea.

Reclamantul a precizat că modalitatea aleasă de verificare a cunoştinţelor încalcă prevederile statutare ale profesiei de avocat, iar respingerea solicitării sale este neîntemeiată, întrucât îndeplineşte condiţiile pentru primirea în profesie cu scutire de examen.

S-a precizat şi faptul că până la data formulării acţiunii, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu i-a comunicat modul de soluţionare a contestaţiei introduse împotriva decizii emise de Baroul Mureş.

Prin Sentinţa nr. 142 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii şi a admis acţiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 69/2011, recunoaşterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen şi obligarea pârâţilor să emită decizie în acest sens, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

De asemenea, instanţa a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 3250 RON reprezentând devalorizarea sumei de 3000 RON, pentru perioada 4 mai 2010 - 14 aprilie 2011, precum şi a sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că revine pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România culpa nesoluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei emise de Baroul Mureş, neputându-se susţine în mod întemeiat excepţia prematurităţii acţiunii, din moment de reclamantul s-a adresat autorităţii competente, formulând contestaţie la 22 octombrie 2010, la care a revenit la data de 11 martie 2011.

Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că la data formulării cererii de primite în profesie erau în vigoare prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care permiteau intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen a persoanei care a exercitat timp de cel puţin 10 ani funcţia de judecător, procuror, notar sau consilier juridic, reclamantul îndeplinind această condiţie.

Referitor la dispoziţia prevăzută de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, privind necesitatea verificării solicitantului referitor la cunoaşterea organizării şi exercitării profesiei, instanţa a reţinut că această noţiune nu poate fi contrară prevederilor Legii nr. 51/1995, act normativ cu forţă juridică superioară, stabilirea unei probe scrise, cu nota minimă de promovare minimum 7 echivalând cu un veritabil examen ce lipseşte de conţinut şi eficienţă textul art. 16 alin. (2) lit. b) din lege.

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâţi au invocat greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii în condiţiile în care nu a fost emisă o hotărâre în soluţionarea contestaţiei, dreptul reclamantului de a se adresa instanţei nefiind încă actual.

Pe fondul cauzei, pârâţii au arătat că, pentru punerea în practică a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, privind verificarea cunoştinţelor în cazul cererilor de primire în profesie a fost emisă Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 902 din 11 septembrie 2010, care prevede posibilitatea barourilor de a organiza susţinerea probei respective în formă scrisă.

Pârâţii au formulat critici şi referitor la obligarea lor la plata sumei actualizate a taxei de înscriere, menţionând că, în timpul procesului s-a făcut dovada restituirii acesteia.

Analizând actele dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, învestită cu o acţiune în anularea unui act administrativ, instanţa de contencios administrativ are a aprecia, atunci când verifică îndeplinirea procedurii prealabile prin adresarea către autoritatea ierarhic superioară dacă persoana vătămată a exprimat fără echivoc intenţia sa de anulare a actului către autoritatea emitentă, respectarea acestei condiţii de admisibilitate a acţiunii neputând fi apreciată printr-o interpretare şi aplicare excesiv formale.

În cauză, în lipsa deciziei Uniunii Naţionale a Barourilor din România privind soluţionarea contestaţiei, reclamantul s-a adresat instanţei competente, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât critica privind prematuritatea acţiunii nu are suport legal.

De menţionat că pârâta a fost sesizată cu soluţionarea contestaţiei la data de 22 octombrie 2010 şi nici până la termenul când s-a judecat recursul, 13 iunie 2012, nu a făcut dovada emiterii deciziei.

Pe fondul cauzei, susţinerea pârâţilor este de asemenea nefondată, reclamantul având atât vechimea în funcţii juridice necesară, cât şi un comportament corespunzător, încadrându-se în ipoteza prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, fapt recunoscut de altfel de pârâţi.

Referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (2) di Statutul profesiei de avocat care prevăd posibilitatea verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, instanţa de fond a reţinut în mod corect că interviul trebuie înţeles în sensul unei testări orale şi nu a unui examen scris, care prin conţinutul şi efectele sale depăşeşte sensul prevederilor Legii nr. 51/1995.

Sub acest aspect, s-a constatat justificat că pârâţii şi-au exercitat abuziv dreptul de apreciere asupra pregătirii profesionale a reclamantului, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen nefiind întemeiată.

Curtea reţine că nu prezintă relevanţă Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 902 din 11 septembrie 2010 în care se menţionează că baroul poate opta pentru ca verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei să se facă şi în formă scrisă, înscrisul respectiv fiind emis după ce reclamantul a formulat cererea de înscriere în barou.

În legătură cu plata actualizată a taxei de înscriere, criticile sunt de asemenea neîntemeiate, împrejurarea restituirii sumei constituind o problemă de executare.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Baroul Mureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei civile nr. 142 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2954/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs