ICCJ. Decizia nr. 2982/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2982/2012
Dosar nr. 384/59/2011
Şedinţa publică de la 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC A.D.P. S.A. Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, anularea parţiala a raportului de inspecţie fiscala nr. 7705 din 29 iunie 2010 si a deciziei de impunere nr. 450 din 29 iunie 2010, anularea in totalitate a deciziei nr. 1931/284 din 25 august 2010 de respingere a contestaţiei administrative pentru suma de 446.378 lei, impozit pe profit pentru anii 2007 si 2008, stabilit la cap. III, pct. 1 din R.I.F., respectiv pct. 2.1.1. (1) - parţial - din decizia de impunere şi 334.731 lei, majorări de întârziere pentru nevirarea impozitului pe profit la bugetul de stat si virarea acestuia la bugetul local, pentru perioada 2007 - 2008, stabilite la cap. III, pct. 1 din R.I.F., respectiv pct. 2.1.1. (2) - parţial - din decizia de impunere. A mai solicitat reclamanta obligarea paratei la restituirea sumelor contestate în cuantum de 781.109 lei, achitate cu O.P. nr. nr. 551 din 04 august 2010, nr. 28 din 06 august 2010, nr. 31 din 06 august 2010, respectiv nr. 28 din 06 august 2010, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că aşa cum rezultă din raportul de inspecţie fiscala nr. 7705 din 29 iunie 2010, a fost verificată cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada 01 ianuarie 2005 -31 martie 2010, inclusiv cu privire la impozitul pe profit, relativ la care s-a constatat că pentru exerciţiile financiare 2007 - 2008, aceasta avea obligaţia de a declara şi vira impozitul pe profit la bugetul statului şi nu la bugetul local, organul fiscal procedând la impunerea sumei cu acest titlu, în cuantum de 446.378 lei, pentru care s-au calculat majorări de întârziere, pana la data de 25 iunie 2010, în cuantum de 334.731 lei, conform art. 119 si 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Reclamanta a contestat actele administrativ fiscale cu privire la aceste sume, susţinând că nu a urmărit eludarea dispoziţiilor locale şi că, în opinia sa, se impunea calcularea şi virarea impozitul pe profit la bugetul local, temeiul legal, în baza căruia a procedat la virarea impozitul pe profit constituit pentru anii 2007 - 2008 la bugetul local, fiind Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, anexa nr. 1. cap. II. lit. a), pct. 1 a acestui act normativ prevede ca impozitul pe profit de la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale se face venit la bugetul local.
Mai mult, a precizat reclamanta, Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, anexa nr. 9. cap. II, lit. a). pct. 1. respectiv Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, anexa nr. 9. cap. II, lit. a). pct. 1. prevede de asemenea, că impozitul pe profit de la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale, se face venit la bugetul local.
A mai apreciat reclamanta că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora impozitul pe profit datorat de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum, şi de către societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari este venit la bugetul de stat începând cu anul 2007, fiind înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi in baza O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 15/1990, ale art. 10 şi art. 23 din Legea nr. 215/2001, opinând că autonomia locală este un principiu fundamental de funcţionare a colectivităţilor locale care presupune rezolvarea intereselor locale de către autorităţile reprezentative din unităţile administrativ teritoriale.
A mai apreciat reclamanta că o dovada în plus a faptului că, societăţile de acest tip, fac excepţie de la dispoziţiile cu caracter general referitoare la plata impozitul pe profit de către acestea, cuprinse la art. 34 alin. (13) din Legea nr. 573/2003 privind C. fisc. mai sus-menţionat, îl constituie însăşi prevederile Legii bugetelor de stat pe toţi anii, începând cu anul 2007 - 2010 care stipulează in mod expres ca veniturile bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor si municipiului Bucureşti, se constituie în primul rând din impozitul pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale. De asemenea şi Legea bugetului de stat pe anul 2011, nr. 286/2010 prevede, în mod expres că impozitul pe profit al societăţilor comerciale de sub autoritatea consiliilor locale, se face venit la bugetul local.
S-a opinat că în speţa sunt aplicabile dispoziţiile legale cu caracter special (Legea nr. 273 din 29 iunie 2006, respectiv Legea nr. 486/2006 şi Legea nr. 388/2007), acestea având prioritate faţă de dispoziţiile cu caracter general cuprinse în Legea nr. 571/2003. De altfel, s-a mai precizat, legile privind bugetele de stat se adoptă în fiecare an, toate cuprinzând această excepţie, inclusiv cele care au fost adoptate ulterior modificărilor aduse art. 34 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 prin O.U.G. nr. 110/2006.
În concluzie, reclamanta a apreciat că nu datorează sumele de bani reprezentând impozit pe profit, stabilite de către organul de control, iar în aplicarea principiului de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, nu datorează nici majorări de întârziere.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând, în esenţă, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 din C. fisc., evocând art. 34 alin. (10) C. fisc. în forma în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, de care reclamanta a beneficiat ca societate în care consiliul local este acţionar majoritar.
Cum, începând cu data de 01 ianuarie 2007 această excepţie a fost eliminată iar noua formă a articolului menţionat instituie o altă excepţie în care reclamanta nu se încadrează, pârâta a susţinut că începând,cu această dată impozitul pe profit se face venit la bugetul de stat, inclusiv în cazul reclamantei, astfel că în mod corect au fost calculate în sarcina sa sumele menţionate, cu titlu de obligaţii fiscale restante pe perioada 2007 - 2008 şi accesoriile aferente.
Prin Sentinţa nr. 273 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, instanţa dispunând anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 450 din 29 iunie 2010, anularea Deciziei nr. 1931/284 din 25 august 2010 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 7705 din 29 iunie 2010 care a stat la baza emiterii acestora în ceea ce priveşte suma de 781.109 lei reprezentând impozit pe profit şi penalităţi aferente. A fost de asemenea obligată pârâta la restituirea sumei de 781.109 lei achitată de reclamantă, precum şi la plata sumei de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 34 alin. (10) C. fisc, în forma în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, au fost modificate prin Legea nr. 343/17/07.2006, începând cu data de 01 ianuarie 2007, art. 34 alin. (13) si (131) C. fisc.
Totodată, în Anexa nr. l, cap. II la Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulteriore, în forma în vigoare de la data de 01 ianuarie 2007 şi pana în prezent, sunt menţionate „veniturile si cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor”, între acestea figurând la lit. a), pct. l „impozitul pe profit de la regiile autonome si societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale”, aceeaşi dispoziţie fiind redată întocmai şi în Anexa nr. 9, cap. II, lit. a).,pct. l la Legea nr. 486/2006, a bugetului de stat pe anul 2007 şi la Legea nr. 388/2007, a bugetului de stat pe anul 2008.
A constatat instanţa fondului că dispoziţiile legale evocate sunt dispoziţii derogatorii de la dreptul comun in materie, reprezentat de C. fisc., aceste dispoziţii din legile speciale cu forţa juridică egală aplicându-se cu prioritate, ca dispoziţii speciale, în temeiul principiului specialia generalibus derogant.
A apreciat prima instanţă că atât timp cât societatea reclamantă este o societate comerciala aflată sub autoritatea consiliului local care este acţionar majoritar, fapt necontestat în cauza, aceasta intra sub incidenţa dispoziţiilor speciale, neputând fi luată în considerare apărarea paratei.
Judecătorul fondului a constatat corespunzătoare conduita fiscala a reclamantei, apreciind că aceasta a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, astfel că actele administrative fiscale contestate în cauza, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei neplata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi accesoriile aferente se impun a fi anulate ca fiind nelegale.
Constatând culpa procesuala a pârâtei a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ, şi a obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând titlu de onorariu avocat.
Împotriva sentinţei civile nr. 273 din data de 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate şi menţinerea actelor administrative fiscale ca fiind întocmite cu respectarea prevederilor legale, respingerea capătului de cerere privitor la restituirea sumei de 781.109 lei şi respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată.
Direcţia Generală Finanţelor Publice Timiş a solicitat respingerea acţiunii reclamantei - intimate SC A.D.P. S.A. ca netemeinică întrucât obligaţia fiscală deşi a fost calculată corect şi virată în termenul legal aceasta nu a fost virată la bugetul prevăzut de textul de lege în vigoare la acea dată, prevederile art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. fiind modificate începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că pentru anii fiscali 2007 şi 2008 impozitul pe profit trebuia virat la bugetul de stat şi nu la bugetul Consiliului Local al Municipiului Timişoara, cum s-a procedat corect de către societatea contestatoare apărarea până la data de 31 decembrie 2006.
Se susţine de către recurentă că nu poate fi reţinută afirmaţia reclamantei cu privire la raportul lege generală/lege specială întrucât atât C. fisc. cât şi Legile bugetului de stat au aceeaşi forţă juridică, prevederile acestora nefiind în contradicţie, niciuna din Legile finanţelor publice locale ori ale bugetului de stat invocate de către reclamantă neprevăzând în mod expres că impozitul pe profit poate fi virat la bugetul local.
Se mai arată în motivele de recurs că reclamanta nu este regie autonomă sub autoritatea Consiliului judeţean, ci este o regie autonomă în care Consiliul local Timişoara are capital majoritar, pentru această regie normele de virare a impozitului pe profit sunt prevăzute numai de art. 34 din Legea nr. 571/2003, care obligă ca impozitul pe profit să fie virat începând cu data de 1 ianuarie 2007 la bugetul de stat.
Referitor la obligarea recurentei la restituirea sumelor de bani achitate bugetului de stat s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere având în vedere că organele fiscale au stabilit în mod corect că această sumă este datorată bugetului de stat, iar în privinţa plăţii cheltuielilor de judecată nu sunt aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ. deoarece creanţa reţinută în actele atacate este certă, culpa revenind în totalitate reclamantei, solicitând respingerea capătului de cerere privitor la obligarea recurentei la plata acestora.
În cauză a depus întâmpinare intimata SC A.D.P. S.A. Timişoara prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 34 alin. (10) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 343/2006, „Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat. Ca excepţie, impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari sunt venituri ale bugetelor locale respective”.
Prin Legea nr. 343 din 17 iulie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006 şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. i s-a dat un nou cuprins, stabilindu-se prin alin. (13) că „Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat, impozitul pe profit datorat pentru anul 2006 de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi de către societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari se declară, de regularizează şi se plăteşte la bugetele locale respective, până la data de 31 martie 2007. Dobânzile/majorările de întârziere şi amenzile înregistrate de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi de către societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari se datorează şi se plătesc potrivit legii”.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 110 din 21 decembrie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1028 din 27 decembrie 2006 şi aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2007, s-a introdus după alin. (13) al art. 34 din C. fisc. un nou alineat, alin. (131), cu următorul conţinut: „Prin excepţie de la prevederile alin. (13), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate, respectiv aprobate prin acte normative, sunt venituri ale bugetelor locale respective până la sfârşitul anului fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul acordului/contractului de împrumut”.
În acest context normativ în materie fiscală, cum prin Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 a fost eliminată începând cu data de 1 ianuarie 2007 excepţia prevăzută anterior la „art. 34 alin. (10) din C. fisc. privind virarea impozitului pe profit, a dobânzilor/majorărilor de întârziere şi a amenzilor datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari, la bugetele locale, se reţine că reclamanta, neîncadrându-se în prevederile art. 34 alin. (131) din C. fisc. introduse prin O.U.G. nr. 110/2006, datora obligaţiile fiscale principale stabilite prin actele administrativ contestate, reprezentând impozitul pe profit aferent anilor 2007 şi 2008, bugetului de stat şi nu bugetului local.
Susţinerile reclamantei în sensul că sunt aplicabile litigiului prevederile din legile bugetului de stat pe anii 2007 şi 2008, precum şi din Legea nr. 73/2006 privind finanţele publice locale, care prevăd că se fac venit la bugetele locale impozitul pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor judeţene şi locale nu sunt întemeiate, o atare interpretare neputând fi primită atâta vreme cât prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte că „în materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile C. fisc.”.
Pe de altă parte, se constată că nu pot fi incidente prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, atâta timp baza legală a vărsămintelor din impozitul pe profit de la unităţile subordonate o reprezintă dispoziţiile art. 34 din C. fisc., şi că prevederile legilor anuale ale bugetului de stat nu constituie norme speciale derogatorii de la C. fisc., fiind evident că dispoziţiile privind includerea impozitului pe profit ca sursă de venit a bugetelor locale sunt rezultatul necorelării cu prevederile Codului fiscal, care prevalează.
Reclamantei, care a achitat impozitul pe profit aferent anilor 2007 şi 2008 atât la bugetul local cât şi la bugetul de stat, nu îi poate fi imputată întârzierea la plata în favoarea bugetului de stat a sumelor datorate cu acelaşi titlu şi nu îi poate fi stabilită prin urmare obligaţia de plată a majorărilor de întârziere, în condiţiile coexistenţei în legislaţie, în perioada supusă controlului fiscal, a unor dispoziţii normative contradictorii referitoare la apartenenţa - la bugetul de stat sau la bugetul local - a impozitului pe profit, a dobânzilor/majorărilor de întârziere şi a amenzilor datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari. Or, orice lege, inclusiv în materie fiscală, trebuie să fie previzibilă, adică clară, precisă şi neechivocă.
În raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt întemeiate în parte motivele de recurs invocate în cauză, anume cele referitoare la existenţa obligaţiei legale a intimatei de a achita în favoarea bugetului de stat impozitul pe profit aferent anilor 2007 - 2008 şi la greşita anulare a actelor administrativ fiscale pentru suma de 446.378 lei reprezentând obligaţii fiscale principale, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a art. 312 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva sentinţei nr. 273 din data de 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în parte â: acţiunii formulate de reclamanta SC A.D.P. S.A. Timişoara, a anulării parţiale a Raportului de inspecţie” fiscală nr. 7705 din 29 iunie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 450 din 29 iunie 2010, şi a anulării Deciziei nr. 1931/284 din 25 august 2010 emise de pârâtă, în ceea ce priveşte suma de 334.731 lei, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit datorat pentru anii 2007 - 2008, precum şi a obligării pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş la restituirea către reclamantă a sumei mai sus precizate, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva sentinţei nr. 273 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că, admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.D.P. S.A. Timişoara în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Autoritatea de Inspecţie Fiscală.
Dispune anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. 7705 din 29 iunie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 450 din 29 iunie 2010, precum şi anularea Deciziei nr. 1931/284 din 25 august 2010 emise de pârâtă, în ceea ce priveşte suma de 334,731 lei, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit datorat pentru anii 2007 – 2008.
Obligă pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş la restituirea către reclamantă a sumei mai sus menţionată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2987/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
