ICCJ. Decizia nr. 3020/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3020/2012
Dosar nr. 10215/1/2011
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 887 din 19 mai 2011 Tribunalul Constanţa, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.F. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 35 din 16 aprilie 2010 respectiv pct. 1, 3 şi 4 cu consecinţa anulării deciziei de impunere nr. 127 din 4 februarie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la 4 februarie 2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în mod eronat s-a stabilit în sarcina reclamantei plata contravalorii impozitului pe venitul din salarii şi asimilate salariilor în sumă de 33.348 lei, astfel că a înlăturat dispoziţia organului fiscal privind majorările de întârziere aferente în valoare de 39838 lei, şi a dispoziţiei organului fiscal privind majorările de întârziere aferente în valoare de 39838 lei.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Deciziei nr. 1579 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, a admis recursul contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 887 din 19 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 12261/118/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC I.F. SA şi a modificat în tot hotărârea recurată în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata nr. 127 din 04 februarie 2010 a fost finalizat controlul efectuat de organul de inspecţie fiscală din cadrul S.A.F. – A.I.F. Constanţa care a procedat la reverificarea impozitului pe veniturile din salarii pentru perioada 2004-2008, având în vedere informaţiile transmise de D.G.F.P. Bucureşti prin adresa nr. 23261 din 24 august 2009 privind acordarea unor avantaje salariaţilor fără a fi impozitate.
Curtea de apel, a constatat că în mod greşit, prima instanţă a reţinut că informaţiile furnizate de D.G.F.P. Bucureşti prin adresa din 24 august 2009 nu ar constitui date suplimentare de natura celor indicate la pct. 102 lit. d) din H.G. nr. 1050/2004. şi care nu au fost cunoscute de către organul de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Constanţa la data efectuării primei inspecţii fiscale finalizate prin Raportul de inspecţie din data de 07 aprilie 2009, astfel că reverificarea a fost realizată în mod legal.
În ceea ce priveşte impozitul suplimentar pe venitul din salarii şi asimilate salariilor în cuantum de 33.348 lei, instanţa de recurs a reţinut că din documentele analizate atât de organele de inspecţie fiscala, cât şi de Biroul de soluţionare contestaţii a rezultat că, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2008 societatea SC I.F. SA Bucureşti a acordat în mod gratuit salariaţilor Agenţiei de Informatică Constanţa autorizaţii de călătorie pe calea ferată în interes de serviciu şi în interes personal în sumă totală de 183.874 lei, iar membrilor de familie ai acestora permise de călătorie pe calea ferată cu un număr fix de file în cuantum total de 50.417 iei.
În consecinţă, Curtea de apel, a constatat că avantajele în natură sub forma autorizaţiilor şi permiselor de călătorie acordate gratuit salariaţilor precum şi membrilor de familie ai acestora, sunt venituri impozabile pentru care societatea avea obligaţia să calculeze şi să vireze impozitul aferent.
Cu privire la argumentul conform căruia cheltuielile cu prestaţiile de odihnă şi tratament se încadrează în fondul de cheltuieli sociale în limita de 2% din fondul de salarii deductibil potrivit art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc., instanţa de recurs a apreciat că acesta nu are relevanţă întrucât respectivul articol din C. fisc. reglementează deductibilitatea acestor tipuri de cheltuieli din punct de vedere al impozitului pe profitul societăţilor comerciale, în timp ce art. 55 alin. (3) din Cod şi la pct. 71 din Normele metodologice de aplicare prevede că respectivele sume de care beneficiază salariaţii sunt avantaje în bani care se includ în calculul venitului impozabil al acestora şi se impozitează din punctul de vedere al impozitului pe venitul din salarii.
Conchizând, Curtea de apel, a constatat că, întrucât în sarcina societăţii s-a reţinut ca fiind datorat debitul în sumă de 33.348 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, potrivit principiului de drept potrivit cu care accesoriul urmează principalul, aceasta datorează şi majorările de întârziere în sumă de 39.838 lei.
Împotriva deciziei nr. 1579/CA/2011 pronunţată la data de 13 decembrie 2011 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire SC I.F. SA, prin care s-a solicitat, în temeiul prevederilor art. 322 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ., a se constata că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, a se dispune anularea deciziei pronunţate la data de 13 decembrie 2011 de către Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 12261/118/2010 şi a se dispune obligarea intimatei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
Revizuenta a învederat, prin motivele cererii de revizuire, că decizia nr. 1579/CA/2011 pronunţată la data de 13 decembrie 2011 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contravine mai multor hotărâri judecătoreşti devenite irevocabile, respectiv deciziei nr. 3162 din data de 15 octombrie 2010 a Tribunalului Galaţi, deciziei nr. 1626 din data de 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj, şi deciziei nr. 1872/ CA din data de 9 decembrie 2010 a Tribunalului Braşov.
A precizat revizuenta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ., anume: existenţa prealabilă a mai multor decizii irevocabile, respectiv nr. 3162 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Galaţi, nr. 1626 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj, şi nr. 3059/ R din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal; existenţa deciziei definitive pronunţată la data de 13 decembrie 2011 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 12261/118/2010, ce este potrivnică hotărârilor judecătoreşti menţionate anterior; toate cele patru hotărâri judecătoreşti definitive sunt date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi având aceiaşi calitate; existenţa contrarietăţii între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti în discuţie, în sensul că prin decizia nr. 1579/CA/2011 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit caracterul nedeductibil al cheltuielilor reglementate de art. 55 alin. (4) din C. fisc. şi respectiv de art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc., iar prin celelalte hotărâri judecătoreşti s-a stabilit caracterul deductibil al cheltuielilor reglementate de art. 55 alin. (4) şi respectiv de art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele expres prevăzute de textul art. 322 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ.
În litigiu, s-a relevat, nu se poate vorbi de existenţa unei triple identităţi de părţi, obiect şi cauză, celelalte trei dosare soluţionate irevocabil şi invocate de reclamantă vizând acte administrativ-fiscale diferite precum şi părţi diferite. De asemenea, s-a învederat că reclamanta a folosit sentinţele pronunţate de Tribunalele Galaţi, Dolj şi Braşov ca practică judiciară în dosarul nr. 12261/118/2010 deoarece, dacă ar fi fost îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză ar fi invocat fără îndoială excepţia puterii lucrului judecat. Ori, finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului lucrului judecat, respectiv de a retracta o hotărâre judecătorească definitivă care se vădeşte a fi greşită în raport de existenţa unei alte hotărâri judecătoreşti definitive.
În cauză a formulat întâmpinare şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de art. 322 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ., anume: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice; existenţa unei triple identităţi de părţi, obiect şi cauză; să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat în următoarele cauze care au precedat primul dosar soluţionat.
A susţinut intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor invocate drept contradictorii, ci verifică doar dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, şi în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Instituţia autorităţii de lucru judecat, a mai arătat intimata, nu putea fi invocată de revizuentă în cauzele aflate pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Craiova şi Curţii de Apel Braşov, întrucât în fiecare din aceste cauze au fost contestate acte administra tiv-fiscale diferite, emise de instituţii diferite, neputând fi îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Revizuirea este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 punctul 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Principial, motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ. sancţionează încălcarea principiului lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare din părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri.
Se reţine, în litigiu, că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ., anume: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice; existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
Astfel, se constată, în primul rând, că hotărârile judecătoreşti la care se face referire în cererea de revizuire - anume, sentinţa nr. 1626 din data de 16 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia de contencios administrativ şi fiscal (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 784 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal), sentinţa civilă nr. 3162 din data de 15 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia comercială (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2749 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal), sentinţa civilă nr. 1872/ CA din data de 9 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3059/ R din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ), şi decizia civilă nr. 1579/ CA din data de 13 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 12261/118/2010 (prin care a fost admis recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi a fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 887 din data de 19 mai 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei formulată de reclamanta SC I.F. SA), nu sunt potrivnice, în sensul legii, ele necuprinzând, în dispozitivul lor, măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.
În al doilea rând, se reţine că nici condiţia identităţii de părţi şi obiect nu este prezentă în litigiu, întrucât în cele patru litigii în care revizuenta a avut calitatea de reclamantă au fost chemate în judecată în calitate de pârâte autorităţi publice locale diferite, anume Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice a judeţelor Dolj, Galaţi, Braşov şi Constanţa, iar pe de altă parte în fiecare proces s-a dedus judecăţii acte administrativ - fiscale distincte (decizia de impunere nr. 128 din data de 20 mai 2009 şi decizia nr. 437 din 29 iulie 2009 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, decizia de impunere nr. 590 din 29 iulie 2009 şi decizia nr. 317.din 11 decembrie 2009 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, raportul de inspecţie fiscală nr. 6851 din data de 1 octombrie 2009 şi decizia nr. 9525 din data de 21 decembrie 2009 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov, respectiv decizia de impunere nr. 127 din data de 4 februarie 2010 şi decizia nr. 35 din data de 16 aprilie 2010 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa).
In raport de cele mai sus arătate, precum şi de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, urmează a se dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 1579/ CA din data de 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată de revizuenta SC I.F. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC I.F. SA împotriva Deciziei nr. 1579/ CA din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3016/2012. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 3044/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
