ICCJ. Decizia nr. 2987/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2987/2012
Dosar nr. 8735/2/2009
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare şi de ministerul apărării naţionale, anularea în tot a Ordinului de zi nr. 14 din 22 ianuarie 2007 emis de către secţia parchetelor militare, şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale începând cu data de 01 decembrie 2006 şi până la data de 01 martie 2007.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că începând cu anul 1979 şi-a exercitat activitatea ca subofiţer la secţia parchetelor militare din cadru Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin Hotărârea nr. A16319/2003 a Comisiei de selecţie a structurilor centrale subordonate ministrului apărării naţionale, a fost propus pentru înaintarea în gradul de plutonier adjutant principal, începând cu data de 30 iunie 2003, având calificativul „foarte bun” în perioada 1997 - 2002.
A mai arătat reclamantul că deşi a fost avansat la gradul de plutonier adjutant principal, corespunzător căruia trebuia să primească un coeficient de ierarhizare de 1,90, nu i-a fost modificat coeficientul de ierarhizare, acesta rămânând în continuare la valoarea de 1,85, valoare corespunzătoare gradului de plutonier adjutant.
De asemenea, reclamantul a arătat că, prin ordinul de zi pe unitate nr. 14 din 22 ianuarie 2007 a fost modificat parţial ordinul de zi pe unitate din data de 18 ianuarie 2007 în cuprinsul căruia se prevăzuse o valoare de 2,90 a coeficientului de ierarhizare corespunzător gradului de plutonier adjutant principal.
Prin Sentinţa civilă nr. 406 din 17 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, a declinat competenţa soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 2345 din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 2370 din 06 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare, în vederea verificării stadiului de soluţionare al adresei S29 din 29 ianuarie 2007, statuând şi asupra netemeiniciei excepţiei tardivităţii.
Prin Sentinţa nr. 425 din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, şi de Ministerul Apărării Naţionale şi a anulat Ordinul de zi nr. 14 din 22 ianuarie 2007 a secţiei parchetelor militare, obligând pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să plătească reclamantului diferenţele salariale aferente perioadei 01 decembrie 2006 - 01 martie 2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cuprinsul ordinului contestat nu se motivează temeiul de fapt şi nici de drept pe baza căruia s-a operat modificarea coeficientului de ierarhizare, ci doar că la baza măsurii luate a stat „lucrarea Ministerului Apărării – Direcţia Financiar Contabilă nr. A250 din 12 ianuarie 2006, înregistrată la secţia parchetelor militare sub nr. A23 din 19 ianuarie 2007”.
Judecătorul fondului a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în forma în vigoare la data de 30 iunie 2003, ofiţerii se numesc, de regulă, în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade egale sau mai mari cu cel mult două trepte faţă de cele pe care le au.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamantul avea vocaţia de a fi numit într-o funcţie corespunzătoare gradului obţinut încă de la data de 30 iunie 2003, cu majorarea salarizării, neputându-i-se imputa acestuia inexistenţa unei funcţii corespunzătoare în statul de funcţii.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că în condiţiile în care, prin Ordinul de zi din 18 ianuarie 2007 al Procurorului Militar Şef al secţie parchetelor militare, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, i s-a stabilit în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 138/1999, un coeficient de ierarhizare de 2,90, cererea reclamantului este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţei au formulat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, şi Ministerul Apărării Naţionale.
Recurentul Ministerul Public, Parchetul pe de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a formulat următoarele motive de recurs:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii acţiunii, având în vedere faptul că la data emiterii ordinului contestat erau în vigoare dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia reclamantul trebuia să conteste actul administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării respectivului act, la autoritatea administrativă emitentă şi, ulterior, să se adreseze tribunalului tot în termen de 30 de zile de la data comunicării răspunsului sau de la expirarea termenului pentru soluţionarea reclamaţiei sale administrative;
- instanţa de fond a dispus în mod nelegal, anularea actului atacat, având în vedere că în urma restructurării intervenite în statul de funcţii al Ministerului Apărării funcţia pe care era încadrat reclamantul, corespunzătoare gradului său, a fost desfiinţată, astfel că acesta a fost încadrat într-una din funcţiile existente în cadrul Secţiei Parchetelor Militare;
- instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la plata către reclamant a diferenţelor salariale aferente perioadei 1 decembrie 2006 – 1 martie 2007, având în vedere faptul că această instituţie are calitatea de ordonator terţiar de credite, ordonatorul principal fiind Ministerul Apărării.
În drept, motivele de recurs invocate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
La rândul său, Ministerul Apărării Naţionale a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 75 din Legea nr. 80/1995, acest text de lege referindu-se la ofiţeri, nu la subofiţeri, cum este cazul reclamantului. Totodată, art. 9 din Legea nr. 138/1999 se referă la solda de grad a cadrelor militare, nu la gradul funcţiei, instanţa făcând o confuzie între cele două noţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte, constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, aceasta nu mai poate fi invocată în acest stadiu procesual, având în vedere că printr-o decizie irevocabilă, decizia nr. 2370/2009 a acestei instanţe, s-a dispus casarea sentinţei civile nr. 2345/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, pentru suplimentarea unor probatorii.
În privinţa fondului cauzei, în mod corect a reţinut Curtea de Apel, incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit cărora „În Ministerul Apărării Naţionale cadrele militare se numesc în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade egale sau mai mari cu cel mult o treaptă decât cele pe care le au”. Aceasta era forma în vigoare a legii la momentul la care intimatul a fost înaintat în gradul de plutonier adjutant principal, iar dispoziţiile legale fac referire la „cadrele militare” în sens general, fără a distinge după cum acesta se încadrează în categoria ofiţerilor sau a subofiţerilor.
Forma iniţială a art. 75 din Legea nr. 80/1995 a fost modificată prin O.U.G. nr. 90/2001, când a fost introdus alin. 2 a cărui primă teză este în sensul citat anterior.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, de a fi obligat la plata diferenţelor salariale recursul este nefondat, calitatea de ordonator terţiar de credite a acestei instituţii neavând relevanţă în speţă, hotărârea judecătorească fiind opozabilă şi ordonatorului principal de credite, Ministerul Apărării Naţionale. Calitatea procesuală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, este determinată, în cauză, de calitatea sa de emitent al actului administrativ atacat, Ordinul nr. 14 din 22 ianuarie 2007.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare şi Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 4251 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2982/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3014/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
