ICCJ. Decizia nr. 3044/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3044/2012
Dosar nr. 55/35/2012
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.E. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 140260 din data de 07 decembrie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii prin care a solicitat anularea respectivei deciziei şi a Deciziei nr. 147931 din data de 29 iunie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, Biroul Soluţionare Contestaţii, decizii pe care reclamantul le consideră netemeinice şi nelegale.
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a arătat că după întocmirea deciziei de impunere, care are la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. 140259 din 07 decembrie 2010, pârâta a solicitat Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, notarea în favoarea sa a sechestrului asigurător, pentru suma de 649.151 lei, asupra unui nr. de 17 imobile, proprietatea reclamantului, cerere admisă de O.C.P.I. Satu Mare.
Cu toate că reclamantul a învederat faptul că a contestat decizia de impunere pe care o consideră netemeinică şi nelegală, pârâta, prin organele sale, a continuat procedura executării silite.
Prin Încheierea din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cele două condiţii impuse în mod cumulativ de art. 14 trebuie analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă producerea unei pagube în cazul particular dedus judecăţii.
Or, în speţa de faţă, cazul bine justificat este motivat de reclamant prin prisma motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie invocate în cuprinsul acţiunii în anulare. Numai că aceste motive presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei şi nu se circumscriu condiţiei prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004.
Ca atare, reţinând că reclamantul nu a invocat în susţinerea cazului bine justificat împrejurări legate de starea de fapt şi de drept din a căror examinare sumară să rezulte o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, limitându-se să facă trimitere la motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea acţiunii în anulare, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a reţinut că din examinarea sumară a actelor fiscale contestate de reclamant, aparenţa de legalitate pare să opereze în favoarea organelor fiscale, care anterior întocmirii actelor fiscale au solicitat de la Primăria Vetiş relaţii referitoare la categoria de folosinţă a terenurilor ce au făcut obiectul tranzacţiilor încheiate de reclamant.
S-a apreciat de către instanţa de fond că nici condiţia referitoare la paguba iminentă nu este îndeplinită, notarea sechestrului asigurător asupra unor imobile neavând semnificaţia scoaterii la vânzare a acestora în vederea recuperării obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul M.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.
În motivarea recursului recurentul susţine că din argumentele de fapt şi de drept invocate rezultă indicii serioase privind nelegalitatea actului a cărui suspendare se solicită.
Prezumţia de legalitate este răsturnată, temporar, de aparenţa de ilegalitate, în cauză fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, prevăzută de art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
Paguba iminentă ce o poate invoca persoana vătămată în cererea de suspendare a executării constă în producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil şi a cărei posibilitate de producere se poate evita prin suspendarea actului respectiv.
Recurentul precizează că împotriva sa organele administrativ fiscale au demarat procedura executării silite, ce ar putea avea drept consecinţă vânzarea bunurilor de care dispune şi, implicit, prin acest fapt, producerea unor prejudicii greu de recuperat, în cazul în care în urma soluţionării favorabile a acţiunii sale ar fi necesară restabilirea situaţiei anterioare şi întoarcerea executării silite.
De asemenea, mai susţine că aplicarea acestei măsuri are un efect şi un impact negativ major asupra patrimoniului său şi asupra mijloacelor sale de subzistenţă.
Necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută şi în plan european.
Potrivii Recomandării R(89) 8 din 13 septembrie 1989 adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, aplicabilă şi în România, se impune o astfel de protecţie jurisdicţională întrucât autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor.
Pe de altă parte, prin suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, bugetul de stat nu este afectat.
Recurentul mai arată că prin instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor sale, organul fiscal are siguranţa onorării obligaţiilor fiscale de către acesta, în ipoteza în care acţiunea de fond ar fi respinsă.
Examinând cauza şi încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat” presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Raportat la probele administrate, Înalta Curte, apreciază că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Simpla afirmaţie a reclamantului potrivit căreia prin aducerea la îndeplinire a actului administrativ i-ar produce un prejudiciu imposibil de înlăturat fără ca acesta să fie dovedit, nu poate fi primită.
Aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, afirmaţia că prin chiar cuantumul sumei impuse, s-ar perturba grav activitatea societăţii comerciale nu conduce implicit şi automat la concluzia îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.
Recurentul a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare şi Recomandarea (89) 8 a Comitetului de Miniştri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecţie care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societăţii, ale destinatarului actului şi ale terţelor persoane.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E., împotriva Încheierii din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3020/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3046/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
