ICCJ. Decizia nr. 3001/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta P.T., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 289/N/2001, situat în Craiova, str. Sărarilor, nr. 79 Bis, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 289/N/2001 situat în Craiova, str. Sărarilor, nr. 79 Bis, astfel că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 6 ani de la emiterea Dispoziției este nejustificată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentința nr. 339 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de sesizare și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.T. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, strada Sărarilor, nr. 79 Bis, Jud. Dolj, conform Dispoziției nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Totodată, Curtea de apel a respins atât capătul de cerere privind daunele cominatorii, cât și cererea de chemare în garanție a Primarului Municipiului Craiova.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ, astfel că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din legea 554/2004 pentru a se putea dispune sesizarea instanței de contencios cu excepția de nelegalitate invocată în cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (289/N/2001), autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 10 februarie 2005.
Având în vedere că dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptățirea reclamantei a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, la data de 06 aprilie 2006, judecătorul fondului a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în speță, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la daune cominatorii, instanța de fond a constatat că acesta este nefondat întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Având în vedere că pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a căzut în pretenții materiale față de reclamantă, prima instanță a respins cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă.
2. Calea de atac exercitată împotriva Sentinței nr. 339 din 21 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304' C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte:
în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de sesizare cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 4643/2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în speță existând o dependență evidentă între soluționarea pe fond a litigiului și dispoziția a cărei nelegalitate a fost invocată.
De asemenea, recurenta a mai arătat că dispoziția emisă de Primăria Municipiului Craiova este un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, prin urmare este admisibilă sesizarea instanței cu excepția de nelegalitate a acestui act.
Recurenta a criticat, de asemenea, dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greșită, în condițiile în care s-a constatat că dosarul reclamantei nu cuprinde toate actele care să facă dovada dreptului de proprietate asupra dosarului.
De asemenea, în opinia recurentei, instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
l.Argumente de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. Sărarilor, nr. 79 Bis, imposibil de restituit în natură.
Notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin Dispoziția nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova care a dispus a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat sub nr. 289/N/2001 .
în ceea ce privește criticile din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la Dispoziția nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că dispoziția emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în "Excepția de nelegalitate. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție 2009", Ed. Hamangiu, București, 2011).
în ceea ce privește fondul cauzei, înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.
Susținerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul nu este complet, nu poate fi primită și nu este de natură a deroga instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).
Pentru considerentele arătate, înalta Curte a constatat că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3012/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3011/2012. Contencios → |
|---|
