ICCJ. Decizia nr. 2996/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 8980 din 28 octombrie 2011 prin care s-a dispus măsura încetării raporturilor de serviciu prin eliberarea sa din funcția publică de execuție, inspector grad profesional asistent principal gradația 4, clasa de salarizare 47.
Totodată, reclamanta a solicita anularea Ordinului nr. 8980/2011 și a actelor administrative care au stat la baza emiterii acestui ordin, precum și obligarea pârâtei atât la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reluarea raporturilor de serviciu, cât și la plata unor despăgubiri bănești reprezentând drepturile salariale de care a fost privată ca urmare a emiterii ordinului, începând cu data de 08 august 2011.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că ordinul atacat nu este motivat, iar măsura încetării raporturilor sale de serviciu a fost precedată de măsura punerii la dispoziția unității care este o măsură abuzivă și nelegală.
Cu privire la caracterul iminent al prejudiciului, reclamanta a arătat că pierderea locului său de muncă este de natură a-i crea un prejudiciu material, viitor și sigur.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca nefondată.
2. Hotărârea Curții de apel
Prin Sentința nr. 100 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a furnizat suficiente elemente care la o sumară analiză să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat.
Astfel, prima instanță a constatat că este nefondată susținerea reclamantei potrivit cărei prin punerea sa la dispoziția unității s-ar crea o aparență de nelegalitate, legalitatea ordinului de punere la dispoziție urmând a fi analizată cu ocazia soluționării fondului.
Având în vedere că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că nu mai este necesară analiza îndeplinirii condiției prevenirii unei pagube iminente.
3.Recursul reclamantei
împotriva Sentinței nr. 100 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta L.A., apreciind că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în privința legalității Ordinului nr. 8980 din 28 octombrie 2011 există o serioasă îndoială având în vedere că acest ordin este rezultatul unei proceduri de reorganizare a ANV ce avea să fie dispusă în baza unor acte administrative nule de drept, în baza unor proceduri derulate cu nerespectarea prevederilor legale.
Recurenta a mai susținut că o îndoială serioasă există asupra legalității există și în privința Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, acte, care deși au caracter normativ, totuși nu au fost publicate în M. Of., fiind astfel încălcate prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și ale HG nr. 611/2008.
De asemenea, recurenta a precizat că în cauză este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, în condițiile în care prin încetarea raporturilor de muncă i se creează un prejudiciu viitor, material și sigur.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1 .Argumente de fapt și de drept relevante
Așa cum s-a reținut și prin expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul nr. 8980/2011 emis de Președintele A.N.V. s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea reclamantului din funcția publică deținută începând cu data de 22 octombrie 2011, în condițiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999.
Ordinul nr. 8980/2011 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F.
La emiterea ordinului au fost avute în vedere:
Dispozițiile Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale; prevederile Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor, aparat central și structuri subordonate; avizele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 895.341 din 29 iunie 2011 și nr. 896.404 din 04 iulie 2011 înregistrate la Autoritatea Națională a Vămilor cu nr. 36.373 din 29 iunie 2011 și nr. 37.516 din 04 iulie 2011; preavizul nr. 38.808/2011; lista funcțiilor publice vacante corespunzătoare puse la dispoziție pentru a opta în vederea numirii în una din funcțiile publice; opțiunea persoanei în cauză pentru ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de inspector vamal grad profesional asistent la Compartimentul Echipe Mobile din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Vamale Craiova;
Luând în considerare înscrisurile depuse la dosar, înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege.
Conform acestei norme juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speței pot fi identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenței dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei.
Cu referire concretă criticile formulate de recurent împotriva sentinței adoptate de judecătorul fondului, fără a păși la efectuarea unei analize care ar depăși limitele sumare ale procedurii suspendării executării actului administrativ, înalta Curte reține că scopul publicării unei norme administrative în M. Of., în temeiul art. 11 din Legea nr. 24/2000, este acela de a o aduce la cunoștința destinatarilor. Or, recurenta -reclamantă, în calitatea sa de funcționar public în cadrul unei structuri a autorității vamale, pe care a deținut-o până la eliberarea din funcție, nu poate pretinde necunoașterea Ordinelor nr. 2406 și 2407/2011, prin care au fost aprobate structurile organizatorice și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor și ale structurilor deconcentrate ale acestora, precum și regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual, de vreme ce și-a exprimat opțiunea pentru un post din noua structură organizatorică și s-a înscris la examenul de testare profesională, contestând actul de eliberare din funcție după ce a fost respinsă la testare.
De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu judecătorul primei instanțe, înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea nepublicării celor două ordine în M. Of.
Celelalte argumente, privind nelegalitatea derulării procedurilor de reorganizare a autorității și de recrutare a funcționarilor publici în raport cu prevederile corespunzătoare cuprinse în art. 55,56,57,99 și 100 din Legea nr. 188/1999 și în legislația secundară, nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.
în ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument, constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.
2. Temeiul legal al soluției adoptate in recurs.
Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2998/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2994/2012. contencios → |
|---|
