ICCJ. Decizia nr. 3012/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții F.L., S.A., C.M., V.B., I.M., M.V., N.C., P.C., U.S., M.D.O., M.A., D.M., C.M., B.G., B.V., S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D., B.C., P.C.E., M.D., T.N., M.D., S.C., C.L., D.C., A.N., B.C., D.M., H.P., V.B., C.B., S.A.D.C.l.D., D.M., H.M., G.R.A.C., C.M., P.A.M., M.C.M., P.I., J.M., N.M.C., A.E.M., S.C., M.A.D., T.I., V.C.V., U.A.M., M.L.I., I.F.C., M.P., I.M.C., M.L., R.M., C.D., T.R.E., A.O., C.V., T.E.E., G.M.M., B.C., C.M., A.M., B.L., C.M., G.B., I.V., I.M.T., S.I.S., S.M.G., T.P.G., V.I., A.I.E., N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C., U.I.C., B.R.C., M.G., C.A.M., M.O.G., P.I., N.M., E.O. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul Finanțelor Publice: revocarea în totalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1870/C din 23 martie 2010, în sensul înlăturării diminuării cu 25% aplicată în perioada 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, în ceea ce privește cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de încadrare/salariilor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salari ale ale judecătorilor, asistenților judiciari și personalului din cadrul serviciilor de probațiune de pe lângă tribunale; - obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate efectiv pentru perioada 03 iulie 2010-31 decembrie 2010, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație existent la data punerii efective în executare; obligarea pârâtului Tribunalul Neamț de a efectua mențiunile corespunzătoare privind înlăturarea diminuării de 25% în carnetele de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că măsura diminuării indemnizației cu 25% este contrară Constituției, Convenției Europene a drepturilor Omului, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Cartei sociale Europene și deși era aparent temporară, tinde să se permanentizeze și este de natură să aducă atingere unui bun în sensul normelor europene.
2. Hotărârea Curții de apel
Prin .Sentința nr. 2044 din 15 martie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanții F.L., S.A., C.M., V.B., I.M., M.V., N.C., P.C., U.S., M.D.O., M.A., D.M., C.M., B.G., B.V., S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D., B.C., P.C.E., M.D., T.N., M.D., S.C., C.L., D.C., A.N., B.C., D.M., H.P., V.B., C.B., S.A.D.C.l.D., D.M., H.M., G.R.A.C., C.M., P.A.M., M.C.M., P.I., J.M., N.M.C., A.E.M., S.C., M.A.D., T.I., V.C.V., U.A.M., M.L.I., I.F.C., M.P., I.M.C., M.L., R.M., C.D., T.R.E., A.O., C.V., T.E.E., G.M.M., B.C., C.M., A.M., B.L., C.M., G.B., I.V., I.M.T., S.I.S., S.M.G., T.P.G., V.I., A.I.E., N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C., U.I.C., B.R.C., M.G., C.A.M., M.O.G., P.I., N.M., E.O., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că diminuarea salariului s-a făcut în temeiul Legii nr. 118/2010, fiind dispusă ca o măsură temporară, menită să asigure restabilirea echilibrului bugetar, iar prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale menționate sunt constituționale.
S-a arătat în considerentele sentinței atacate că afirmația potrivit căreia această diminuare tinde să se permanentizeze are un caracter speculativ, neexistând certitudine cu privire la o astfel de intenție a legiuitorului, iar, în măsura în care diminuarea salariului se permanentizează sunt sancționabile actele prin care se dispune prelungirea măsurii.
în fine, în ceea ce privește conformitatea normei interne cu dispozițiile dreptului internațional, prima instanță a constatat că salariul este un drept câștigat doar în ceea ce privește salariul pentru trecut și nimic nu împiedică statul ca, pentru viitor, în raport de situația economică de la un moment dat, să modifice politica de salarizare a personalului bugetar.
3. Recursul declarat în cauză
împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții F.L., S.A., C.M., V.B., I.M., M.V., N.C., P.C., U.S., M.D.O., M.A., D.M., C.M., B.G., B.V., S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D., B.C., P.C.E., M.D., T.N., M.D., S.C., C.L., D.C., A.N., B.C., D.M., H.P., V.B., C.B., S.A.D.C.l.D., D.M., H.M., G.R.A.C., C.M., P.A.M., M.C.M., P.I., J.M., N.M.C., A.E.M., S.C., M.A.D., T.I., V.C.V., U.A.M., M.L.I., I.F.C., M.P., I.M.C., M.L., R.M., C.D., T.R.E., A.O., C.V., T.E.E., G.M.M., B.C., C.M., A.M., B.L., C.M., G.B., I.V., I.M.T., S.I.S., S.M.G., T.P.G., V.I., A.I.E., N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C., U.I.C., B.R.C., M.G., C.A.M., M.O.G., P.I., N.M., E.O., criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie, în temeiul art. 3041C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu au fost privați de dreptul de folosință al bunului lor reprezentat de procentul de 25% din salariu, întrucât deși diminuarea a avut aparent un caracter temporar, prin indicarea unui anumit interval de timp, în realitate trimiterea a la dispozițiile Legii nr. 118/2010 și adoptarea ulterioară a Legii nr. 285/2010 conduce la concluzia transformării restrângerii temporare într-una definitivă cu caracter definitiv.
Recurenții-reclamanți susțin, în esență, că, prin măsura contestată, se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. In motivarea încălcării dispozițiilor citate, se arată că, întrucât noțiunea de bun îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat cu valoare economică"
în motivarea căii de atac, recurenții au mai arătat că, întrucât dreptul salarial al magistraților constituie un drept de proprietate, în sensul Convenției și al Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acestuia prin diminuare cu 25%, echivalează cu o expropriere.
Recurenții, în susținerea recursului, au invocat jurisprudența Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni și a Curții Constituționale, apreciind că, în cazul în care instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, conținând dispoziții mai puțin favorabile, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
în concluzie, recurenții-reclamanți au arătat că în condițiile în care o categorie profesională larga, cea a angajaților din sistemul privat, și-au păstrat în întregime cuantumul anterior al salariului, argumentele prezentate în Legea nr. 118/2010 și nr. 285/2010, nu sunt suficiente pentru a justifica faptul că ar fi existat o relație de proporționalitate, care ar justifica o diferență de tratament compatibilă cu exigențele art. 14 din Convenție.
3. Hotărârea instanței de recurs
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente.
în cauză, inclusiv cele ale art. 304, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
în esență, prin criticile din recurs, recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că măsura reducerii drepturilor salariale cu 25% dispusă prin Legea nr. 118/2010 nu contravine dreptului consacrat de art. 1 din Protocolul adițional nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului, invocând, sub acest aspect, și numai în fața instanței de recurs nerespectarea interdicției referitoare la munca forțată statuată în Convențiile Organizației Internaționale a Muncii, ratificate de România.
înalta Curte constată că instanța de fond a realizat, prin prisma jurisprudenței CEDO, o corectă evaluare a pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 1 Protocolul adițional nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului.
Măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 și ulterior prin Legea nr. 285/2010, nu poate fi privită însă ca o privare de bunuri, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu dispozițiile art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1.
Deosebit de existența unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept fundamental al recurenților, este de necontestat că măsura temporară de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât această măsură nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a fost luată prin lege în vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.
Sub acest aspect, mai trebuie precizat că în jurisprudența Curții, respectiv cauza Broniowskic. Polonia, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară.
In materia drepturilor salariale ale personalului bugetar ne aflăm în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general, legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.
în același sens, se reține și faptul că CEDO a statuat că statelor le este recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra politicilor salariale privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat, precum și în materie de legislație socială (cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, par. 23; cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 45).
Cu privire la raportul de proporționalitate, înalta Curte reține că există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului) și scopul legitim urmărit (restabilirea echilibrului bugetar) și că există un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului (aceeași fiind și opinia exprimată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1155/2011 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010).
Astfel, se apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați vizați.
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidență tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3226/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3001/2012. contencios → |
|---|
