ICCJ. Decizia nr. 3055/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3055/2012
Dosar nr. 3078/2/2011
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii C.A., G.F., C.G. şi C.M., au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţionala pentru Cetǎţenie solicitând următoarele:
- obligarea autorităţii administrative la emiterea actului administrativ privind soluţionarea şi avizarea în regim de urgenţă la primul termen de lucru a Comisiei după data depunerii prezentei, a cererilor cu privire la redobândirea Cetăţeniei Române solicitate în baza Legii 21/1991 şi înaintarea raportului Comisiei însoţit de cererea de redobândire preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie;
- emiterea în termen de 30 de zile de la data avizării dosarului în Comisie cu aviz pozitiv şi comunicarea de îndată a ordinului de redobândire a cetăţeniei române semnat prin ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind necesar la programarea pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de România, în caz de avizare pozitivă a cererii de redobândire a cetăţeniei române;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au depus cerere împreună cu actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei romane la Bucureşti în data de 16 septembrie 2010 (dosar nr. 144464).
La data de 17 februarie 2011 au revenit cu o petiţie. 7068/ A.N.C. având acelaşi obiect. La acea dată li s-a comunicat doar că dosarul a fost înaintat Comisiei, dar până în prezent nu a fost soluţionat.
Pârâta prin întâmpinare, a solicitat disjungerea cauzei, iar, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că solicită instanţei disjungerea acţiunii, pentru fiecare reclamant în parte, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, prevăzute de art. 47 C. proc. civ., deoarece fiecare dintre reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile Legii 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat câte o cerere separată de redobândire a cetăţeniei române, constituindu-se dosare distincte (aflate în stadii diferite de soluţionare), lucru imperios necesar având în vedere caracterul personal al informaţiilor furnizate în vederea soluţionării lor.
Prin sentinţa civilă nr. 4820 din 2 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia netimbrării, a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanţii C.A. şi G.F., a admis cererea reclamanţilor C.G. şi C.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române, să emită şi să comunice reclamanţilor ordinul de redobândire a cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, şi a obligat pe pârâtă la 1.008,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii C.G. şi C.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii C.A. şi G.F. au fost citaţi fiecare cu menţiunea de a timbra cererea de chemare în judecată însă aceştia nu şi-au îndeplinit această obligaţie, astfel că în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997, Curtea de apel a a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea acestora ca netimbrată.
Din probele administrate, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei C.M. a fost înregistrată sub nr. 51332/RD/2010 în data de 30 septembrie 2010, iar cererea reclamantului C.G. a fost înregistrată sub nr. 51331/RD/210 în data de 30 septembrie 2010.
Curtea de apel a considerat că, în speţă, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/204, termen în care pârâta trebuie să soluţioneze cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române, să emită şi să comunice reclamanţilor ordinul de redobândire a cetăţeniei române.
Pe de altă parte, ca urmare a faptului că pârâta a căzut în pretenţii în urma admiterii cererii reclamanţilor, prin nerespectarea termenului de 5 luni, în baza art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a obligat pârâta la 1.008,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii C.G. şi C.M.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Autoritatea Naţională pentru cetăţenie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.
În motivarea recursului se arată că cererile reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române au fost înregistrate la secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie sub nr. 51332/RD/2010 în data de 30 septembrie 2010 (C.M.), respectiv 51331 RD 2010 în data de 30 septembrie 2010 (C.G.).
Conform dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea 21/1991, Preşedintele comisiei a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit b) şi e), şi impuse de art. 11 din Legea cetăţeniei române, stabilind termenul din 27 februarie 2011 pentru analizarea cererilor. La acest termen, constatând că instituţiile abilitate nu au comunicat Comisiei relaţiile solicitate cu privire la cererea reclamanţilor, a fost dispus un nou termen de analizare a dosarelor, cel din 05 octombrie 2011. Prin urmare, Comisia pentru cetăţenie va verifica cererile de redobândire a cetăţeniei române depuse de petentii C.M. şi C.G. la data de 05 octombrie 2011.
Recurenta susţine că este eronată constatarea instanţei de fond, cum că termenul de 5 luni este unul de soluţionare a cererii, nu unul de analizare sau verificare.
Concluzia ce se desprinde este aceea că instanţa de fond a dat textului legal o interpretare neconformă sensului real al acestuia.
În speţa de faţă, preşedintele Comisiei a fixat pentru verificarea dosarului în Comisia pentru cetăţenie un termen iniţial, care a fost schimbat ulterior cu termenul din 05 octombrie 2011, deoarece autorităţile abilitate nu au comunicat în timp util informaţiile solicitate referitoare la cererea petenţilor.
De asemenea, se mai arată că este neîntemeiată şi dispoziţia de obligare a Autoritatăţii Naţionale pentru Cetăţenie la plata sumei de 1.008,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Fundamentul acordării acestora îl reprezintă culpa părţii care a pierdut procesul, ori această culpă nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel, Înalta Curte constată că aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, cererea reclamanţilor a fost înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la data de 30 septembrie 2010.
În conformitate cu art. 14 ind.1 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române s-a stabilit ca termen de soluţionare a cererilor termenul de 5 luni prevăzut de lege.
Reclamanţii, în data de 17 februarie 2011 au revenit cu cerere de urgentare a soluţionării dosarului.
Termenul de 5 luni prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991 se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Faţă de situaţia de fapt existentă, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii acţiunii, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.
În cauza de faţă, până la sesizarea instanţei şi respectiv până la la data pronunţării hotărârii judecătoreşti era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea acestora.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanţii-intimaţi s-au adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autorităţile române trebuie să soluţioneze cererea în 5 luni.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluţionare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, instanţă de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, împotriva sentinţei civile nr. 4820 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3053/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3072/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
