ICCJ. Decizia nr. 3046/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3046/2012
Dosar nr. 6847/2/2010
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Z.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-i recunoască gradul profesional corespunzător, de ofiţer, în condiţiile art. 36 alin. (1), lit. h), coroborat cu art. 52 din Legea nr. 80/1995 şi acordarea drepturilor salariale corespunzătoare, începând cu 01 august 2007, data absolvirii Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Politie A.I.C. – Bucureşti şi anularea situaţiei create prin discriminare, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 11 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Z.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul este subofiţer de jandarmi şi, ca urmare, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 360/2002 ce reglementează statutul poliţistului, ci cele ale Legii nr. 80/1995, act normativ ce nu conţine prevederi similare celor cuprinse în art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002. Art. 36 din Legea nr. 80/1995 instituie posibilitatea trecerii în corpul ofiţerilor a subofiţerilor absolvenţi de studii superioare, posibilitate ce nu poate fi însă materializată decât prin susţinerea unui concurs pentru posturile vacante de ofiţer în condiţiile art. 42 din Ordinul M.A.I. nr. 665/2008.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul Z.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că H.G. nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de politie A.I.C. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în M.Of. nr. 231 din 03 aprilie 2007, însâ cu aplicabilitate începând cu anul şcolar 2007 - 2008, arată în mod expres la art. 20, că are în vedere situaţia subofiţerilor care au absolvit Academia la cursuri cu frecvenţă redusă, că aceştia, după ce promovează examenul de licenţă, primesc primul grad de ofiţer odată cu promoţia care finalizează studiile la forma de învătământ la zi.
În consecinţă, între absolvenţii Academiei de Poliţie A.I.C. cursuri cu frecvenţă redusă şi absolvenţii cursurilor de zi ale aceleiaşi unităţi de învăţământ din anul 2007 s-a creat o discriminare.
Recurentul menţionează că în acest sens s-a pronunţat şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârile nr. 68 şi 401 din anul 2007 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin H.G. 2255/2010 în speţe similare, anexate la dosarul cauzei.
De altfel, aceasta este însăşi raţiunea înfiinţării şi funcţionării facultăţii de Drept (în prezent facultatea de Poliţie Jandarmi) al cărei scop expres prevăzut la art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 294/2007 este de a pregăti „ofiţeri pentru M.A.I. în domeniile şi la specializările prevăzute în prezenta hotărâre”.
De asemenea, recurentul consideră că instanţa de fond nu a ţinut cont de soluţia de principiu adoptată la 9 februarie 2009 în şedinţa plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţie adoptată pentru unificarea legislaţiei în speţe similare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Sentinţa atacată este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, în mod legal apreciind instanţa de fond că, în cauză, cererea reclamantului de recunoaştere de către pârât a gradului militar de ofiţer este neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 80/1995 fac referire în mod generic la provenienţa şi nu la acordarea automată a gradelor militare a celor menţionaţi în lipsa îndeplinirii condiţiilor specifice, prevăzute prin ordine interne privind posibilitatea trecerii cadrelor militare într-un corp superior.
Astfel, art. 42 din Ordinul M.A.I. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I. prevede că „maiştrii militari şi subofiţerii care au absolvit studii superioare cu diplomă de licenţă (n.n. fără a se specifica studii militare sau civile) au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante”, cu îndeplinirea cumulativă a criteriilor specificate în articolul respectiv.
Aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale invocate, art. 36 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, instituie posibilitatea trecerii în corpul ofiţerilor a maiştrilor militari şi subofiţerilor absolvenţi de studii superioare, iar art. 42 din Ordinul M.A.I. nr. 665/2008 condiţionează acest lucru de promovarea unui concurs susţinut în acest sens, concurs care se organizează în momentul identificării unor posturi vacante prevăzute cu funcţii de ofiţer, aspect reiterat şi de prevederile art. 9 din ordinul menţionat.
Astfel, art. 42 din ordin dispune: agenţii de poliţie/maiştrii militari şi subofiţerii care au absolvit studii superioare cu diplomă de licenţă au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, în condiţiile legii, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
- sunt declaraţi „apt” din punct de vedere medical şi psihic pentru corpul ofiţerilor;
- studiile superioare absolvite corespund cerinţelor postului;
- nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
- nu sunt puşi la dispoziţie în situaţiile prevăzute la art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 89 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 134 din Ordinul M.A.I. nr. 300 din 21 iunie 2004 privind activitatea de resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare, absolvenţii prevăzuţi la art. 133, după promovarea examenului de licenţă din prima sesiune organizată in anul absolvirii, pot participa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
Prin urmare, nu se poate efectua trecerea unui subofiţer în categoria ofiţerilor, în condiţiile în care acesta nu a promovat vreun concurs organizat în acest sens.
Instanţa de control judiciar apreciază că invocarea soluţiei de principiu a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate fi reţinută. Aceasta deoarece soluţia de principiu a fost adoptată în considerarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, cu referire la dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 294/2007. Ori, aceste acte normative nu sunt aplicabile recurentului-reclamant, în cauză fiind aplicabilă Legea nr. 80/1995, care nu conţine prevederi similare.
Este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia pentru trecerea în corpul ofiţerilor nu este necesară promovarea unui concurs organizat în acest scop.
Este neîntemeiată şi susţinerea privind existenţa unei discriminări, în cauză nefiind aplicabile hotărârile emise de C.N.C.D. invocate deoarece nu există situaţii comparabile în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, fiind verificate de către C.N.C.D. dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, care nu sunt aplicabile recurentului-reclamant.
Nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României în raport de situaţia absolventului al cursurilor de zi al Facultăţii de drept din cadrul Academiei de Poliţiei A.I.C. Bucureşti faţă de situaţia sa de absolvent al cursurilor de frecvenţă redusă deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiilor Ordinului M.A.I. nr. 300/2004. numai pentru absolvenţii cursurilor de zi sunt asigurate alocaţiile bugetare necesare, numărul lor fiind stabilit anterior absolvirii, în raport de necesarul de personal al M.A.I., neputându-se reţine existenţa unei situaţii comparabile între cele două categorii de absolvenţi cu studii superioare.
Înalta Curte constată că nici practica judecătorească invocată nu poate fi reţinută deoarece priveşte situaţia poliţiştilor şi aplicarea Legii nr. 360/2002, or, în prezenta cauză este aplicabilă Legea nr. 80/1995.
Prin Hotărârea nr. 142 din 13 februarie 2008 C.N.C.D. a decis că „în raport cu definiţia discriminării astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (1) din O.G. nr 137/2000 . nu poate fi reţinută întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de restricţie, excludere, deosebire, preferinţă între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege şi care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”. în cazul dedus analizei Consiliului, caz în care se reclamă acordarea gradului de ofiţer în urma absolvirii cursurilor de zi ale Facultăţii de drept din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza"; spre deosebire de absolvenţii cursurilor cu frecvenţă redusă/fără frecvenţă.
Din practica Curţii Constituţionale reiese că „principiul egalităţii nu presupune uniformitate, deci că toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, astfel că la situaţii egale trebuie sa corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite poate exista un tratament diferit” ( Decizia nr. 256/17 iunie 1997. Decizia nr. 154/2001 - M.Of. nr. 387/2001), că acelaşi principiu nu înseamnă uniformitate ci presupune instituirea unui tratament egal în situaţii care nu sunt diferite” (Decizia nr. 113/2001 - M.Of. 317/2001, Decizia nr. 139/2001 - M.Of. 330/2001) şi că „principiul egalităţii exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv”.
Ţinând cont de faptul că în speţa de faţă nu este vorba despre situafii egale, ci despre situaţii diferite, cărora li se aplică un tratament diferit, nu poate fi vorba de o situaţie discriminatorie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Z.A., împotriva sentinţei civile nr. 1903 din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3044/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3053/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
