ICCJ. Decizia nr. 321/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 321/2012
Dosar nr.1203/57/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta comuna Arieşeni, prin Primar, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centru Alba Iulia, anularea în parte a Raportului de Selecţie - Sesiunea 1/iunie - iulie 2009, care conţine lista proiectelor selectate pentru finanţare pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea Serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale"; obligarea pârâţilor la finanţarea Proiectului de Integrat „Modernizare Drum Comunal DC 131 Cobleş L = 8 km, achiziţii de utilaje pentru Servicii publice, înfiinţare centru after school, amenajări arii protejate în Comuna Arieşeni, judeţul Alba.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că potrivit art. 1 din OUG nr. 13/2006, modificată, actul atacat este emis de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, o structură din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, acesta din urmă având personalitate juridică proprie şi atribuţii exclusive în implementarea tehnică şi financiară a FEADR, în ce priveşte primirea cererilor de finanţare, selectarea proiectelor finanţate prin acest fond şi încheierea contractelor de finanţare.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 27/2011 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a lipsei capacităţii de exerciţiu a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centru Alba Iulia, invocată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Arieşeni prin Primar, împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centru Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instanţa a apreciat că este nefondată, având în vedere că pârâtul participă la procesul de selecţie a cererilor de finanţare pe măsura 322, care face obiectul litigiului, prin chiar secretarul de stat APDRP - Preşedinte al Comitetului de Selecţie numit prin Ordinul nr. 354/2009, astfel încât nu se poate susţine că întreaga procedură este de competenţa exclusivă, că nu ar avea calitate procesuală pasivă, unul dintre actele atacate fiind emis de Comisia de selecţie.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centru Alba, motivat de faptul că acesta nu are personalitate juridică, instanţa a reţinut că aceasta este nefondată, având în vedere că pârâtul Centrul Regional a elaborat Lista Cererilor de finanţare eligibile, neeligibile şi retrase, act care a stat la baza Listei proiectelor eligibile reportată, acte a căror analiză face obiectul litigiului, având o capacitate de a emite actul administrativ pentru a cărui apărare dobândeşte şi capacitatea de a fi parte în contenciosul administrativ.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că urmare a analizării îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi selecţie proiectul depus de reclamantă a primit un punctaj de 59 puncte faţă de punctajul minim admis de 64 puncte, astfel încât a fost inclus în lista proiectelor eligibile reportate la poziţia 157 din Raportul de contestaţii publicat în 17 mai 2010, iar în urma soluţionării contestaţiilor pe site-ul APDRP, respectiv la poziţia 159 din Raportul de contestaţii rectificat publicat la 20 august 2010.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că ceea ce reclamanta critică este neacordarea punctajului de 7 puncte la criteriul S10, privind „Proiectele care promovează investiţii în scopul conservării specificului local şi a moştenirii culturale" şi că indiferent de acest criteriu de selecţie, proiectul reclamantei nu a fost declarat eligibil în ce priveşte componenta „Amenajării arii protejate în Comuna Arieşeni", aspect care însă nu este criticat în acţiunea reclamantei.
Instanţa a mai reţinut că de vreme ce nu poate înlătura neeligibilitatea părţii de proiect, care în opinia reclamantei ar fi atras punctarea la criteriul S10, nu există nici o justificare pentru a putea acorda un alt punctaj decât cel acordat de pârâtă, precum şi faptul că reclamanta oricum nu a făcut dovada depunerii celor două documente considerate necesare pentru a fi declarată eligibilă componenta menţionată.
În consecinţă, instanţa a apreciat că este nefondată acţiunea reclamantei şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta comuna Arieşeni prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa fondului a reţinut că proiectul recurentei nu a fost declarat eligibil, că reclamanta nu a criticat eligibilitatea proiectului, că reclamanta nu ar fi respectat întocmai ghidul la întocmirea şi depunerea proiectului, astfel că în mod nelegal instanţa a respins acţiunea reclamantei.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Actele administrative a căror anulare a fost cerută de reclamantă au fost emise de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centru Alba Iulia, autoritate publică de interes local.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În speţă, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este determinată de apartenenţa organului emitent al actului la categoria autorităţilor publice centrale sau locale, neavând relevanţă dacă acestea au sau nu au personalitate juridică.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este un centru regional, structură aflată în cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei.
Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorităţii, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative ce determină şi eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ şi, în final, determinarea instanţei competente în raport de rangul autorităţii publice pârâte.
În cauză fiind vorba de un litigiu având ca obiect anulare acte administrative emise de o autoritate locală, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul rangului organului emitent şi, astfel, aceasta revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Alba.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de comuna Arieşeni prin Primar împotriva sentinţei nr. 27/2011 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 322/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
