ICCJ. Decizia nr. 316/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 316/2012
Dosar nr.14/30/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În dosarul nr. 14/30/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara şi având ca obiect cererea formulată de Consiliul local al comunei Ghiroc judeţul Timiş şi Instituţia Primarului Comunei Ghiroc pentru anularea deciziei nr. 62/22 octombrie 2010 a Camerei de Conturi a Judeţului Timiş şi a Încheierii nr. VI/32191/21 ianuarie 2011 a Curţii de Conturi a României, instanţa de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010.
Prin încheierea dată în Şedinţa publică din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată şi pe cale de consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României.
Instanţa de fond a constatat că sunt neconforme Legii nr. 94/1992 şi Legii nr. 554/2004 aceste dispoziţii din regulament care prevăd că aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor.
Prin acest regulament, s-a considerat că s-a derogat în mod nelegal de la competenţa materială stabilită de legea contenciosului administrativ după criteriul valoric sau după rangul autorităţii publice emitentă a actului administrativ în litigiu.
Instanţa de fond a avut în vedere că deciziile emise de camerele judeţene de conturi nu au ca obiect taxe sau impozite şi de aceea, competenţa se stabileşte în favoarea tribunalului, fiind contestate acte administrative emise de autorităţi publice de la nivel judeţean.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
În primul motiv de recurs, s-a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, arătându-se că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile regulamentului adoptat prin Hotărârea nr. 130/2010, care este un act administrativ cu caracter normativ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate şi s-a învederat că prin regulamentul adoptat prin Hotărârea nr. 130/2010 nu se stabileşte o altă competenţă materială în afara cadrului legal stabilit de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind determinată competenţa materială de soluţionare a litigiilor izvorâte din activitatea Curţii de Conturi în limitele rezultate din modificările legislative intervenite în ultimii ani.
Prin acest regulament a fost prevăzut la pct. 174 - 229 o procedură de recurs administrativ şi în consecinţă, în instanţă se contestă încheierea comisiei de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Curţii de Conturi, autoritate publică centrală, ale cărei acte pot fi atacate în primă instanţă la curtea de apel, conform dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ.
Recurenta a criticat şi calificarea dată de instanţa de fond camerelor judeţene de conturi ca fiind autorităţi publice locale sau structuri deconcentrate la nivel judeţean ale Curţilor de Conturi, arătându-se că acestea sunt structuri teritoriale, fără capacitate juridică, având numai o capacitate administrativă pentru exercitarea atribuţiilor conferite de lege curţii de conturi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, care poate fi supus oricând controlului de legalitate, atât pe calea excepţiei de nelegalitate, cât şi pe calea acţiunii directe, în condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege.
Cuprinzând reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu, aplicabil unui număr nedeterminat de subiecte de drept, Regulamentul adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ şi din acest motiv, este supus regimului prevăzut de lege pentru contestarea acestei categorii de acte pe calea incidentă, a excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, nu poate fi reţinut primul motiv de recurs privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată din oficiu de instanţa de fond cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate este conformă dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 şi Legii nr. 554/2004, faţă de care a fost invocată din oficiu de instanţa de contencios administrativ.
Astfel, s-a reţinut în mod judicios că, prin reglementarea contestată pe cale incidentă, au fost în mod nelegal completate normele de competenţă materială prevăzute pentru litigiile de contencios administrativ prin legi organice.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, iar art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ după criteriul valoric sau după rangul autorităţii publice emitentă a actului administrativ atacat în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurenta nu are recunoscute prin lege atribuţii de reglementare cu privire la competenţa materială a instanţelor de judecată, ceea ce are drept consecinţă nelegalitatea hotărârii pe care a adoptat-o în acest sens.
Faţă de necompetenţa autorului actului administrativ dedus judecăţii, se constată că sunt vădit nefondate toate celelalte susţineri din recurs cu privire la organizarea şi funcţionarea camerelor judeţene de conturi, ca structuri teritoriale ale Curţii de Conturi a României.
În analiza raportului de conformitate cu Legea nr. 94/1992 şi Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat corect că reglementarea cuprinsă la pct. 223 lit. e) şi pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi este lipsită de orice temei legal, iar necompetenţa autorităţii emitente de a reglementa în această materie reprezintă un viciu de formă substanţial, ca un motiv de ordine publică, de natură să fie invocat şi din oficiu şi să determine nelegalitatea actului administrativ atacat.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 18 octombrie 2011 a Curţii de apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 319/2012. Contencios → |
|---|
