ICCJ. Decizia nr. 319/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 319/2012
Dosar nr.6081/2/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin acţiunea formulată la data de 07 iulie 2010, Fundaţia F.E.W. a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Tribunalul Braşov, solicitând anularea Hotărârii nr. 64/19 mai 2010 emisă de primul pârât şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate ca fiind discriminatorii practicile instanţei braşovene privind realizarea accesului justiţiabililor în incinta tribunalului.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că practica tribunalului de a constrânge justiţiabilii de a intra în clădire prin uşa din spatele edificiului are caracter discriminatoriu, în raport de împrejurarea că alte categorii de persoane - magistraţi, avocaţi, consilieri juridici, funcţionari publici, jandarmi - realizează accesul prin intrarea principală a imobilului.
În acest sens, reclamanta a invocat nelegalitatea şi netemeinicia Hotărârii nr. 64/2010, interpretarea dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind de natură a crea un climat de segregare a cetăţenilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 497 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că practica tribunalului de a permite accesul în incintă pe căi distincte, pentru două categorii de persoane, nu constituie discriminare, tratamentul diferenţiat aplicat pentru magistraţi, avocaţi şi personalul auxiliar al instanţei fiind justificat de statutul acestora, pentru care clădirea reprezintă locul de exercitare a profesiei, iar accesul trebuie să fie rezonabil, rapid şi sigur.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că permiterea accesului justiţiabililor printr-o anumită intrare este determinată de necesitatea asigurării securităţii sediului tribunalului şi a personalului acestuia, această practică nefiind de natură să încalce liberul acces la justiţie şi nici dreptul la demnitate personală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Fundaţia F.E.W., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că prin necomunicarea întâmpinărilor şi a actelor depuse de pârâţi şi prin nepronunţarea asupra cererii de efectuare a cercetării locale, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare.
De asemenea, reclamanta a arătat că, fără a se contesta necesitatea respectării procedurilor de securitate şi respectiv, a existenţei unei intrări de serviciu pentru personalul instanţei, interzicerea accesului justiţiabililor prin intrarea principală şi folosirea de către aceştia a unei uşi dosnice, lângă pubelele de gunoi, constituie o discriminare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, susţinerea reclamantei privind încălcarea dreptului de apărare şi a dreptului la un proces echitabil nu poate fi primită, din actele dosarului rezultând că litigiul a fost soluţionat în absenţa părţilor, legal citate, pe baza documentaţiei depuse de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi în raport de solicitarea reclamantei de judecare în lipsă.
Cât priveşte neadministrarea probei cu cercetare locală, deşi instanţa de fond nu s-a pronunţat expres asupra acestei probe, din considerentele hotărârii rezultă că nu a fost apreciată ca utilă şi concludentă cauzei, Curtea de apel formându-şi convingerea şi în raport de fotografiile depuse la dosarul constituit la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pe fondul cauzei, critica formulată de reclamantă este de asemenea, neîntemeiată.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că măsurile de siguranţă care se impun la sediul unei instanţe pot constitui justificări obiective pentru un tratament diferenţiat referitor la accesul în clădirea tribunalului.
Din actele dosarului nu rezultă că justiţiabililor li se încalcă liberul acces într-un spaţiu public şi nici dreptul la demnitate personală, condiţiile de acces fiind rezonabile şi efectuându-se potrivit unei proceduri bine stabilite.
Astfel cum s-a reţinut în sentinţă, utilizarea intrării prin curte asigură cetăţenilor un acces rapid, atât la sălile de şedinţă, cât şi la registratură şi arhivă, spaţiul destinat justiţiabililor fiind amenajat cu mese de lucru şi bănci, neputându-se susţine că practica tribunalului privind accesul în clădire ar fi discriminatorie, de natură să încalce vreunul din drepturile fundamentale ale omului.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Fundaţia F.E.W. împotriva Sentinţei civile nr. 497 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 320/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
