ICCJ. Decizia nr. 3222/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3222/2012
Dosar nr. 735/54/2011
Şedinţa publică de la 26 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 1 aprilie 2011, reclamantul Municipiul Orşova reprezentat prin Primar - ing. C.A.B., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC "D." S.A. (în prezent SC "U.T.H." SA), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 29 februarie 1996, respectiv pct. 1 pentru suprafaţa de 759 mp şi pct. 22 pentru suprafaţa de 108 mp emis de Ministerul Turismului în favoarea SC "D." SA (în prezent SC "U.T.H." SA - Sucursala Dierna Orşova).
În fapt, a arătat reclamantul că la data de 29 februarie 1996 a fost emis de către Ministerul Turismului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă totală de 5.059 mp, din 29 februarie 1996, pentru societatea comercială cu capital de stat, SC "D." SA.
Potrivit Situaţiei privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat, pentru "Hotel D.", suprafaţa deţinută (folosită) prin titlu la acel moment este de 4.200 mp, existând în acest sens Decizia Consiliului Judeţean Mehedinţi nr. 53/1973. La data transformării în societate comercială, respectiv 5 .iunie 1995, SC "D." SA nu avea în administrare suprafaţa pentru care se solicită anularea parţială a certificatului de proprietate.
Astfel, emiterea certificatului prin care s-a atribuit în proprietatea SC "D." SA (în prezent SC "U.T.H." SA Sucursala Dierna Orşova), un teren în suprafaţă de 867,0 mp, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 1, 2 şi 3 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat.
S-a mai arătat că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 se atribuie în proprietate, terenurile care se aflau în patrimoniul societăţilor comerciale la data înfiinţării acestora şi care le sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii, condiţii care nu au fost îndeplinite de SC "D." S.A., întrucât societatea nu deţinea un titlu legal privind administrarea terenului, pe care să-l poată prezenta.
Potrivit art. 3 din H.G. nr. 834/1991 nu pot fi atribuite în proprietatea societăţilor comerciale, terenurile care fac parte din domeniul public, situaţie în care se găseşte şi terenul în cauză.
S-a mai arătat ca, imprescriptibilitatea este consecinţa inalienabilităţii bunurilor, adică a împrejurării că sunt scoase din circuitul civil. Caracterul imprescriptibil constă în aceea că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil extinctiv, cât şi achizitiv. Tot datorită caracterului puternic al inalienabilităţii proprietăţii publice, bunurile care formează obiectul acesteia sunt şi insesizabile, adică nu pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor lor.
Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii introductive.
S-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, "pentru motive temeinice, în cazul actelor individuale, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă a acestuia".
Faţă de aceste dispoziţii, a afirmat pârâtul că, ţinând cont că suntem în prezenţa unui act administrativ supus regimului de publicitate imobiliară, contestarea acestuia poate fi făcută în termen de maxim 1 an, care se socoteşte de la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate atestat prin respectivul certificat, momentul efectuării înscrierii fiind, în considerarea opozabilităţii erga omnes al înscrierilor în cartea funciară şi momentul de la care partea are cunoştinţă de existenţa actului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3621 din 22 octombrie 2008).
Prin Sentinţa nr. 364 din 1 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea reclamantului Municipiul Orşova reprezentant prin Primar - ing. C.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC "D." SA (în prezent SC "U.T.H." SA) ca tardiv formulată .
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 29 februarie 1996 de către Ministerul Industriilor pentru SC "D." SA (în prezent SC "U.T.H." SA - Sucursala Dierna Orşova) este un act administrativ individual, emis către o persoană juridică determinată chiar în cuprinsul acestuia.
- Prin urmare, în materia termenelor pentru introducerea plângerii prealabile şi a acţiunii în anulare se aplică dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
- În privinţa plângerii prealabile, instanţa a reţinut că reclamantul s-a adresat instituţiei emitente a actului administrativ atacat cu cerere de revocare la data de 26 noiembrie 2011, invocând faptul că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
- Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, în termen de 6 luni din momentul în care a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia.
- Faţă de împrejurarea că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul cauzei este supus regimului de publicitate imobiliară, termenul de contestare începe să curgă de la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate atestat prin respectivul certificat, de la această dată el a devenit opozabil " erga omnes".
Prin urmare, a concluzionat prima instanţă, se prezumă că momentul la care reclamantul a luat la cunoştinţă de actul administrativ atacat este momentul înscrierii acestuia în cartea funciară, dată de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Municipiul Orşova prin Primar - ing. C.A.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
Prin criticile aduse sentinţei, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat greşit legea atunci când a admis excepţia tardivităţii acţiunii, având în vedere că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit căreia, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, trăsături care imprimă şi dreptului la acţiune vizând aceste bunuri, caracter imprescriptibil.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul, având în vedere considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant susţine nelegalitatea soluţiei pronunţate prin afirmaţia, potrivit căreia, terenul ce formează obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate este bun proprietate publică şi prin urmare acţiunea este imprescriptibilă, neputându-i-se opune excepţia tardivităţii formulării acesteia.
Critica este vădit nefondată prin prisma faptului că pretenţiile deduse judecăţii constau în anularea parţială a unui act administrativ cu caracter individual - respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată emis de Ministerul Turismului în favoarea pârâtei SC "D." SA, reclamantul însuşi alegând calea contenciosului administrativ prin învestirea instanţei competente de contencios administrativ.
Prin urmare, respectând limitele învestirii sale, instanţa de contencios administrativ a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, verificând cu prioritate regularitatea introducerii acţiunii sub aspectul respectării termenului imperativ şi expres prevăzut de legea menţionată mai sus.
Aspectul invocat de reclamant, referitor la natura juridică a bunului imobil ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ţine de dezlegarea pe fond a pricinii şi, oricum, nu are nicio relevanţă din perspectiva regulilor procedurale stabilite de Legea contenciosului administrativ.
Prin urmare, imprescriptibilitatea unei acţiuni în anularea unui act administrativ individual nu are niciun temei juridic, susţinerea recurentului-reclamant în acest sens fiind vădit nefondată.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul respingerii acţiunii ca tardiv formulată este corectă şi legală pentru următoarele argumente:
- certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost emis de Ministerul Turismului, în favoarea pârâtei SC "D." SA (în prezent SC "U.T.H." SA la data de 29 februarie 1996 şi întabulat în Cartea funciară prin Încheierea nr. 1574/1998, din acel moment fiind opozabil terţilor şi adus la cunoştinţa acestora;
- temeinicia celor susţinute de recurentul-reclamant trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile legii contenciosului administrativ în vigoare la data introducerii acţiunii în faţa instanţei judecătoreşti. Judecătoria Oradea a fost învestită cu soluţionarea cererii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 1 aprilie 2011, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 554/2004.
- având în vedere că reclamanţii sunt terţi faţă de certificatul de atestare, neexistând obligaţia comunicării către acestea, nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) care stabilesc termenul de prescripţie de 6 luni pentru formularea acţiunii în contencios administrativ, ci dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de decădere de 1 an, calculat în cazul reclamanţilor de la data la care aceştia au luat cunoştinţă de actul vătămător;
- din extrasul de carte funciară depus în faţa instanţei de recurs, rezultă că în anul 1998 SC "D." SA şi-a înscris dreptul de proprietate consfinţit prin acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, în Cartea Funciară a localităţii Orşova, de la acest moment dreptul de proprietate devenind opozabil "erga omnes", deci şi reclamantului care, de altfel, nici nu contestă situaţia, potrivit căreia, avea cunoştinţă de emiterea acestui certificat, invocând doar, în mod neîntemeiat, imprescriptibilitatea acţiunii.
- potrivit art. 22, 26 şi 27 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, înscrierea în cartea funciară a certificatului de proprietate marchează data la care dreptul de proprietate asupra respectivului imobil devine opozabil terţilor, nefiind obligatorie şi nici posibilă comunicarea acesteia terţilor.
De la această dată începe să curgă termenul de un an, prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la momentul emiterii actului atacat dar şi de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, lege intrată în vigoare la momentul introducerii acţiunii acesta fiind un termen de decădere, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) teza a II-a.
- cum acţiunea a fost introdusă de reclamant la data de 1 aprilie 2011, fiind cu mult depăşit termenul de un an, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâţi.
În concluzie, raportat la momentul anului 1998 - dată la care, în mod evident, reclamantul a cunoscut despre înscrierea în cartea funciară operată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, termenul de 1 an de la data luării la cunoştinţă a fost cu mult depăşit, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Orşova prin Primar, împotriva Sentinţei civile nr. 364 din 1 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3293/2012. Contencios → |
|---|
